Prima pagină » Cât de fiabilă este strategia de utilizare a adezivilor universali?

Cât de fiabilă este strategia de utilizare a adezivilor universali?

by admin

Originally published in Compendium, an AEGIS Publications Property. All rights reserved.

How Reliable a Bonding Strategy Is the Use of Universal Adhesives? Sillas Duarte, Jr., DDS, MS, PhD; Lorenzo Breschi, DDS, PhD, FADM; Jean-François Roulet, DDS, Dr. med. dent.. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 42(9) Oct 2021. © 2022 AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.


Despre autori:

Sillas Duarte, Jr., DDS, MS, PhD

Rex Ingraham Chair in Restorative Dentistry, Chair, Division of Restorative Sciences, Director, Advanced Program in Operative and Adhesive Dentistry, Herman Ostrow School of Dentistry of University of Southern California, Los Angeles, California

Lorenzo Breschi, DDS, PhD, FADM

Full Professor of Restorative Dentistry, Department of Biomedical and Neuromotor Sciences, Chair of Restorative Dentistry and Director of Master in Aesthetic Restorative Dentistry, University of Bologna, Bologna, Italy

Jean-François Roulet, DDS, Dr. med. dent.

Professor, Department of Restorative Sciences, University of Florida (UF) College of Dentistry, and Director, Center for Dental Biomaterials, UF, Gainesville, Florida


Acest articol a fost publicat în două părți:
Articol publicat în Actualități Stomatologice nr. 93/martie 2022
Articol publicat în Actualități Stomatologice nr. 94/iunie 2022
Traducere și redactare: Lector. Univ. Blanka Petcu


SILLAS DUARTE, Jr., DDS, MS, PhD

Adezivii universali (universal adhesive, UA) au fost introduși acum 10 ani ca sisteme alternative, drept răspuns la solicitările clinicienilor cu privire la versatilitate și tehnici clinice ușor de utilizat. UA sunt adezivi dentari monoflacon dezvoltați pentru a fi utilizați fie în modurile de gravare-și-clătire (etch-and-rinse, ER), fie în procedurile de autogravare (self-etch, SE), fără a compromite eficacitatea adeziunii la smalț sau dentină. UA sunt considerate sisteme ultra-ușoare (pH>2,5) iar în compoziția multora s-a încorporat un monomer funcțional acid specific (10-metacriloil-oxidecil-dihidrogen-fosfat [10-MDP]). Prezența 10-MDP produce un potențial mai mare de gravare a smalțului și promovează legarea chimică la hidroxiapatită, formând săruri de calciu cu 10-MDP.

Studiile clinice au arătat că performanța UA depinde de strategia adezivă utilizată, rezultate satisfăcătoare fiind înregistrate cu ER sau cu gravarea selectivă a smalțului, în modul SE.1 Unele UA disponibile sunt mai puțin susceptibile la umiditatea dentinei, facilitând aplicațiile clinice. Evaluarea microscopică ultra-morfologică efectuată de grupul nostru de cercetare de la USC Pincus Laboratory for Biomaterials Research a arătat că un adeziv universal a avut capacitatea de a promova reexpansiunea fibrilelor de colagen prăbușite după gravarea dentinei cu acid fosforic timp de 15 secunde, urmată de uscare cu aer 10 secunde. Cu toate acestea, UA aplicat în modul SE ar trebui prudent utilizat din cauza unui risc ridicat de dezlipire în comparație cu performanța clinică atunci când s-a folosit ER sau gravarea selectivă a smalțului.

Sensibilitatea postoperatorie s-a consemnat rar în studiile clinice, indiferent de strategia de adeziune. Mai mult, pentru a îmbunătăți performanța adezivă a UA s-au sugerat câteva modificări procedurale suplimentare, inclusiv aplicarea activă, în straturi multiple, prelungirea timpului de evaporare a solventului de la 5 la 15 secunde și creșterea timpului de fotopolimerizare.

Producătorii au încercat să extindă utilizarea UA prin încorporarea silanului, cu scopul de a reduce numărul de pași necesari pentru adeziunea la ceramică. UA care conțin silan sunt mai puțin eficienți în cuplarea la ceramica vitroasă sau feldspatică cu disilicat de litiu decât procedurile ce cuprind gravarea cu acid fluorhidric, urmată de silanizare.2 În mod similar, este încă discutabil beneficiul pe termen lung al utilizării mai degrabă a UA care conține MDP-silan pentru adeziunea la zirconiu, în loc de a utiliza abraziunea cu particule aeropropulsate, urmată de aplicarea unui silan separat care conține 10-MDP.

Procesul de adeziune la structurile dentare și la diferite materialele implică o varietate de complexități invizibile cu ochiul liber (chiar și cu ajutorul magnificației), necesitând o analiză microscopică ultrastructurală puternică. Astfel, procesul adeziv poate fi dificil de înțeles și, în consecință, de executat. Experiența noastră cu UA a fost în general pozitivă. Pentru majoritatea cazurilor (în mare parte reabilitări adezive full-mouth), am utilizat UA în modul ER cu modificările menționate mai sus, fără semne de sensibilitate postoperatorie, dezlipire sau alte probleme de aderență.

Unii ar putea fi îngrijorați de faptul că modificările aduse tehnicii inițiale pentru UA pot crește durata de aplicare. Cu toate acestea, aș susține că aceste modificări pot fi aplicate și la majoritatea celorlalți adezivi, iar durata prelungită determină o adeziune mai fiabilă și mai previzibilă. Toți adezivii disponibili au avantaje și limitări ce trebuie atent considerate înainte de fiecare utilizare clinică, indiferent de clasificarea și modul de aplicare. În final, scopul principal al tehnologiei adezivului dentar este conservarea și consolidarea structurilor dentare; sperăm că într-o zi se va produce o adevărată descoperire în tehnologia de aderență și procesul adeziv va fi cu adevărat simplificat.

LORENZO BRESCHI, DDS, PhD, FADM

Adezivii universali sau multimodali au scopul de a simplifica procedurile clinice, fiind mai ușor de utilizat și mai puțin sensibili la tehnică decât generațiile anterioare. Acești adezivi dentari sunt numiți „universali” deoarece conțin monomeri funcționali care asigură adeziunea chimică la țesuturile dentare și restaurările indirecte, oferind clinicienilor posibilitatea de a-i folosi în diferite abordări adezive: ER, SE sau cu gravarea selectivă a smalțului (selective enamel etching, SEE). Deși sunt denumiți universali, clinicienii se pot întreba cât de „universali” sunt cu adevărat și dacă ar trebui utilizați cu o anumită strategie pentru rezultate clinice optime.

Dovezile privind performanța adezivilor universali din literatură sunt obținute atât din studiile in vitro, cât și din studii clinice. Se pare că studiile de laborator nu susțin ipoteza că UA pot fi utilizate cu orice strategie adezivă. Cele in vitro raportează o rezistență îmbunătățită a adeziunii la smalț atunci când se efectuează o etapă suplimentară de gravare cu acid fosforic înainte de aplicarea unui UA. Pe de altă parte, se pare că gravarea dentinei nu îmbunătățește performanța adezivă a UA. Interesant este că unele studii de laborator raportează o longevitate mai bună atunci când se aplică un strat suplimentar de rășină hidrofobă după procedura adezivă.

Deși studiile in vitro oferă un fundal solid pentru evaluarea proprietăților unui material, concluziile extrase din studiile clinice randomizate (randomized clinical trial, RCT) atent planificate sunt considerate a fi mai valoroase. Până în prezent, un RCT cu cea mai lungă perioadă de urmărire (5 ani) a raportat că restaurările compozite plasate în leziuni cervicale non-carioase au avut de 2,6 ori mai multe șanse de detașare sau de fracturare atunci când se utilizau în modul SE, comparativ cu ER.3

În cele din urmă, grupul nostru de cercetare de la Universitatea din Bologna a efectuat o recenzie sistematică a studiilor RCT ce au evaluat performanța clinică a restaurărilor compozite plasate în leziuni non-carioase cu UA folosind diferite strategii adezive. Rezultatele au arătat că modul ER ar putea genera o mai bună retenție pe termen mediu a restaurărilor compozite, în comparație cu strategia de aplicare SE, în timp ce utilizarea abordării SE ar putea conduce la o sensibilitate postoperatorie imediată mai mică și, prin urmare, o mai bună satisfacție a pacientului pe termen scurt. Abordarea SEE a fost comparabilă cu metoda ER în ceea ce privește retenția și sensibilitatea postoperatorie.

Rămâne de mare interes să așteptăm mai multe RCT pe termen lung referitoare la UA și să vedem dacă au fost depășite provocările asociate cu generațiile anterioare de adezivi.

JEAN-FRANÇOIS ROULET, DDS, Dr. med. dent.

Simplificarea este motorul succesului! De la începutul anilor 1980, adezivii dentari au evoluat de la sisteme de gravare-și-clătire în trei etape (3ER) la sisteme simplificate de autogravare într-un singur pas (1SE). Pentru o lungă perioadă de timp, adezivii 3ER au fost „standardul de aur”, adeziunea lor la dentină fiind susceptibilă la erorile operatorilor. Deși simplificați, adezivii 1SE au ca rezultat o gravare inferioară a smalțului datorită monomerilor acizi mai blânzi. Astfel, utilizarea SEE cu acid fosforic (H3PO4) împreună cu adezivii autogravanți este recomandată ca fiind cea mai bună. Primul adeziv universal care a permis utilizarea ambelor tehnici de aplicare cu un singur produs a fost lansat în 2012.

Paralel cu această abordare în principal micromecanică a aderenței la dinți, oamenii de știință au studiat monomerii funcționali capabili de cuplare chimică la calciul din hidroxiapatită. Prima moleculă sintetizată și comercializată în anii 1980 a fost 10-MDP, care poate forma săruri de calciu MDP auto-asamblate sub formă de nanostraturi, o condiție care ar putea să lipsească dacă dentina se gravează cu H3PO4. Odată cu expirarea brevetelor pentru 10-MDP, multe companii au început să-l folosească alături de alți monomeri funcționali, rezultând UA multimodale. Datorită afinității mari a 10-MDP pentru oxizi, acesta poate fi folosit ca primer pentru ceramica cu oxid de zirconiu și ca bază pentru metale. Silanul a fost adăugat la UA pentru a promova adeziunea la ceramicile pe bază de sticlă și la umpluturile de sticlă a compozitelor rășinice.

UA, amplu cercetați în ultimii 20 ani mai mult in vitro, s-au comportat peste așteptări atunci când se aplicau pe dinți.4 Studiile au arătat o mai bună rezistență adezivă inițială la dentină pentru tehnica de gravare-și-clătire; cu toate acestea, abordarea auto-gravării în studiile pe termen lung (îmbătrânirea artificială) a arătat rezultate mai stabile de rezistență adezivă. Pe dentina afectată de carii, nu s-a menținut stabilitatea legăturii. Gravarea selectivă a smalțului cu H3PO4 duce cu siguranță la rezultate mai bune. În conformitate cu aceste constatări, un studiu clinic pe durata a 5 ani, folosind doar un singur UA, a raportat rezultate mai bune pentru abordarea prin gravare-și-clătire în combinație cu gravarea smalțului, atunci când s-a comparat cu tehnica de autogravare.1

Atunci când sunt încorporați în UA, monomerii funcționali (MDP, silan) sunt mai puțin eficienți în comparație cu cei aplicați într-un solvent pe suprafețe adecvat condiționate (gravate cu acid fluorhidric sau sablate), indiferent de materialul vizat (ceramica oxidică, bază pentru metale, ceramică pe bază de sticlă, compozite rășinice).

Stomatologia nu a atins încă adezivul perfect, deoarece simplitatea are încă prețul ei.

Referințe bibliografice:

1. de Paris Matos T, Perdigao J, de Paula E, et al. Five-year clinical evaluation of a universal adhesive: a randomized double-blind trial. Dent Mater. 2020;36(11):1474-1485.
2. Yoshihara K, Nagaoka N, Sonoda A, et al. Effectiveness and stability of silane coupling agent incorporated in ‘universal’ adhesives. Dent Mater. 2016;32(10):1218-1225.
3. Josic U, Maravic T, Mazzitelli C, et al. Is clinical behavior of composite restorations placed in non-carious cervical lesions influenced by the application mode of universal adhesives? A systematic review and meta-analysis. Dent Mater. 2021;S0109-5641(21)00239-6.
4. Perdigao J, Araujo E, Ramos RQ, et al. Adhesive dentistry: current concepts and clinical considerations. J Esthet Restor Dent. 2021;33(1):51-68.

 

Articole Similare