Efectele adverse ale instrumentării ultrasonice și air-polishing asupra restaurărilor dentare: o recenzie a studiilor de laborator

Adverse Effects of Ultrasonic Instrumentation and Air Polishing on Dental Restorations: A Systematic Review of Laboratory Studies by Jeronim Esati¹, Tarek Amran¹, Roland Weiger¹, Lujain Alsulaimani², Markus B. Blatz³, Florin Eggmann^1,3. Originally published in Journal of Esthetic and Restorative Dentistry, 2025; 0:1–12 https://doi.org/10.1111/jerd.13428 ©2025 Wiley Periodicals LLC. Article info: Received: 15 October 2024; Revised: 17 January 2025; Accepted: 21 January 2025; Available online [17088240, 0, Downloaded from https://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/jerd.13428 by neha dixit – Schweizerische Akademie Der, Wiley Online Library on [03/03/2025]. See the Terms and Conditions (https://onlinelibrary.wiley.com/terms-and-conditions) on Wiley Online Library for rules of use; OA articles are governed by the applicable Creative Commons License]

---

CUVINTE-CHEIE: materiale dentare, profilaxie dentară, restaurări eșuate, iatrogenie, debridare parodontală, restaurări definitive

Obiectiv: Scopul acestei recenzii sistematice a fost de a evalua efectele instrumentării ultrasonice și ale tehnicii de air-polishing asupra rugozității suprafeței și a integrității marginale ale restaurărilor dentare, investigând impactul potențial negativ asupra diferitelor tipuri de biomateriale.

Metodă: Au fost investigate cinci baze de date electronice dar și înregistrări realizate manual, pentru identificarea studiilor de laborator relevante. Un număr de 42 dintre acestea au îndeplinit criteriile de includere, fiind analizate datele referitoare la rugozitatea suprafeței și calitatea marginală. Evaluarea riscului de eroare sistematică (bias) s-a realizat cu ajutorul RoBDEMAT.

Rezultate: Instrumentarea ultrasonică a generat o creștere semnificativă a rugozității, în special în cazul cimenturilor ionomerice modificate cu rășină și al compozitelor pe bază de rășină, în timp ce zirconia și disilicatul de litiu au fost mai puțin afectate. Tehnica de lustruire-cu-aer (air-polishing), mai ales atunci când s-au utilizat pulberi de bicarbonat de sodiu sau carbonat de calciu, a crescut de asemenea rugozitatea suprafețelor. În schimb, pulberile de eritritol și glicină s-au dovedit a fi cele mai puțin abrazive. Atât detartrajul ultrasonic, cât și air-polishing au influențat negativ calitatea marginală a restaurărilor. Evaluările RoBDEMAT au indicat deficiențe în randomizare, justificarea dimensiunii eșantionului și lipsa caracterului-orb în cadrul studiilor.

Concluzii: Instrumentarea ultrasonică și air-polishing pot avea efecte adverse asupra restaurărilor dentare, intensitatea impactului variind în funcție de biomaterial și metoda de debridare aplicată. Se recomandă utilizarea pulberilor cu abraziune redusă, precum eritritolul și glicina. Sunt necesare îmbunătățiri metodologice și studii clinice suplimentare pentru a consolida aplicabilitatea acestor rezultate în practica stomatologică.

Semnificație clinică: Această recenzie evidențiază importanța selectării unor metode adecvate de debridare pentru a minimiza deteriorarea iatrogenă a restaurărilor dentare. Se recomandă utilizarea pulberilor de air-polishing cu abraziune redusă (eritritolul, glicina) pentru îndepărtarea biofilmului și a colorațiilor, contribuind astfel la menținerea unei suprafețe netede și a integrității marginale.

---

---

INTRODUCERE

Parodontita afectează o mare parte a populației adulte la nivel global^1,2. Instrumentarea subgingivală reprezintă o componentă fundamentală a terapiei parodontale cauzale, având ca scop reducerea inflamației tisulare prin îndepărtarea depozitelor dure și moi de pe suprafețele dentare³. Terapia parodontală de susținere pe termen lung (Supportive Periodontal Therapy, SPT), care implică reintervenția în zonele active cu pungi parodontale reziduale, este esențială pentru controlul de durată al bolii^3-5.

Îngrijirea dentară de rutină pentru pacienții cu risc scăzut de boală parodontală presupune, de obicei, proceduri de detartraj și lustruire. Mulți stomatologi și igieniști dentari efectuează aceste proceduri în timpul dispensarizării pentru a îndepărta biofilmul, tartrul și colorațiile de pe suprafețele dentare^{6, 7}. Deși aceste proceduri au, în timp, un impact redus asupra nivelului biofilmului, gradului de gingivită, adâncimii de sondare și calității vieții legate de sănătatea orală, acestea contribuie la detectarea vizuală a cariilor și la reducerea tartrului, în special când sunt practicate constant, de două ori pe an⁶. Atât detartrajul și lustruirea de rutină, cât și debridarea parodontală efectuate în cadrul terapiei cauzale și a SPT utilizează frecvent instrumentarea ultrasonică și tehnica de air-polishing^6,8.

Instrumentarea ultrasonică (ultrasonic, US) ce folosește vibrații de înaltă frecvență pentru a disloca și elimina biofilmul și tartrul este utilizată pe scară largă în timpul debridării parodontale datorită eficienței dovedite⁹. Air-polishing, pe de altă parte, utilizează un jet de aer, apă și o pulbere fină pentru a îndepărta depozitele moi și colorațiile^10-12, metodă care a devenit populară datorită eficienței sale în îndepărtarea petelor și confortului sporit al pacientului^10,11. Air-polishing-ul oferă rezultate parodontale similare cu cele ale debridării manuale și ultrasonice, cu excepția zonelor dificil accesibile, cum ar fi furcațiile¹³.

Sunt disponibile mai multe tipuri de pulberi pentru air-polishing, inclusiv bicarbonat de sodiu, carbonat de calciu, glicină și eritritol^10,14. Bicarbonatul de sodiu și carbonatul de calciu sunt foarte eficiente în îndepărtarea colorațiilor, însă sunt mai abrazive, cu risc de accentuare a rugozității suprafeței și deteriorare a restaurărilor dentare¹⁴. Glicina și eritritolul, fiind mai puțin abrazive, sunt preferate pentru utilizarea subgingivală, fiind mai blânde atât cu structurile dentare naturale, cât și cu restaurările^8,14.

Deși aceste tehnici de debridare sunt utilizate pe scară largă, datele clinice privind efectele adverse asupra restaurărilor dentare sunt limitate¹⁵. Studiile de laborator sugerează că ambele metode pot crește rugozitatea suprafeței, cu posibile defecte marginale^15-18. Accentuarea rugozității favorizează acumularea biofilmului, crescând riscul apariției cariilor secundare și al bolilor parodontale. Defectele marginale, precum discontinuitățile și fisurile sau fracturile, constituie cauze frecvente ale reintervențiilor restaurative, generând costuri semnificative^19-22. De aceea, înțelegerea modului în care instrumentarea ultrasonică și air-polishing-ul afectează rugozitatea suprafeței și calitatea marginală a restaurărilor dentare este esențială. Recenzia de față analizează critic dovezile de laborator privind impactul acestor tehnici. Prin sintetizarea rezultatelor, articolul își propune să ofere o perspectivă asupra riscurilor potențiale și să ghideze practica clinică în reducerea efectelor adverse.

---

MATERIAL ȘI METODE

Protocol – întrebare

Protocolul pentru această recenzie sistematică a fost înregistrat în Registrul Internațional al Revizuirilor Sistematice Prospective (PROSPERO, referință CRD42022355270), a respectat ghidul PRISMA (Preferred Reporting Items for Systematic Reviews and Meta-Analyses, PRISMA) și a abordat următoarea întrebare utilizând cadrul PICO (population, intervention, comparison, and outcome, PICO) – populație, procedură, comparație și impact²³:

„Pe eșantioane compuse din restaurări dentare sau biomateriale restaurative, cum sunt afectate rugozitatea suprafeței și/sau calitatea marginală prin utilizarea instrumentării ultrasonice și/sau a air-polishing-ului, comparativ cu lipsa unei proceduri de debridare sau de lustruire cu pastă?”

• Populație: restaurări dentare sau biomateriale restaurative in vitro
• Procedură: instrumentare ultrasonică și/sau air-polishing
• Comparație: absența unei proceduri de debridare sau de lustruire cu pastă
• Impact: rugozitatea suprafeței și/sau calitatea marginală

Criterii de eligibilitate

Studiile au fost selectate pe baza stabilirii unor criterii de includere și excludere. Au fost acceptate studii cu raportări complete, fără restricții privind perioada sau limba de publicare.

– Criterii de includere:

• Studiu in vitro (de laborator)
• Utilizarea instrumentării ultrasonice și/sau air-polishing
• Date privind rugozitatea suprafeței și/sau calitatea marginală
• Eșantioane realizate din, sau conținând următoarele materiale: amalgam, aliaj de aur, ciment ionomer de sticlă, ciment ionomer de sticlă modificat cu rășină (RMGIC), compozit pe bază de rășină (RBC), porțelan-fuzionat-pe-metal (PFM), ceramică silicatată sau ceramică oxidică
• Disponibilitatea textului integral

– Criterii de excludere:

• Studiu in silico
• Studiu clinic
• Studiu pe animale
• Raport de caz
• Articol tip review
• Studiu privind condiționarea suprafeței intaglio
• Studiu care evaluează substanța dentară
• Studiu privind materialele ortodontice
• Studiu privind materialele implanturilor dentare
• Studiu privind protezele dentare detașabile
• Poster
• Articol disponibil doar sub formă de rezumat

Strategia de căutare

Cinci baze de date – Cochrane Library, OpenGrey (prin DANS), PubMed, Scopus,Web of Science – au fost consultate la data de 21 iunie 2023. Pentru a extinde investigarea, doi dintre autori (J.E. și T.A.) au examinat și listele de referințe ale studiilor care au îndeplinit criteriile de eligibilitate.

Procesul de selecție

După eliminarea duplicatelor, cei doi autori (J.E., L.A.) au analizat independent titlurile și rezumatele articolelor obținute în urma căutării electronice, comparându-le cu criteriile de eligibilitate și selectând articolele potențial relevante pentru recenzia sistematică de față. Pe parcursul procesului, numele autorilor și revistele nu au fost anonimizate, fiind selectate studiile complete potențial relevante. Aceiași investigatori au evaluat independent fiecare raport de studiu în funcție de criteriile de eligibilitate. Studiile prezente în mai multe publicații au fost corelate între ele. Diferențele de opinie privind eligibilitatea studiilor au fost soluționate prin consultarea unui al treilea autor (F.E.), fiind consemnate motivele excluderii.

Colectarea datelor

Cei doi investigatori (J.E., T.A.) au extras independent date calitative și cantitative din studiile incluse, utilizând un fișier structurat și testat preliminar. În cazurile în care au existat evaluări neconcordante, un al treilea investigator (F.E.) a decis final.

Elemente de date

Datele au fost ordonate pentru variabilele esențiale, incluzând: biomaterialele evaluate, numărul și geometria eșantioanelor, metodologia de grupare, tipurile de dispozitive folosite pentru instrumentarea ultrasonică și/sau air-polishing cu pulberile aferente utilizate, setările operaționale ale dispozitivelor, tipul și durata aplicării instrumentării ultrasonice și/sau air-polishing, evaluările și efectele asupra rugozității suprafeței și ale calității marginale.

Evaluarea riscului de eroare sistematică (bias)

Cei doi investigatori (J.E., T.A.) au evaluat independent riscul de bias al studiilor incluse, utilizând RoBDEMAT²⁴. Ei au completat câte o fișă individuală de evaluare RoBDEMAT pentru fiecare studiu (Tabelul 1). Un al treilea investigator (F.E.) a soluționat neconcordanțele dintre evaluări.

Tabelul 1. Rezultatele evaluării riscului de eroare sistematică (bias). NOTĂ: Fiecare întrebare din cadrul instrumentului RoBDEMAT corespunzătoare celor patru domenii (D1, D2, D3 și D4) a fost evaluată ca fiind fie „raportată suficient/adecvată” (1), „raportată insuficient” (2), „neraportată/neadecvată” (3) sau „neaplicabilă” (4).²⁴

---

REZULTATE

Studiile incluse

Fig. 1 ilustrează procesul de selecție și rezultatele studiilor, care s-a finalizat cu validarea și includerea a 42 de studii de laborator publicate între anii 1978 și 2022^15-18,25-62 (Diagrama 2020 PRISMA – Preferred Reporting Items for Systematic Reviews and Meta-Analyses)

Caracteristicile studiilor incluse

– Specimene și biomateriale

Studiile au investigat o varietate de biomateriale dentare: PFM, zirconiu (ZrO₂), disilicat de litiu (LDS), material ceramic cu polimer (PICN), ceramică feldspatică cu structură fină (FSFC), aliaj de aur, amalgam, RMGIC, și compozite pe bază de rășină (RBC) incluzând variante convenționale, fluide și pe bază de siloran. Numărul de specimene evaluate în fiecare studiu a variat, dimensiunea eșantionului fiind de obicei între 25-100 probe, împărțite în subgrupuri. Formele de specimene utilizate frecvent pentru a investiga efectele detartrajului ultrasonic și ale dispozitivelor de air-polishing au inclus coroane, discuri și restaurări de cls. V.

– Metode de debridare

Diferite studii au utilizat o gamă variată de dispozitive ultrasonice, care în general funcționau la setări medii de putere, cu frecvențe între 25-30 kHz. Metodele de aplicare ale acestor dispozitive au variat, implicând unghiuri specifice (0°–15°) și durate între 10-120 sec. Au fost, de asemenea, investigate diferite dispozitive de air-polishing, folosind pulberi precum bicarbonat de sodiu, glicină, eritritol și carbonat de calciu. Aceste dispozitive au funcționat la presiuni ale aerului între 2,5-4 bari, cu durate de aplicare cuprinse între 5-200 sec. și distanțe de lucru de 3–10 mm.

Este de remarcat faptul că, în 35 dintre cele 42 de studii, procedura de debridare parodontală a fost efectuată manual, în timp ce în celelalte șapte studii s-a folosit un dispozitiv mecanic^{17,29,38,39,47,53,57}. În majoritatea studiilor, debridarea a fost efectuată o singură dată; doar patru investigații au raportat debridarea repetată în cadrul sesiunilor de SPT^15,17,33,61.

– Metode de evaluare

Studiile au utilizat diverse metode pentru a evalua rugozitatea suprafeței și calitatea marginală a biomaterialelor dentare după detartraj ultrasonic și air-polishing. Rugozitatea suprafeței a fost frecvent evaluată prin tehnici precum profilometria de contact, microscopia electronică de scanare și microscopia de forță atomică. Evaluarea calității marginale a inclus microscopia stereoscopică și confocală cu scanare laser pentru a detecta spații, defecte sau infiltrații marginale.

Efectele asupra rugozității suprafeței

Rugozitatea suprafeței a fost evaluată în 37 dintre cele 42 de studii. Dintre acestea, 31 au raportat că instrumentarea ultrasonică a crescut rugozitatea suprafeței pentru multiple biomateriale^{17,18,25-31,33,35,37,38,40-43,45,47,50-54,56,59–64}. Materialele RBC și RMGIC s-au dovedit a fi deosebit de sensibile la modificări de rugozitate, RBC prezentând în general variații mai mici comparativ cu RMGIC^{18,27,28,40,42,49,51,60}. Suprafețele din ZrO₂ și LDS au fost mai puțin afectate de debridarea parodontală în comparație cu alte biomateriale^32,37,39.

Tehnica de air-polishing, utilizând diferite pulberi precum carbonat de calciu, glicină și bicarbonat de sodiu, a accentuat de asemenea rugozitatea suprafeței. Patru studii au arătat că utilizarea carbonatului de calciu și a bicarbonatului de sodiu a avut un efect mai dăunător asupra rugozității comparativ cu glicina sau eritritolul^{31,35,38,45,47}. În general, air-polishing a generat o rugozitate mai redusă decât detartrajul ultrasonic^17,50,56.

Șase studii au observat că diferitele metode de debridare parodontală investigate nu au influențat semnificativ rugozitatea anumitor materiale restaurative^{15,32,39,49,55,57}. Trei studii au demonstrat că lustruirea cu cupă de cauciuc și pastă, efectuată după instrumentare, poate reduce creșterea rugozității până la valori apropiate de cele inițiale^{26, 28, 40}. Un alt studiu a utilizat discuri abrazive de lustruire post-debridare, care au redus, de asemenea, rugozitatea suprafeței⁴⁹.

Studiile incluse au evaluat rugozitatea utilizând parametrul Ra, adesea alături de alte măsurători. Ra, sau rugozitatea medie, este cel mai utilizat parametru pentru cuantificarea texturii și a modificărilor de suprafață. Detartrajul ultrasonic și air-polishing au influențat semnificativ valorile Ra pentru diferite biomateriale restaurative. Astfel, RMGIC au fost deosebit de vulnerabile, valorile Ra crescând considerabil până la 2,52 μm^{35,42,52,61,62}. RBC au prezentat răspunsuri variabile – compozitele nanohibride au arătat modificări minime (0,03–0,08 μm) față de cele hibride cu creșteri mai pronunțate, în special după air-polishing cu pulbere de carbonat de calciu (până la 0,93 μm)^26,42.

În schimb, ceramica vitroasă și ZrO₂ au beneficiat de o rezistență superioară, menținând creșteri ale valorilor Ra sub 0,064 μm în toate tehnicile de debridare^32,33. FSFC și PICN au prezentat o rugozitate moderată, detartrajul ultrasonic provocând cele mai importante modificări^17,33. Dintre toate biomaterialele testate, amalgamul și RMGIC au fost cele mai afectate, cu creșteri ale valorilor Ra de până la 2,73 și respectiv 1,79 μm^25,50,54.

Efectele asupra calității marginale

Datele privind calitatea marginală au fost raportate în 9 dintre cele 42 de studii incluse în această recenzie. Dintre cele nouă studii, șapte au arătat că debridarea parodontală a avut un efect negativ asupra calității marginale^{15,17,34,36,48,61,62}. În două studii – unul care a evaluat exclusiv air-polishing și celălalt care a analizat utilizarea combinată a instrumentării ultrasonice cu air-polishing – nu s-au observat efecte adverse asupra calității marginale a restaurărilor din compozit pe bază de rășină (RBC)^44,58.

Instrumentarea ultrasonică poate genera defecte marginale la nivelul restaurărilor dentare^{15,17,34,36,48,61,62}, coroanele PFM cu o margine ceramică îngustă fiind predispuse în mod special¹⁵. Restaurările din RMGIC și amalgam s-au dovedit mai sensibile la efectele negative asupra calității marginale comparativ cu cele din RBC^{34, 62}.

Studiile incluse au analizat calitatea marginală prin trei parametri principali:

• Integritatea marginală a fost evaluată prin clasificarea marginilor ca fiind continue, discontinue (cuantificate ca procent din lungimea totală a marginii) sau neevaluabile¹⁵. Un alt studiu a investigat influența procedurilor de debridare asupra marginilor restaurărilor, observând formarea de șanțuri, fracturi sau spații, ca posibile rezultate⁴⁸.

• Lățimea spațiului marginal a fost măsurată în mai multe puncte de-a lungul marginilor ocluzale și gingivale. Valorile medii au fost calculate pentru a evalua adaptarea restaurărilor și pentru a determina eventualele efecte adverse ale debridării³⁶.

• Microinfiltrația a fost analizată prin evaluarea pătrunderii colorantului de-a lungul pereților ocluzali și gingivali, fiind clasificată în funcție de extinderea lui – inclusiv progresia către peretele axial sau dincolo de acesta – ca indicator al pierderii etanșeității marginale^{34, 44}.

Evaluarea riscului de eroare sistematică (bias)

Tabelul 1 prezintă evaluările detaliate ale riscului de bias (RoBDEMAT) pentru studiile incluse. Problemele frecvent identificate au fost legate de justificarea dimensiunii eșantionului și de lipsa caracterului orb al studiului. Majoritatea studiilor au fost apreciate ca având rezultate bune în standardizarea procedurilor și în raportarea analizelor statistice. Totuși, numeroase studii au prezentat limitări legate de absența grupurilor de control adecvate și de lipsa randomizării.

---

DISCUȚII

Această recenzie sistematică a evaluat dovezile de laborator privind impactul instrumentării ultrasonice și air-polishing asupra rugozității de suprafață și calității marginale a restaurărilor dentare. Rezultatele au arătat efecte semnificative asupra biomaterialelor restauratoare. În timp ce ceramicele de înaltă rezistență, precum disilicatul de litiu (LDS) și oxidul de zirconiu (ZrO₂), au demonstrat o rezistență crescută la modificările de suprafață, compozitele pe bază de rășină (RBC) și ionomerii de sticlă modificați cu rășină (RMGIC) s-au dovedit mai susceptibili la accentuarea rugozității. De asemenea, studiile incluse indică faptul că atât detartrajul ultrasonic, cât și air-polishing pot afecta negativ calitatea marginală, efectul variind în funcție de biomaterialul utilizat și de tehnica de debridare aplicată.

Impactul acestor metode asupra restaurărilor dentare este esențial, deoarece suprafețele rugoase favorizează acumularea biofilmului. Din cele 37 studii analizate, 31 au raportat o creștere semnificativă a rugozității de suprafață după debridare, în special în cazul materialelor RBC și RMGIC. În contrast, ceramicele de înaltă rezistență, precum ZrO₂ și LDS, au prezentat o mai mare rezistență la alterările de suprafață, datorită durității. Aceste diferențe reflectă variațiile proprietăților mecanice și ale microstructurii suprafețelor acestor biomateriale^21,22. Din perspectivă clinică, alegerea materialului restaurator ar trebui să țină cont de regimul de întreținere al pacientului. Mai mult, tehnicile mai puțin abrazive, cum ar fi air-polishing cu pulberi de glicină sau eritritol, ar trebui preferate pentru materialele mai sensibile. Aceste constatări subliniază importanța selecției individualizate a biomaterialelor și a protocoalelor de întreținere, pentru a preveni iatrogenia și a prelungi durata de viață a restaurărilor.

Calitatea marginală este crucială pentru durabilitatea și eficiența restaurărilor dentare¹⁹. Deși această recenzie nu oferă dovezi incontestabile, rezultatele sugerează că atât detartrajul ultrasonic, cât și air-polishing-ul pot afecta negativ integritatea marginală, în funcție de materialul restaurator și de metoda de debridare utilizată. Dovezile clinice susțin faptul că restaurările monolitice realizate din ceramici de înaltă rezistență, precum LDS și ZrO₂, sunt mai performante în prevenirea defectelor și fracturilor, comparativ cu ceramicele mai fragile sau restaurările stratificate²². În plus, studiile de laborator au evidențiat că lățimea umărului restaurării influențează susceptibilitatea acesteia la deteriorare – coroanele FSFC și restaurările PFM fiind mai predispuse la defecte la o lățime a umărului de 0,7 mm comparativ cu una de 1,5 mm¹⁵. Din perspectivă clinică, aceste constatări accentuează necesitatea unei selecții atente a biomaterialelor și a evaluării impactului pe termen lung al debridării asupra calității marginale. Utilizarea air-polishing cu pulberi slab abrazive, precum glicina sau eritritolul, poate contribui la menținerea integrității marginale.

Analiza comparativă a detartrajului ultrasonic și a air-polishing arată că instrumentarea ultrasonică produce, în general, creșteri mai mari ale rugozității de suprafață și deteriorări marginale. Totuși, nici air-polishing nu este lipsit de efecte adverse, în special atunci când se utilizează pulberi abrazive precum bicarbonatul de sodiu sau trihidroxidul de aluminiu^35,38. Dovezile de laborator sugerează că aceste pulberi pot genera o rugozitate similară sau chiar mai mare decât cea rezultată după instrumentarea ultrasonică³⁵. Carbonatul de calciu, deși mai puțin abraziv decât bicarbonatul de sodiu, poate de asemenea, produce efecte negative semnificative asupra rugozității de suprafață^26,30. În schimb, pulberile de glicină și eritritol determină modificări superficiale minime, fiind astfel preferabile pentru menținerea integrității restaurărilor^31,35,45,47. Aceste rezultate indică faptul că ambele tehnici de debridare trebuie utilizate cu precauție în practică. Profesioniștii din domeniul stomatologic ar trebui să prioritizeze utilizarea pulberilor cu grad redus de abraziune și să adapteze alegerea instrumentelor și a tehnicilor în funcție de condițiile parodontale și restauratoare specifice, pentru a asigura o debridare eficientă, minimizând în același timp deteriorările.

Instrumentarea ultrasonică și air-polishing influențează rugozitatea de suprafață în principal prin abraziune mecanică, unde vibrațiile de înaltă frecvență sau jeturile de aer-pulbere induc uzură la nivel microscopic pe suprafața biomaterialelor^65-67. Detartrajul ultrasonic, prin energia concentrată și oscilațiile rapide, cauzează deplasări mai semnificative de material, generând o rugozitate mai mare – în special în cazul materialelor mai moi, precum RMGIC și RBC¹⁵. În contrast, air-polishing, mai ales atunci când este realizat cu pulberi slab abrazive, determină o abraziune mai blândă datorită forțelor de impact reduse, rezultând într-o deteriorare superficială minimă¹⁴. Diferența principală constă în natura forțelor aplicate: instrumentarea ultrasonică transmite un impact mecanic mai concentrat și direct, în timp ce air-polishing cu pulberi fine distribuie forța pe o zonă mai largă, reducând agresiunile localizate^14,15.

Cele patru studii incluse în această recenzie, care au investigat lustruirea cu cupă de cauciuc și pastă după debridare, sugerează că această procedură poate contribui la reducerea rugozității de suprafață^26,28,40,49. Deși dovezile sunt limitate, includerea lustruirii post-debridare în protocoalele de igienizare pare o măsură prudentă pentru a atenua parțial efectele de rugozitate.

Impactul metodelor de debridare asupra țesuturilor dure și moi dentare merită, de asemenea, atenție, alături de efectele asupra restaurărilor. Studiile ex vivo efectuate pe mandibule porcine și dinți umani extrași au demonstrat că abraziunea cu pulberi slab abrazive produce leziuni epiteliale minime și modificări superficiale radiculare semnificativ mai reduse, comparativ cu alte tehnici de debridare^12,14. Aceste constatări susțin preferința pentru metodele mai puțin abrazive, care mențin integritatea atât a suprafețelor restauratoare, cât și a țesuturilor orale adiacente^12,14. Mai mult, astfel de studii subliniază valoarea modelelor in vitro în evaluarea efectelor tisulare ale diferitelor metode de debridare^12,14.

Recenzia de față prezintă o serie de limitări ce trebuie considerate. În primul rând, includerea exclusivă a studiilor in vitro, deși intenționată, limitează aplicabilitatea rezultatelor în practica clinică, din cauza absenței complexităților întâlnite în mediul real. În al doilea rând, lipsa uniformității în designul studiilor, tipurile de biomateriale și metodele de evaluare a introdus o heterogenitate care afectează comparabilitatea rezultatelor. În al treilea rând, absența unor protocoale standardizate pentru instrumentarea ultrasonică și air-polishing a complicat interpretarea rezultatelor. În final, calitatea generală a studiilor incluse a fost variabilă, unele prezentând limitări metodologice semnificative.

Evaluările RoBDEMAT evidențiază domenii ce necesită îmbunătățiri în studiile viitoare. Pentru a crește validitatea și fiabilitatea rezultatelor, este esențială abordarea aspectelor legate de randomizare, justificarea dimensiunii eșantionului și caracterul orb al studiilor. O randomizare riguroasă și eșantioane dimensionate adecvat vor reduce erorile sistematice și vor îmbunătăți puterea statistică, în timp ce caracterul orb va limita subiectivitatea. Standardizarea condițiilor experimentale – cum ar fi setările instrumentelor ultrasonice și air-polishing – și includerea unor grupuri de control adecvate vor îmbunătăți comparabilitatea studiilor. Raportarea clară a procedurilor și analizelor statistice, conform ghidurilor RoBDEMAT, va spori transparența și reproductibilitatea²⁴. Respectarea acestor recomandări va conduce, în final, la obținerea unor date mai solide și mai relevante clinic.

Studiile de laborator oferă un mediu controlat pentru investigarea efectelor debridării parodontale asupra restaurărilor dentare, permițând explorarea de materiale și tehnici noi. Totuși, studiile clinice rămân esențiale pentru înțelegerea impactului acestor metode în condiții reale, oferind o imagine mai completă asupra apariției defectelor restaurărilor în timp. Prin urmare, studiile clinice care evaluează metodele de debridare parodontală ar trebui să raporteze și să compare frecvența și natura acestor defecte.

---

CONCLUZII

În limita constrângerilor metodologice, această revizuire sistematică a studiilor de laborator evidențiază cinci constatări principale:

• Impactul asupra rugozității de suprafață. Majoritatea studiilor au raportat o creștere a rugozității de suprafață după instrumentarea ultrasonică și air-polishing, cu variații dependente de tipul biomaterialului. Ceramicele de înaltă rezistență, precum disilicatul de litiu (LDS) și oxidul de zirconiu (ZrO₂), s-au dovedit mai rezistente la modificările de suprafață.

• Impactul asupra calității marginale. Atât detartrajul ultrasonic, cât și air-polishing au afectat negativ calitatea marginală, în special în cazul restaurărilor din RMGIC și PFM, gradul de degradare variind în funcție de biomaterialul utilizat și de metoda de debridare aplicată.

• Comparația metodelor de debridare. Instrumentarea ultrasonică a produs, în general, o rugozitate de suprafață mai mare și o degradare marginală mai accentuată decât air-polishing, deși și acesta din urmă poate cauza modificări.

• Selecția pulberii. Pulberile de glicină și eritritol au provocat modificări superficiale mai reduse comparativ cu bicarbonatul de sodiu și trihidroxidul de aluminiu, subliniind importanța alegerii corecte a tipului de pulbere.

• Limitări. Această recenzie a fost limitată de includerea exclusivă a studiilor de laborator, de lipsa uniformității în designul experimental și de inconsistențele în raportarea rezultatelor, aspecte care restricționează generalizarea concluziilor clinice.

---

Recunoaștere: O parte din această lucrare a fost realizată în cadrul cerințelor pentru obținerea de către Jeronim Esati a titlului de Doctor of Dental Medicine la University of Basel. Jeronim Esati și Tarek Amran au contribuit în mod egal la această recenzie.

Conflict de interese: Autorii declară că nu au interese financiare care ar fi putut influența lucrarea prezentată în acest articol.

Disponibilitatea datelor: Datele care susțin concluziile acestui studiu sunt disponibile online în materialele suplimentare ale acestui articol, în secțiunea special dedicată.

---

 

---

---

---

VIZITAȚI: https://www.ems-dental.com/ro