The Space by Halmadent: locul unde tehnologia stomatologică devine experiență clinică aplicată
Există o diferență esențială între a vedea un echipament și a-l utiliza în condiții reale de lucru. “The Space by Halmadent” a fost conceput pentru a oferi profesioniștilor din stomatologie acces la echipamente și posibilitatea de a le testa într-un mediu controlat, apropiat de realitatea clinică.
În contextul unei industrii aflate într-o evoluție constantă, deciziile de investiție devin din ce în ce mai complexe. Medicul stomatolog sau managerul de clinică nu mai caută doar informații tehnice, ci performanță demonstrată în condiții reale de lucru, alături de suport specializat.
Pornind de la aceste nevoi, “The Space by Halmadent” a fost dezvoltat ca fiind unul dintre cele mai ample showroom-uri de tehnologie stomatologică din România, funcționând nu doar ca un spațiu de expunere, ci ca un mediu activ de testare și învățare, ce oferă acces la o comunitate de medici profesioniști cu provocări comune.
Un spațiu construit în jurul practicii clinice
Echipamentele de ultimă generație din “The Space” sunt puse la dispoziție pentru a fi testate în condiții apropiate de practica din cabinet și în care beneficiați de suportul echipei noastre, pe tot parcursul experienței.
Demonstrațiile live, workshop-urile și cursurile dedicate permit evaluarea directă a funcționalităților, ergonomiei și integrării echipamentelor în practica zilnică.
Alături de experiența practică, “The Space Club” reunește profesioniști din stomatologie care împărtășesc experiențe și noi perspective, într-un cadru relevant pentru dezvoltarea profesională.
Tehnologie testată în scenarii reale de lucru
În cadrul “The Space” pot fi evaluate soluții complete pentru cabinet, de la sisteme de imagistică avansată CBCT pentru diagnostic 2D/3D, până la unituri dentare complet configurabile și echipamente dedicate sterilizării, conforme cu protocoalele actuale în vigoare.
Integrarea acestor tehnologii poate fi analizată direct în fluxuri simulate de lucru, oferind medicilor o perspectivă clară asupra modului în care echipamentele contribuie la eficiența clinică, siguranța pacientului și optimizarea timpului de lucru.
Acces la tehnologie, susținut de soluții financiare adaptate
Investiția în echipamente stomatologice performante presupune nu doar o alegere tehnică, ci și una financiară bine fundamentată.
În acest context, Halmadent oferă mai multe opțiuni adaptate diferitelor etape de dezvoltare ale unui cabinet sau ale unei clinici stomatologice:
- Halmadent Finance – pentru achiziții susținute prin planuri financiare personalizate, fără dobândă.
- Programul Easy RENT – pentru acces la echipamente stomatologice noi, performante, fără presiune financiară, prin opțiunea de închiriere, cu costuri lunare fixe.
- Halmadent Buy Back – programul oferă posibilitatea de a transforma unitul dentar vechi într-un echipament nou de ultimă generație, fără complicații logistice sau financiare.
Toate aceste soluții pot fi integrate în funcție de strategia și nevoile fiecărui cabinet și analizate împreună cu un reprezentant Halmadent.
“The Space” nu este doar un showroom, ci un cadru în care tehnologia poate fi înțeleasă, testată și evaluată în mod aplicat.
Programați o vizită:
▶️ https://halmadent.ro/showroom/
Strada Siret nr. 95, Sector 1, București
Planificarea și chirurgia implantară de succes: un protocol digital în 8 pași
Malpoziția implantului este principala cauză a eșecului întârziat implantar și a complicațiilor legate de restaurările aferente, conform raportărilor lui Cooper.1 Poziționarea implanturilor dentare s-a îmbunătățit cu ajutorul planificării tridimensionale (3D). Dezvoltarea aplicațiilor software de planificare 3D a implanturilor a permis fuzionarea fișierelor de imagistică digitală și comunicații în medicină (DICOM) obținute cu tomografia computerizată cu fascicul conic (CBCT) cu fișierele tehnicii stereolitografice prin scanare intraorală (STL).2 Datele DICOM pot fi aliniate cu o scanare digitală a suprafeței asemănătoare modelului turnat (adică STL) permițând vizualizarea planificării chirurgicale, pentru intervențiile ghidate și neghidate.
Pentru a îmbunătăți planificarea implanturilor dentare și succesul chirurgical, acest articol propune un protocol digital în opt pași. Concentrându-se pe implantul unidentar cu comutare de platformă, protocolul propune o listă de verificare pentru clinicieni atunci când planifică adâncimea platformei implantului (implant platform depth, IPD).
Adâncimea platformei implantului (IPD)
IPD reprezintă cea mai coronară poziție a platformei implantului pentru o proteză restauratoare. Cercetătorii au dezbătut poziția finală a implantului în eforturile de a idealiza succesul pe termen lung al substituirilor unidentare.3-5 În trecut, planificarea chirurgicală non-digitală se concentra pe inserarea unui implant la nivel osos. Deși osul disponibil este un factor în planificarea implanturilor, IPD ideală ar trebui evaluată ținând cont de abordarea etiologică deplină ca parte a unei terapii comprehensive.
Factorii etiologici includ căile respiratorii, ocluzia, afecțiunile articulației temporomandibulare (temporomandibular joint, TMJ), clasa în care se încadrează boala parodontală, genetica, mușchii și problemele biomecanice. Etiologia poate influența IPD finală. Odată ce un plan de tratament cuprinzător devine evident pentru echipa dentară, practicienii pot informa pacientul cu privire la opțiunile disponibile.
Tarnow și Chu au raportat că 50% din terapiile implantare sunt cazuri cu un singur implant.4 Dacă inserarea urmează să fie imediată, aceasta va avea o influență suplimentară asupra poziției finale a implantului. Amplasarea imediată a implanturilor necesită ca echipa chirurgicală și restauratoare să înțeleagă în mod detaliat IPD finală ideală pe baza markerilor anatomici ai unui situs nevindecat. S-a dovedit că rata de succes a implanturilor imediate este egală sau mai mare decât cea a celor plasate cu o abordare întârziată.5 Astfel, poziția implantului trebuie înțeleasă din punct de vedere 3D în raport cu dinții restanți, țesutul moale, osul și structurile anatomice.
IPD stabilește cerințele restauratoare ale restaurării definitive. Mulți medici folosesc atât wax-up-urile analog, cât și pe cele digitale în planificarea poziției implantului. IPD ajută apoi la determinarea poziției implantului în os, în raport cu anatomia locală. Odată cu planificarea IPD, medicul poate determina tipul, lungimea și lățimea implantului. La majoritatea sistemelor de implanturi, platforma implantului este conexiunea pentru proteza restauratoare. Modulul de planificare a „diagnosticului global” propus de Robbins și Rouse se concentrează pe utilizarea poziției incizale finale pentru a stabili planul într-un caz restaurator.6 Un protocol pas cu pas este benefic pentru ghidarea atât a abordărilor restauratoare, cât și a celor chirurgicale către poziția finală a platformei implantului.
Trebuie colectate informații cu privire la istoricul medical al pacienților, radiografii, înregistrări parodontale și a tuturor restaurărilor existente. Scopul este de a identifica acele condiții preexistente ce pot modifica planificarea. Conceput pentru a ajuta la minimizarea plasării suboptime a implantului, protocolul în opt etape se concentrează pe pașii protetici destinați planificării unui implant în cadrul unui plan de tratament comprehensiv.
Protocolul în 8 pași pentru plasarea unui implant
Pasul 1: Clasificarea restauratoare
În primul rând, se obțin o scanare CBCT și modele montate în articulator. Prin înregistrările digitale, scanarea intraorală permite obținerea simplă și rapidă a modelelor. Se evaluează cerințele estetice și restauratoare ale pacientului. Clasificarea restaurativă poate influența poziția finală a platformei implantului.
Coachman a propus clasificarea cazurilor restaurative după cum urmează7:
(1) caz exclusiv restaurator (nu sunt necesare modificări chirurgicale);
(2) caz restaurator cu alungirea coroanei clinice (ocluzie / estetică);
(3) restaurarea FSCP (fully seated condylar position, FSCP), VDO (vertical dimension of occlusion, VDO) și a planului ocluzal (căile respiratorii, ocluzia și TMJ);
(4) restaurarea implantară (căi respiratorii, ocluzie și TMJ);
(5) restaurare ortodontică (căi respiratorii, ocluzie și TMJ);
(6) restaurare ortognatică (căi respiratorii, ocluzie și ATM).
Aceste șase clasificări restaurative influențează toate IPD finale și, prin urmare, ar trebui revizuite înainte de planificarea digitală; astfel, echipa stomatologică este determinată să investigheze problemele care pot determina ca IPD să fie într-o poziție nouă sau modificată. De exemplu, ortodonția poate schimba poziția implantului după ce dinții au fost mișcați corporal. Chiar și îmbunătățirile FSCP și VDO pot modifica poziția IPD finală. Prin utilizarea clasificărilor sistematice ale modelelor montate, se poate face o evaluare a rezultatului propus utilizând wax-up-urile diagnostice digitale sau analogice. În multe cazuri, poate fi necesară o îndrumare către un specialist pentru a evalua căile respiratorii, ocluzia și TMJ.
Pasul 2: FSCP, VDO și planul de ocluzie
După evaluarea cazului în poziția de relație centrică actuală, poate fi necesară montarea într-o poziție FSCP/neuromusculară pentru planul de tratament propus. Modificările pozițiilor mandibulare și ocluzale pot influența IPD. Se pot propune noi simulări ale proiectării digitale a zâmbetului folosind modele analogice și digitale.8 Planurile rezultate ajută echipa să determine poziția platformei finale a implantului în toate dimensiunile. Resorbția osoasă poate avea loc în mai multe dimensiuni, ceea ce face dificilă evaluarea fără simulări și/sau wax-up-uri.9 Această poziție poate fi evaluată folosind terapia cu imobilizare înainte de plasarea implanturilor pentru a asigura o poziție adecvată a platformei implantului după inserție. Un design digital al zâmbetului ar trebui realizat în noua poziție bazată pe ocluzie / articulație / mușchi pentru a evalua cerințele poziționale ale implanturilor unice și multiple.8
Pasul 3: Designul restaurator
Proiectarea restauratoare se bazează pe factori estetici, funcționali și biomecanici. Un raport lățime / înălțime de 75-80% a fost propus ca ideal pentru un incisiv central anterior.10 Înlocuirea unui incisiv central maxilar ar trebui să fie influențată de dimensiunile contralateralului. Planificarea ar putea fi modificată dacă pacientul a experimentat o erupție pasivă modificată, care, dacă ar impune corectarea, ar trebui luată în considerare în poziția finală a IPD la inserarea implantului.
Pasul 4: Forma implantului/bontului
Osul disponibil în înălțime și lățime este un factor important în proiectarea finală a protezei. Misch a descris clasificările restaurărilor fixe (fixed prosthesis, FP) astfel: FP1 cu lățimea / înălțimea normală a dinților; FP2 cu rapoarte mai mari între lungimea / lățimea dintelui; și FP3, o proteză în care trebuie adăugat material roz pentru a compensa lipsa țesuturilor moi și a volumului osos.9 Este esențială înțelegerea formei finale a restaurării înainte de a alege IPD. Odată ce diagnosticul final este stabilit, planul ar trebui să includă cerințele privind țesuturile moi.
Pasul 5: Profunzimea, unghiul și poziția implantului
Cerințele pentru o IPD ideală controlează adâncimea finală, unghiul și poziția implantului. Cu ajutorul planificării 3D, platforma implantului poate fi poziționată în mod ideal în raport cu osul și dinții adiacenți. Poziția platformei implantului a fost propusă a fi de 3-3,5 mm sub nivelul CEJ.11 Această măsurare reprezintă țesutul conjunctiv (1,5 mm) și epiteliul joncțional (2 mm).11 Cu toate acestea, CEJ este o poziție care poate fi influențată de erupția pasivă modificată. Dacă dinții adiacenți nu au erupt complet, atunci CEJ ar putea să nu fie apreciat adecvat.
Chu et al au arătat că „zenitul” este punctul de vârf al arhitecturii gingivale12 și s-a sugerat că trebuie considerată o poziție de referință clar definită, adică „reperul zenit”. Acest punct poate fi utilizat pentru a poziționa IPD pe baza necesităților restauratoare. Apoi echipa poate evalua și finaliza restaurarea în ambele planuri, antero-posterior și medio-lateral. Linkivicius a sugerat că poziția ideală a unui implant este la 1,8 mm de peretele vestibular, 2 mm de dinții adiacenți și 3 mm de alte implanturi.3 De multe ori în acest stadiu este necesară augmentarea osoasă. Planificarea de la pașii 4 și 5 permite clinicianului să stabilească dacă proteza este clasificată ca FP1, FP2 sau FP3.9
Pasul 6: Confirmarea sigiliului mucoasei 360º
Planificarea sigiliului mucoasei este esențială pentru succesul pe termen lung al IPD. Multe aplicații software 3D permit planificarea IPD prin examinarea țesuturilor moi și dure. Aplicațiile software permit importarea și suprapunerea datelor STL referitoare la model obținute din scanările intraorale.
Abrahamsson et al au investigat închiderea mucoasă din jurul implanturilor folosind un model canin.11 Implanturile testate au prezentat platforme externe cu bonturi fără comutare de platformă. Cercetătorii au repetat acest studiu cu implanturi și bonturi cu platformă comutată, înregistrând rezultate mai favorabile. Etanșarea a cuprins o înălțime de 1 mm până la 1,5 mm de țesut conjunctiv și de 2 mm de epiteliu joncțional. Sigiliul total al mucoasei sănătoase varia între 3 mm și 3,5 mm.
Într-o meta-analiză cu 10 studii incluse, Atieh et al au raportat că implanturile / bonturile fără comutare de platformă au demonstrat pierderi osoase mai mari decât cele cu comutare de platformă.13 Alte studii au raportat că grosimea țesutului moale din jurul implanturilor poate conserva os crestal.11,13-15
Pasul 7: Anatomie – os, nerv și sinus
Odată ce poziția platformei implantului a fost stabilită, pot fi evaluate structurile anatomice din regiune. Dacă zona are o deficiență a volumului osos, poate fi necesară augmentarea osoasă. Ocazional, poate fi necesară reducerea osoasă. Sunt identificate structurile anatomice vitale asociate (de exemplu, nervii, sinusurile, dinții, precum și contururile osoase, densitatea și volumul osos, etc.).
Pasul 8: Lățimea și lungimea implantului
Pe baza evaluării structurilor anatomice, ultimul pas este alegerea lățimii și lungimii finale a implantului. Utilizarea aplicațiilor de planificare 3D facilitează topografia virtuală a implantului într-o poziție ideală, considerând toate etapele protetice și anatomia pacientului. S-a propus o distanță minimă de 1,8 mm față de peretele vestibular pentru suportul osos și al țesuturilor moi.3 A fost sugerată amplasarea unui implant la 1,5 mm față de dinții naturali și la 3 mm de alte implanturi.3
CONCLUZII
Acest protocol în opt etape pentru planificarea inserării unui implant oferă o listă de verificare pentru a ajuta echipa dentară în detectarea problemelor preoperator. De asemenea, permite clinicienilor să informeze pacienții cu privire la orice limitări ce ar putea fi implicate în cazul lor specific și poate asigura că adâncimea platformei implantului este poziționată ideal pentru estetică, funcționalitate, ocluzie și longevitate.
Successful Implant Planning and Surgery: An Eight-Step Digital Protocol by Scott MacLean, DDS. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 41(7) July/August 2020. © AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.
Autor: Scott MacLean, DDS. Director, Seattle Study Club, Kirkland, Washington; Private Practice, Halifax, Nova Scotia, Canada
Traducere și redactare:
Lector. Univ. Blanka Petcu
Referințe bibliografice:
1. Cooper LF. Prosthodontic complications related to non-optimal dental implant placement. In: Froum SJ, ed. Dental Implant Complications: Etiology, Prevention, and Treatment. Hoboken, NJ: Wiley; 2015:539-557.
2. Pozzi A, Arcuri L, Moy PK. The smiling scan technique: facially driven guided surgery and prosthetics. J Prosthodont Res. 2018;62(4):514-517.
3. Linkevicius T. Zero Bone Loss Concepts. Batavia, IL: Quintessence Publishing; 2019.
4. Tarnow DP, Chu SJ. The Single-Tooth Implant: A Minimally Invasive Approach for Anterior and Posterior Extraction Sockets. Batavia, IL: Quintessence Publishing; 2020.
5. Testori T, Weinstein T, Scutella F, et al. Implant placement in the esthetic area: criteria for positioning single and multiple implants. Periodontal 2000. 2018;77(1):176-196.
6. Robbins WJ, Rouse J. Global Diagnosis: A New Vision of Dental Diagnosis and Treatment Planning. Hanover Park, IL: Quintessence Publishing; 2016.
7. Coachman C. Digital smile design instructor training module. Presented at: New York University College of Dentistry; September 16, 2017; New York, New York.
8. Stanley M, Gomes Paz A, Miguel I, Coachman C. Fully digital workflow, integrating dental scan, smile design and CAD-CAM: case report. BMC Oral Health. 2018;18(1):134.
9. Misch C. Contemporary Implant Dentistry. 3rd ed. St. Louis, MO: Mosby Elsevier; 2008:103.
10. Sandeep N, Satwalekar P, Srinivas S, et al. An analysis of maxillary anterior teeth dimensions for the existence of golden proportion: clinical study. J Int Oral Health. 2015;7(9):18-21.
11. Abrahamsson I, Berglundh T, Lindhe J. The mucosal barrier following abutment dis/reconnection: an experimental study in dogs. J Clin Periodontol. 1997:24(8):568-572.
12. Chu SJ, Tan JHP, Stappert CFJ, Tarnow DP. Gingival zenith positions and levels of the maxillary anterior dentition. J Esthet Restor Dent. 2009;21(2):113-120.
13. Atieh MA, Ibrahim HM, Atieh AH. Platform switching for marginal bone preservation around dental implants: a systematic review and meta-analysis. J Periodontol. 2010;81(10):1350-1366.
14. Linkevicius T, Apse P, Grybauskas S, Puisys A. The influence of soft tissue thickness on crestal bone changes around implants: a 1-year prospective controlled clinical trial. Int J Oral Maxillofac Implants. 2009;24(4):712-719.
15. Gardner DM. Platform switching as a means to achieving implant esthetics. N Y State Dent J. 2005;71(3)34-37.
