Prima pagină » Cum decideți între inserarea imediată vs. întârziată a implantului?

Cum decideți între inserarea imediată vs. întârziată a implantului?

by admin

Originally published in Compendium, an AEGIS Publications Property. All rights reserved.

Deciding Between Immediate Versus Delayed Implant Placement by Betsy Bakeman, DDS; Douglas F. Dompkowski, DDS; and Gregori M. Kurtzman, DDS, MAGD. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 35(5) May 2014. Copyright © 2014 to AEGIS Communications. All rights reserved.


Despre autori:

Betsy Bakeman, DDS

Adjunct Faculty, Kois Center, Seattle, Washington; Private Practice, Grand Rapids, Michigan

Douglas F. Dompkowski, DDS

Dean’s Faculty Member, Univ. of Maryland School of Dentistry, Baltimore, Maryland; Course Director, Advanced Surgical Implant Course, AIC Education; Private Practice limited to Periodontics and Implant Dentistry, Bethesda, Maryland

Gregori M. Kurtzman, DDS, MAGD

Private Practice, Silver Spring, Maryland; Former Assistant Clinical Professor, University of Maryland School of Dentistry,

Dept. of Endodontics, Prosthodontics, and Operative Dentistry, Baltimore, Maryland


Articol publicat în Actualități Stomatologice nr. 63/sept. 2014
Traducere și redactare: Asist. Univ. Blanka Petcu


BETSY BAKEMAN, DDS

Decizia între inserarea imediată vs. întârziată a implantului depinde de prezenţa unei arhitecturi tisulare periimplantare ideale şi dacă aceasta se poate menţine sau dacă deficienţa tisulară indică necesitatea optimizării premergătoare a arhitecturii ţesuturilor. Abordările ce ţintesc prezervarea unei arhitecturi tisulare favorabile şi prevenirea colapsului tisular includ extracţia atraumatică, inserarea imediată a implantului, abordările chirurgicale fără lambou şi susţinerea imediată a suportului vestibular şi interproximal.

Grefarea biotipurilor gingivale, predispuse la recesie în momentul inserării implantului ajută la prezervarea arhitecturii existente. Materialele de umplere injectabile sunt promiţătoare în conservarea ulterioară a contururilor papilelor interdentare în cursul fazei tranziţionale a reconstrucţiei.

Nici dimensiunea implantului, nici poziţia nu ar trebui să atenteze la arhitectura osoasă vestibulară sau interproximală, întrucât aceasta poate duce la pierdere osoasă şi ulterior de ţesuturi moi. Trebuie evitate, de asemenea, contururile protetice exagerate, pentru că pot avea impact negativ asupra contururilor tisulare moi.

Pierderea a doi sau mai mulţi dinţi adiacenţi ridică probleme în prezervarea arhitecturii osoase şi tisulare. De aceea, utilizarea unei abordări alternative, ce evită extracţia simultană a dinţilor adiacenţi poate oferi un control mai bun: extracţia, inserarea implantului şi restaurarea provizorie se finalizează într-o anumită regiune, înainte de a trece la procedurile similare planificate într-o locaţie adiacentă.

Când arhitectura gingivală şi osoasă preoperatorie este suboptimă, trebuie ţintită întâi restabilirea contururilor tisulare ideale înainte de inserarea implantului. Acestea includ extrudarea ortodontică şi grefarea ţesuturilor moi şi dure. În situaţiile ce necesită augmentare osoasă, se preferă inserarea amânată a implantului. Recrearea arhitecturii unui ţesut colabat se poate aborda cel mai bine înainte de inserarea implantului.

În fine, clinicienii trebuie să conserve arhitectura tisulară prin tehnici dovedite şi proceduri de augmentare după cum este necesar. Planificarea prechirurgicală şi execuţia meticuloasă a protocoalelor terapeutice rămân esenţiale când se abordează înlocuirea unor dinţi irecuperabili prin restaurări cu sprijin implantar.

DOUGLAS F. DOMPKOWSKI, DDS

Stomatologia a evoluat până la un punct în care pacienţii se aşteaptă ca tratamentul să fie finalizat într-o manieră rapidă. Una dintre opţiunile terapeutice include inserarea imediată a unui implant în momentul extracţiei şi coroană provizorie imediată. Avantajele inserării imediate a implantului includ reducerea numărului de proceduri chirurgicale, un interval de timp mai scurt, o proteză temporară fixă şi prezervarea înălţimii osului crestal şi/sau a lăţimii osului vestibular/lingual. Plasarea unui implant în momentul extracţiei, combinată cu o tehnică de prezervare a crestei cu grefă osoasă va preveni pierderea osului crestal asociată extracţiei, asigurând şi mai mult sprijin pentru conturul gingival şi o estetică mai bună.

În cazurile în care un dinte anterior este irecuperabil, plasarea unei coroane provizorii pe un implant imediat nu doar conservă osul, ci susţine totodată şi conturul gingival şi prezervă papilele, rezultănd o restaurare cu aspect natural.

În experienţa mea, pacienţii sunt de obicei recunoscători când un dinte pierdut se înlocuieşte cu o restaurare fixă în locul unei proteze mobile. Coroana temporară trebuie fabricată astfel încât să nu fie încărcată, să fie complet în afara ocluziei şi să aibă contacte interproximale uşoare sau absente. Coroana temporară poate fi fixată cu şurub (personal, prefer această tehnică) sau prin cimentare şi trebuie aplicată în decurs de 24 ore de la inserarea implantului. Pacientul trebuie instruit să evite utilizarea dintelui în mestecarea sau incizarea alimentelor în primele trei luni de vindecare. Se alocă atenţie în cursul preparării osteotomiei astfel încât peretele vestibular să nu fie implicat, iar implantul să fie plasat cu cel puţin 2mm lingual de acesta.

Pentru pacient, beneficiile implantării imediate constau în reducerea numărului de intervenţii, cu plasarea bonturilor implantare/coroanelor în decurs de 4-5 luni. Contraindicaţiile implantării imediate includ pierderea osoasă avansată ce exclude obţinerea stabilităţii primare sau prezenţa unei leziuni endodontice dureroase. Inserarea imediată a implantului oferă pacientului şi medicului deopotrivă o opţiune de tratament ce satisface cerinţa de a înlocui dintele cât mai curând posibil.

GREGORI M. KURTZMAN, DDS, MAGD

Inserarea imediată vs. amânată a unui implant este dictată de cantitatea osului vestibular disponibil şi starea structurilor parodontale vecine. În absenţa infecţiei evidente sau a dinţilor trataţi endodontic fără succes, plasarea implanturilor în momentul extracţiei conservă osul crestal, îndeosebi pe cel vestibular, care se resoarbe primul după extracţie. Aceasta permite totodată practicianului să evite încercările de a recupera ţesuturile moi şi dure pierdute.

Când ţesuturile parodontale au dus la pierderea peretelui vestibular şi astfel la lipsa osului care să ofere stabilitate primară implantului în momentul inserării, grefa devine necesară pentru a reconstrui locul înainte de plasarea unui implant.

Permiterea vindecării simultane a grefelor osoase şi a celor de ţesuturi moi înainte de inserarea implantului oferă chirurgului şi dentistului restaurator o mai bună indicaţie a suportului de care vor beneficia ţesuturile moi în momentul aplicării restaurării. Când se ia în considerare grefa de ţesut conjunctiv, cel mai bine este practicarea acesteia simultan cu grefarea osoasă, înainte sau concomitent cu inserarea implantului.

După extracţie, lipsa suportului pentru papilă conduce frecvent la o aplatizare a anatomiei interproximale, o problemă ce devine şi mai accentuată când se extrag dinţi adiacenţi. Arhitectura ţesutului moale, în special papila, se menţine în modul cel mai predictibil când implanturile se inseră în momentul extracţiei, iar restaurarea provizorie se poate realiza în etapa chirurgicală. O papilă pierdută în cursul fazei de vindecare poate fi dificil sau imposibil de reconstruit, compromiţând astfel rezultatul estetic final. Prezervarea şi menţinerea papilei necesită nu doar corectarea distanţei dintre osul crestal şi contactul dintre restaurări, ci şi menţinerea predictibilă a unui volum tridimensional.

Ţinând cont de aceste aspecte, atunci când ambii incisivi centrali sunt programaţi pentru extracţie, clinicianul trebuie să decidă între a plasa un implant imediat în fiecare alveolă postextracţională sau un singur implant cu o extensie pontică. Dacă distanţa dintre implanturi va permite o structură osoasă mai mare de 3mm, atunci clinicianul poate plasa două implanturi şi poate reproduce arhitectura naturală a ţesuturilor moi. Totuşi, când această distanţă scade sub 3mm, poate fi mai înţelept să utilizeze un singur implant cu extensie pontică pentru a permite menţinerea papilei pe linia mediană.

 

Articole Similare