Prima pagină » Schimbarea platformei și restaurările fixate cu șurub vs ciment: efectele asupra țesutului periimplantar.

Schimbarea platformei și restaurările fixate cu șurub vs ciment: efectele asupra țesutului periimplantar.

by admin

Platform Switching and Screw- and Cement-Retained Restorations: Effects on Peri-Implant Tissue Health and Disease by Alex Matosian, DDS; Marc Hayashi, DMD; Bobby Birdi, DMD, MSc; and Sreenivas Koka, DDS, MS, PhD, MBA. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 39(7) July/Aug 2018. © 2019 AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.


Articol publicat în Actualități Stomatologice nr. 81, pag. 42.
Traducere și redactare: Lector. Univ. Blanka Petcu


Despre autori:
Alex Matosian, DDS
Private Practice, San Diego, California
Marc Hayashi, DMD
Assistant Clinical Professor,
Restorative Dentistry,
UCLA School of Dentistry, Los Angeles, California

Bobby Birdi, DMD, MSc
Faculty, The Pacific Institute for Advanced Dental Education,
Vancouver, British Columbia, Canada;
Private Practice, Vancouver, British Columbia, Canada

Sreenivas Koka, DDS, MS, PhD, MBA
Restorative Dentistry and Advanced Prosthodontics,
UCLA School of Dentistry, Los Angeles, California;
Advanced Prosthodontics, Loma Linda University School of Dentistry,
Loma Linda, California;
Private Practice, San Diego, California


Obiective studiate:

  • dezbaterea raționamentului pentru utilizarea restaurărilor cimentate pe bonturi implantare și pentru schimbarea platformei;
  • descrierea efectelor neprevăzute și nedorite ale utilizării restaurărilor cu retenție prin cimentare și a schimbării platformei;
  • explicarea beneficiilor unui protocol utilizând o restaurare fără ciment, fără grefă, fixată cu șurub și recuperabilă.

Multe dintre provocările cu care clinicienii se confruntă azi cu privire la bolile periimplantare tot mai frecvente reprezintă efectele negative ale intervențiilor care, deși bine intenționate, au deficiențe neprevăzute. Articolul demonstrează modul în care inovațiile tehnologiei digitale permit practicienilor să abordeze și să evite riscul sporit al afecțiunilor periimplantare.

În realitate nu există „efect advers”. Noțiunea de efecte adverse se aplică efectelor neprevăzute ale intervențiilor bine intenționate. În astfel de cazuri – de exemplu, excesul de antibiotice care generează patogeni rezistenți – cele mai bune eforturi ale clinicienilor în a găsi o soluție la o problemă ar putea agrava tocmai problema respectivă. John Sterman, profesor de management la Massachusetts Institute of Technology Sloan School of Management și director al grupului MIT’s System Dynamics scria„…nu există efecte adverse, doar efecte. Cele pe care le anticipăm sau care se dovedesc benefice le numim efecte principale și revendică încredere. Cele care ne subminează politicile și cauzează daune le considerăm efecte adverse, în speranța că scuză eșecul intervenției noastre. ‘Efectele adverse’ nu sunt o caracteristică a realității, ci un semn că limitele modelelor noastre mentale sunt prea înguste, orizonturile noastre sunt prea limitate.”1

Propunerea lui Sterman conduce la recunoașterea faptului că efectele rezultate pot fi dorite sau nedorite, ori anticipate sau nu, și faptul că este nevoie de o minte deschisă și de o perioadă suficientă de monitorizare pentru a identifica toate efectele unor decizii clinice.

În 2012, Koka și Zarb au prezentat conceptul de model osteosuficient.2 În cadrul acestui model, obiectivul terapiei implantare constă în alinierea strategică a atributelor pozitive și negative ale clinicianului, pacientului și ale implantului astfel încât să aibă loc o vindecare „suficientă” pentru promovarea și perpetuarea osteointegrării.

Obiectivul final urmărește ca suma atributelor pozitive ale clinicianului, pacientului și ale implantului să fie suficiente pentru a depăși combinația atributelor negative ale acelorași componente ale ecuației; cu alte cuvinte, să nu survină efecte nedorite. Dacă acestea se întâmplă, va rezulta eșecul osteointegrării.

De exemplu, fumatul poate constitui un factor de risc ce funcționează împotriva supraviețuirii implantului din cauza interferenței cu vindecarea dorită. Cu toate acestea, riscul mai mare cauzat de acest atribut al pacientului s-a demonstrat de către Balshe și colab ca fiind atenuat prin utilizarea implanturilor cu o suprafață „dură”.3,4 Astăzi, implanturile cu suprafețe „dure” la fumători și nefumători au același profil de supraviețuire. În acest scenariu, un pacient „compromis” poate încă să dobândească și să mențină o osteointegrare reușită pe termen lung prin utilizarea unei suprafețe implantare modificate. Cu toate acestea, există efecte nedorite și neprevăzute ale suprafețelor modificate ale implanturilor.

Continuând, popularitatea terapiei cu implanturi a determinat extinderea masivă a clinicienilor care o practică, uneori cu pregătire chirurgicală și restauratoare mai puțin temeinică; intenția desigur este nobilă, de a servi mai mulți pacienți prin intermediul acestui tratament pentru a le îmbunătăți viața. Cu toate acestea, se pare că experiența și nivelul de pregătire ale clinicianului pot avea impact asupra rezultatelor osteointegrării, practicienii mai puțin experimentați și mai puțin instruiți obținând rezultate mai puțin reușite. Din nou trebuie să ne întrebăm dacă efectele nedorite și neprevăzute au survenit ca rezultat al unei schimbări bine intenționate a „politicii” din zilele în care profesorul Brånemark insista asupra faptului ca doar specialiștii să insere și să restaureze implanturi dentare.

Terapia implantară timpurie concordantă cu conceptele Brånemark se concentra asupra pacientului total edentat, raportându-se rezultate clinice remarcabile.5,6 În anii ce au urmat, s-au prezentat succese protetice și chirurgicale excelente și în rândul pacienților parțial edentați.7,8 De interes special sunt rezultatele raportate de van Steenberghe și colab în 1993, conform cărora bonturile de titan au avut performanțe mai bune pe o perioadă de 3 ani decât dinții naturali în ceea ce privește indicii parodontali tradiționali.9 Constatările au arătat că implanturile plasate la pacienții parțial edentați erau remarcabil de rezistente la inflamația țesutului moale și pierderea osoasă. Într-adevăr, autorii scriau „Rezistența la pierderea osului marginal în jurul acestor implanturi confirmă studiile precedente realizate la pacienții total edentați”.

În esență, gândirea dominantă la începutul anilor 1990 prevedea faptul că implanturile erau mai rezistente la problemele periimplantare care implicau țesuturile moi și dure în comparație cu rezistența dinților naturali la problemele parodontale.

Astăzi, raționamentul dominant s-a inversat, sugerându-se că prevalența periimplantitei ar fi în jur de 56%10. În decursul a 20 ani de la publicarea studiului efectuat de van Steenberghe și colab și până în anul 2013, la apariția recenziei sistematice realizate de Wilson,11 tonul conversației în stomatologie privind sănătatea și afecțiunile periimplantare s-a schimbat considerabil.

Recenzia publicată de Wilson se focaliza asupra periimplantitei și a inclus următorii termeni de căutare: „peri-implantita,” „mucozita,” „parțial edentat,” „întreținere preventivă,” „periimplantita și controlul plăcii,” „augmentarea tisulară,” „menținerea dietei în periimplantită,” și „instruirea igienei orale pentru implanturi.” Pe baza constatărilor din literatura inclusă, Wilson nota: „Analiza publicațiilor a indicat că pacienții cu implanturi sunt mai susceptibili la dezvoltarea periimplantitei decât cei cu dinți naturali în dezvoltarea bolii parodontale.”

Schimbarea față de 1993 când implanturile prezentau performanțe mai bune decât dinții naturali, până în 2013 când implanturile par a fi mai susceptibile la afecțiuni decât dinții naturali este izbitoare și ne determină să ne întrebăm ce s-a întâmplat pentru ca avantajul terapiei implantare să devină o povară a aceleiași terapii în decurs de mai puțin de o generație.

În acest articol autorii sugerează că multe dintre provocările pe care le întâlnesc clinicienii astăzi cu privire la creșterea drastică a bolii periimplantare reprezintă efectele nedorite, neprevăzute ale intervențiilor bine intenționate. A trecut suficient timp pentru ca aceste efecte adverse să se manifeste și, în prezent, clinicienii au abilitatea de a înțelege mai bine modul în care încercările lor de a rezolva probleme au generat noi provocări. Articolul arată de asemenea modul în care inovațiile din sfera ingineriei și a tehnologiei digitale permit stomatologiei să abordeze problemele trecutului și să evite creșterea riscului bolii periimplantare.

Raționamentul restaurărilor cimentate pe bont implantar

Primii ani ai stomatologiei implantare endoosoase ad modum Brånemark se caracterizau prin restaurări retenționate cu șurub. Protezele „hibride” erau fabricate inițial din cadru metalic turnat, material pentru bază de proteză și dinți rășinici pentru pacienții edentați total, cu resorbția semnificativă a crestei reziduale mandibulare. Expansiunea pacienților considerați potriviți pentru terapia implantară a inclus și categoria celor parțial edentați, și primele utilizări ale restaurărilor ceramo-metalice a început, din nou, cu restaurări fixate cu șurub.

Deși astăzi grefarea osului pe versantul vestibular al crestelor maxilare edentate este considerată o procedură chirurgicală minoră obișnuită, în urmă cu 20 ani nu se efectua în mod frecvent din cauza preocupărilor legate de predictibilitatea răspunsului; prin urmare, ea a fost evitată. În consecință, dacă un pacient urma să beneficieze de un implant în maxilarul anterior, acesta se înclina adesea labial astfel încât deschiderea orificiului de acces la șurub să se vizualizeze pe partea facială a restaurării, cu un compromis estetic asociat.

Pentru a contracara acest rezultat suboptim, s-a introdus bontul individualizat ce „corecta” un implant înclinat vestibular. Astfel, restaurările susținute de bonturi și reatenționate cu ciment au dobândit rapid popularitate.

Creșterea utilizării bonturilor individualizate și a restaurărilor retenționate cu ciment a fost susținută în ultimele două decenii. Astăzi, restaurările fixate cu ciment și șurub deopotrivă se utilizează pe scară largă. A trecut suficient timp pentru manifestarea consecințelor, dorite și nedorite, anticipate și neprevăzute.

Efectele neprevăzute și nedorite ale restaurărilor retenționate cu ciment

Deși atât în cazul dinților, cât și al implanturilor se descrie atașat un epiteliu joncțional similar ca structură și arhitectură hemidesmosmală, relațiile osoase și de țesut conjunctiv sunt diferite. În jurul dinților se descrie ligamentul parodontal, relativ bogat în celule, cu aport sanguin și inervație cu rolul de a hrăni și proteja dinții. În schimb, implantul lipsit de ligament parodontal, se integrează ostentativ direct în os.

În jurul dinților, fibrele Sharpey din țesutul conjunctiv se inseră direct în cement, cervical de joncțiunea smalț-cement. Ca urmare, și îndeosebi relevant pentru acest articol, atunci când se cimentează o coroană pe un dinte natural, atașamentul conjunctiv la cement formează o barieră fizică în calea progresiei cimentului spre osul crestal.

În jurul unui implant, țesutul conjunctiv este mai mult un țesut cicatriceal și nu se atașează direct la implant. Atunci când se cimentează o coroană pe un bont implantar, cimentul se poate „scufunda” spre osul crestal, fiind forțat între țesutul conjunctiv și suprafața implantului. Aceste reziduuri de ciment sunt greu de observat și de înlăturat.

În consecință, reziduurile găzduiesc bacterii și duc adesea la inflamația țesutului moale, denumită mucozita peri-implantară. În unele cazuri, răspunsul inflamator progresează spre pierderea osului crestal, ceea ce se numește astăzi periimplantita. Mulți clinicieni au remarcat acest scenariu și într-adevăr, trei recenzii sistematice recente au evidențiat riscul crescut al periimplantitei asociat cu cimentul rezidual. Cu certitudine, există o asociere între restaurările cimentate și un risc mai mare de mucozită și pierdere osoasă periimplantară.11-13

Raționamentul schimbării platformei

O schimbare majoră în proiectarea implantului și a bontului a avut loc odată cu dezvoltarea schimbării platformei. Propusă inițial de Lazzara și Porter în 2006, comutarea platformei presupune ca diametrul bontului să fie mai mic decât cel al implantului la interfața bont-implant.14 Recenziile sistematice recente au încercat să determine validitatea premisei potrivit căreia schimbarea platformei duce la o mai mică pierdere osoasă decât cea observată în scenariile cu platforma neschimbată. Toate recenziile recunosc calitatea științifică îndoielnică a articolelor incluse și, prin urmare, este crescut riscul de părtinire în modul în care autorii acestor articole au interpretat rezultatele obținute. În general, cele mai multe, dar nu toate recenziile sistematice15 sugerează o pierdere mai redusă a osului crestal asociată cu schimbarea platformei în comparație cu platforma păstrată.16,17

Semnificația clinică a diferențelor statistice raportate (0,3 până la 0,4 mm) este dificil de evaluat pentru că nu s-au raportat rezultatele clinice centrate pe pacient în cazul celor două filozofii. Cu toate acestea, schimbarea platformei este utilizată pe scară largă și a trecut suficient timp din 2006 pentru manifestarea consecințelor, dorite și nedorite, anticipate și neanticipate.

Consecințele prevăzute și neprevăzute ale schimbării platformei

Deși premisa schimbării platformei a fost dezvoltată cu cele mai bune intenții, există efecte nedorite, neașteptate. Cele mai notabile dintre acestea apar atunci când un implant cu comutare de platformă este combinat cu o restaurare fixată cu ciment. Curbura bontului de la marginea restaurării spre conexiunea cu platforma schimbată creează o arhitectură subminată care, în pofida faptului că se umple la nivel macroscopic cu țesut moale, la nivel microscopic permite cimentului rezidual să penetreze în spațiul dintre bont și țesuturile moi. Din păcate, subminarea compromite încercările clinicianului de a recupera excesul de ciment.

Vindasiute și colab au demonstrat facilitarea retenționării cimentului18 în cadrul complexului restaurator cu schimbare de platformă prin împiedicarea accesului pentru îndepărtarea reziduurilor cu ajutorul instrumentelor dentare obișnuite. Astfel, cu cât retenția este mai mare, cu atât mai severe devin efectele cimentului rezidual.

În cele din urmă, beneficiile comutării platformei sunt abrogate de utilizarea restaurărilor retenționate cu ciment. Când se iau în calcul beneficiile schimbării platformei în contextul riscului crescut de complicații biologice asociate cu pierderea osului crestal derivată de inflamație și/sau pierderea de țesut moale observată în cazul restaurărilor retenționate cu ciment, riscurile comutării platformei cu restaurări cimentate sunt de departe mai mari decât beneficiile. În esență, riscurile asociate cu restaurările retenționate cu ciment au fost amplificate de utilizarea concomitentă a comutării platformei. Luate separat, fiecare intervenție poate avea sens; totuși, laolaltă aceste riscuri pot fi dăunătoare în mod sinergic. Dacă se impune utilizarea unei restaurări fixate cu ciment, ar trebui evitată combinarea cu un complex de bont și implant bazat pe schimbare de platformă.

Soluție fără ciment și fără grefă

Având în vedere riscul ridicat asociat cu combinația restaurărilor fixate cu ciment și schimbarea platformei, este clar că pe un implant cu comutare de platformă este de preferat o restaurare fixată cu șurub. În plus, restaurările fixate cu șurub oferă o mai mare flexibilitate în privința recuperării restaurării, ceea ce contribuie mult la gestionarea preocupărilor atunci când este necesară îndepărtarea acesteia.

La maxilarul anterior, poziționarea unui implant cu platforma schimbată într-o locație ideală fixată cu șurub reprezenta anterior o provocare ce ar fi necesitat grefarea osului. O recentă inovație oferă o soluție pentru obținerea unei restaurări fără grefă și fără cimentare. Capacitățile inginerești specializate combinate cu un flux de lucru digital și numeroasele posibilități pe care le oferă acesta din urmă a dus la dezvoltarea unei restaurări fără cimentare, fără grefă, recuperabilă, fixată cu șurub ca o opțiune terapeutică implantară viabilă.

Sistemul cu canal de șurub angulat (angulated screw channel, ASC) permite „corectarea” angulației implantului în așa fel încât canalul de acces al șurubului din restaurare să fie până la 25° diferit față de axul longitudinal al corpului implantului pe o rază de 360°. Această corecție se obține cu ajutorul unui șurub inovator și al unui instrument aferent al cărui design permite rotirea șurubului și, în cele din urmă, să fie strâns și torsionat într-un unghi de până la 25°. Bontul ASC este zirconia frezată cu inserție de titan care conține geometria conexiunii. Cele două componente se indexează reciproc și, la strângerea șurubului, se fixează una la alta fără ciment. Dacă sunt necesare arderi suplimentare ale zirconiei pentru potrivirea culorii sau schimbarea conturului, cele două componente se pot separa ușor după îndepărtarea prealabilă a șurubului.

Protocolul ASC este ilustrat în două cazuri separate: fig. 1-6 demonstrează fabricarea unei coroane retenționate pe implant și fig. 7-12 prezintă realizarea unei coroane cu sprijin dentar (dintele 1.1.) și a unei coroane cu sprijin implantar (dintele 2.1.) prin utilizarea sistemului ASC.

Cel mai mare impact al acestui protocol inovator este că implanturile se pot plasa în maxilarul anterior fără grefare, economisind timp și resurse financiare pacientului. După osteointegrare, se poate fixa o restaurare la implant prin retenție cu șurub, cu deschiderea canalului de acces situat palatinal, astfel încât rezultatul estetic să nu fie compromis și să se mențină recuperabilitatea. Orificiul de acces se poate închide cu materiale restauratoare utilizate obișnuit pentru restaurările fixate cu șurub. Sistemul ASC elimină necesitatea de achiziționare a unui bont și a utilizării cimentului pentru retenționarea restaurării și nu există vreun risc legat de folosirea sistemului cu schimbare de platformă.

În esență, acest protocol rezolvă problema care inițial a determinat utilizarea bonturilor individualizate și a retenției cu ciment. Dacă capacitățile de inginerie și fluxul de lucru digital erau prezente în urmă cu 30 ani, boala țesuturilor periimplantare ar fi putut constitui un eveniment rar. Cele două cazuri ilustrate demonstrează modul în care un orificiu de acces pentru șurub care ar fi fost plasat prin versantul facial/incizal al unei restaurări anterioare se poate repoziționa prin utilizarea ASC, astfel încât o restaurare estetică fixată cu șurub se poate fabrica fără grefă sau ciment.

Concluzii

Consecințele biologice negative ale restaurărilor fixate cu ciment sunt magnificate atunci când se combină cu schimbarea platformei. Terapia reușită este rezultatul contribuțiilor clinicianului, ale pacientului și ale implantului2 iar introducerea restaurărilor fixate cu șurub și canal angulat poate duce la mai puține complicații iatrogene și poate îmbunătăți rezultatele pacientului.

CAZUL (1)

A picture containing food, sauce, close Description automatically generated

Figura 1 Aspectul clinic incizal cu bontul de amprentare poziționat care demonstrează angulația vestibulară a implantului.

A screenshot of a computer Description automatically generated with low confidence

Figura 2 Imaginea laterală (digitală) demonstrând modelele articulate și angulația vestibulară a implantului.

A picture containing text, indoor Description automatically generated

Figura 3 Imaginea frontală (digitală) prezentând modelele articulate și poziția orificiului de acces pe versantul facial al coroanei dacă angulația implantului nu este “corectată.”

A screenshot of a computer Description automatically generated with medium confidence

Figura 4 Imaginea sagitală (digitală) demonstrând poziția orificiului de acces pe versantul facial al coroanei atunci când angulația implantului este “corectată” prin utilizarea canalului angulat pentru șurub.

A picture containing indoor, tableware, silver Description automatically generated

Figura 5 Imaginea sagitală (din laborator) cu analogul implantului, coroana și șurubelnița poziționată, demonstrând laolaltă “corectarea” unghiului implantului cu ajutorul sistemului cu canal de șurub angulat.

A close up of a person's mouth Description automatically generated with low confidence

Figura 6 Imaginea incizală (clinică) a coroanei retenționate pe implant demonstrând poziția ideală a orificiului de acces în zona cingulumului prin utilizarea canalului de șurub angulat.

CAZUL (2)

Figura 7 Imaginea labială (în laborator) a modelului în ceară și a substructurii din zirconia frezate cu utilizarea sistemului cu canal angulat de șurub.

A close-up of a pen Description automatically generated with low confidence

Figura 8 Imaginea sagitală (digitală) indicând poziția orificiului de acces pe aspectul facial al coroanei atunci când angulația implantului este “corectată” prin utilizarea canalului de șurub angulat.

A picture containing food, white, black, dark Description automatically generated

Figura 9 Imaginea palatinală (în laborator) a coroanei retenționate pe implant cu orificiul de acces poziționat ideal în cingulum datorită sistemului cu canal de șurub angulat.

A picture containing indoor, lined, several Description automatically generated A close up of a person's mouth Description automatically generated with low confidence

Figurile 10, 11 Imaginea labială (în laborator [fig. 10] și clinică [fig. 11]) a coroanelor la nivelul 1.1. și 2.1. (coroană retenționată pe implant cu utilizarea canalului de șurub angulat).

A picture containing food, plate, sauce, decorated Description automatically generated

Figura 12 Imaginea incizală (clinică) a coroanelor la dintele 1.1. și 2.1.


Propunere de chestionar pentru verificarea cunoștințelor acumulate după parcurgerea articolului:

1. Care model se străduiește să alinieze strategic atributele net pozitive și negative ale clinicianului, pacientului și ale implantului astfel încât să survină vindecare “suficientă” pentru a promova osteointegrarea?

  • a. modelul dinamicii sistemice;
  • b. modelul cu schimbarea platformei;
  • c. modelul suprafeței asperizate;
  • d. modelul osteosuficienței.

2. În privința tratamentului implantar, experiența și nivelul de pregătire ale clinicianului:

  • a. s-au demonstrat că nu au niciun efect asupra osteointegrării;
  • b. pot avea impact asupra rezultatelor legate de osteointegrare;
  • c. dictează numărul implanturilor care se pot plasa la un pacient;
  • d. indică dacă tratamentul va avea sau nu succes.

3. Van Stenberghe și colab au descoperit în 1993 că în privința indicilor parodontali tradiționali, bonturile din titan au avut performanțe mai bune pe o perioadă de 3 ani față de:

  • a. implanturile cu diametru îngust;
  • b. implanturile de zirconia;
  • c. implanturile cu schimbare de platformă;
  • d. dinții naturali.

4. Astăzi prevalența periimplantitei este sugerată a fi în jur de:

  • a. 25%;
  • b. 40%;
  • c. 56%;
  • d. 76%.

5. Primii ani ai stomatologiei cu implanturi endoosoase concordantă cu principiile lui Brånemark se caracterizau prin:

  • a. restaurări fixate cu ciment;
  • b. restaurări fixate cu șurub;
  • c. tratamente All-on-4;
  • d. protocoale cu schimbare de platformă.

6. Bontul personalizat a fost introdus pentru a “corecta”:

  • a. un implant înclinat labial;
  • b. un implant cu mobilitate crescută;
  • c. un implant plasat prea departe vestibular;
  • d. un canal de șurub angulat.

7. Atunci când pe bontul unui implant se cimentează o coroană, resturile de ciment pot găzdui bacterii generând:

  • a. inflamația țesutului moale;
  • b. leziuni albe cretoase pe dinți;
  • c. necesitatea terapiei endodontice;
  • d. malocluzie de clasa a II-a.

8. O deplasare orizontală în cadrul căreia diametrul bontului este mai mic decât cel al implantului la interfața bont-implant este cunoscută sub denumirea de:

  • a. schimbare de platformă;
  • b. potrivire de platformă;
  • c. subminarea arhitecturii;
  • d. “corectarea” angulației implantului.

9. Vindasiute și colab au demonstrat că retențiile create în complexul restaurator cu schimbare de platformă promovează:

  • a. periimplantita;
  • b. slăbirea șurubului;
  • c. reducerea cimentului spre osul crestal;
  • d. retenția cimentului.

10. Cu ajutorul protocolului cu canal de șurub angulat (ASC), implanturile se pot plasa în maxilarul anterior:

  • a. doar cu grefare suficientă;
  • b. fără grefare;
  • c. iar restaurarea se cimentează la implant;
  • d. dar nu se poate utiliza schimbarea platformei.

Răspunsuri corecte: 1d, 2b, 3d, 4c, 5b, 6a, 7a, 8a, 9d, 10b.

Referințe bibliografice:

1. Sterman JD. Learning from evidence in a complex world. Am J Public Health. 2006;96(3):505-514.
2. Koka S, Zarb G. On osseointegration: the healing adaptation principle in the context of osseosufficiency, osseoseparation, and dental implant failure. Int J Prosthodont. 2012;25(1):48-52.
3. Balshe AA, Eckert SE, Koka S, et al. The effects of smoking on the survival of smooth- and rough-surface dental implants. Int J Oral Maxillofac Implants. 2008;23(6):1117-1122.
4. Balshe AA, Assad DA, Eckert SE, et al. A retrospective study of the survival of smooth- and rough-surface dental implants. Int J Oral Maxillofac Implants. 2009;24(6):1113-1118.
5. Adell R, Lekholm U, Rockler B, Branemark PI. A 15-year study of osseointegrated implants in the treatment of the edentulous jaw. Int J Oral Surg. 1981;10(6):387-416.
6. Adell R, Eriksson B, Lekholm U, et al. Long-term follow-up study of osseointegrated implants in the treatment of totally edentulous jaws. Int J Oral Maxillofac Implants. 1990;5(4):347-359.
7. Jemt T, Lekholm U, Adell R. Osseointegrated implants in the treatment of partially edentulous patients: a preliminary study on 876 consecutively placed fixtures. Int J Oral Maxillofac Implants. 1989;4(3):211-217.
8. van Steenberghe D, Lekholm U, Bolender C, et al. Applicability of osseointegrated oral implants in the rehabilitation of partial edentulism: a prospective multicenter study on 558 fixtures. Int J Oral Maxillofac Implants. 1990;5(3):272-281.
9. van Steenberghe D, Kling B, Linden U, et al. Periodontal indices around natural and titanium abutments: a longitudinal multicenter study. J Periodontol. 1993;64(6):538-541.
10. Zitzmann NU, Berglundh T. Definition and prevalence of peri-implant diseases. J Clin Periodontol. 2008;35(8 suppl):286-291.
11. Wilson V. An insight into peri-implantitis: a systematic literature review. Prim Dent J. 2013;2(2):69-73.
12. Staubli N, Walter C, Schmidt JC, et al. Excess cement and the risk of peri-implant disease – a systematic review. Clin Oral Implants Res. 2017;28(10):1278-1290.
13. Quaranta A, Lim ZW, Tang J, Perrotti V, et al. The impact of residual subgingival cement on biological complications around dental implants: a systematic review. Implant Dent. 2017;26(3):465-474.
14. Lazzara R, Porter S. Platform switching: a new concept in implant dentistry for controlling post-restorative crestal bone levels. Int J Perio Rest Dent. 2006;26(1):9-17.
15. Hsu Y, Lin G, Wang HL. Effects of platform-switching on peri-implant soft and hard tissue outcomes: a systematic review and meta-analysis. Int J Oral Maxillofac Implants. 2017;32(1):e9-e24.
16. Chrcanovic B, Albrektsson T, Wennerberg A. Platform switch and dental implants: a meta-analysis. J Dent. 2015;43(6):629-646.
17. Herekar M, Sethi M, Mulani S, et al. Influence of platform switching on peri-implant bone loss: a systematic review and meta-analysis. Implant Dent. 2014;23(4):439-450.
18. Vindasiute E, Puisys A, Maslova N, et al. Clinical factors influencing removal of the cement excess in implant-supported restorations. Clin Implant Dent Relat Res. 2015;17(4):771-778.

Articole Similare