Prima pagină » Designul bonturilor protetice și al restaurărilor pe implanturi – factori de risc în periimplantită

Designul bonturilor protetice și al restaurărilor pe implanturi – factori de risc în periimplantită

by admin

Originally published in Compendium, an AEGIS Publications Property. All rights reserved.

Implant Abutment and Restoration Design and Risk Factors for Peri-Implant Disease by Douglas H. Mahn, DDS. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 40(9) October 2019. © 2019 AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.


Despre autor:

Douglas H. Mahn, DDS

Private Practice, limited to Periodontics and Implantology, Manassas, Virginia


Articol publicat în Actualități Stomatologice nr. 84/nov. 2019
Traducere și redactare: Dr. Cristina Drăghici


Restaurările implantare, deficitar concepute și fabricate, precum și inadecvat aplicate pot conduce la pierdere osoasă periimplantară cu apariția unei afecțiuni inflamatorii locale. Elementele de design ale bontului protetic ce pot influența riscul de apariție a periimplantitei includ topografia, materialul, înălțimea, conxiunile bont-implant și profilul de emergență. Acest articol discută aceste elemente în cazul implantelor intraosoase și riscurile asociate periimplantitei.

Restaurările pe implanturi se diferențiază prin baza osteointegrată intraosos și emergența printr-o manșetă de țesut moale în cavitatea orală. Când implantul este inserat la nivel osos, bontul reprezintă componenta transmucozală a restaurării sprijinite pe implant. Ca atare, această componentă este vulnerabilă la colonizarea bacteriană, cu riscul afecțiunilor periimplantare.1,2 Colonizarea inițială a pungilor parodontale periimplantare cu bacterii asociate parodontitei apare în termen de două săptămâni postoperator (la conexiunea cu bontul).2 Acumularea continuă de placă bacteriană poate induce un răspuns inflamator după trei săptămâni.3

Periimplantita poate cauza defecte osoase severe în jurul implanturilor.4 Leziunile periimplantare sunt de obicei circumferențiale.5 În absența tratamentului, periimplantita pare să urmeze un model neliniar și accelerat de evoluție 6. Un raport aflat în consens și bazat pe rezultatele analizelor sistematice au estimat prevalența periimplantitei la 22% .7

Pe lângă a fi funcționale, restaurările pe implanturi trebuie să fie biocompatibile, ușor de întreținut și estetice. Cele concepute și realizate deficitar, urmate de fixarea inadecvată intraoral pot cauza pierdere osoasă periimplantară și debutul afecțiunilor locale. Elementele de design ale bontului protetic, precum topografia8, materialul9, înălțimea10, conexiunea bont-implant11, și profilul de emergență12, toate pot influența riscul de dezvoltare a periimplantitei. Cauzele pot include diferențele de colonizare bacteriană a variate tipuri de bonturi protetice, atât dpdv a masei de biofilm acumulate, cât și al speciilor patogene componente.

Acest articol discută elementele de design ale bonturilor protetice în cazul implantelor inserate până la nivelul osos și potențialul risc în dezvoltarea periimplantitei. Scopul acestor informații este de a ajuta clinicienii în identificarea factorilor de risc la nivelul restaurărilor implantare existente și îmbunătățirea designului bonturilor pentru cele viitoare.


TOPOGRAFIA BONTULUI PROTETIC

Topografia se referă la caracteristicile fizice ale unei anumite zone. Întelegerea caracteristicilor de structură ce favorizează instituirea unui biofilm bacterian poate ajuta în minimizarea dezvoltării acestuia. Adeziunea bacteriană la suprafețe intraorale dure este influențată de gradul de rugozitate al acestor suprafețe8. Rugozitatea unei suprafețe de 0.2µm a fost considerată ca „ prag R(a)”. Reducerea peste acest prag nu are niciun efect suplimentar asupra adeziunii sau colonizării microbiologice cantitative /calitative.8 Protocoalele de lustruire trebuie utilizate pentru a obține o rugozitate de 0,2µm în cazul bonturilor din zirconiu și titan.13 Totuși, bonturile extrem de lucioase, cu R(a) de 0,06µm au prezentat adâncimi de sondare mai mari și sângerare la palpare.8 Prin urmare, avantajul lustruirii unei suprafețe are limitele sale.

În timp ce suprafețele netede ale bontului par să reducă colonizarea bacteriană, o suprafață texturată poate oferi beneficiul unei aderențe îmbunătățite a fibroblastelor. S-a dovedit histologic că suprafețele microtexturate cu laser îmbunătățesc stabilitatea țesutului moale în jurul bonturilor implantare,14,15 blocând declinul epitelial și asigurând o atașare funcțională a țesutului conjunctiv la suprafața bontului.15 S-a identificat o aderență intimă între țesutul conjunctiv și bontul tratat cu laser, în timp ce la nivelul suprafețelor prelucrate mecanic15 nu a fost cazul.


MATERIALUL BONTULUI

Obținerea și menținerea țesutului moale periimplantar sănătos, stabil necesită materiale biocompatibile pentru fabricarea bonturilor – cu minimă afinitate pentru colonizarea bacteriilor. Se presupune că suprafețele bonturilor din titan și zirconiu sunt colonizate de comunități bacteriene similare celor identificate la nivelul dinților adiacenți.9,16 Dar, investigațiile au demonstrat rezultate diferite. O analiză cantitativă detaliată din cadrul unui studiu condus in vitro a constatat că suprafețele din zirconiu au o biomasă și o diversitate de biofilm mai mari decât omoloagele din titan (fig. 1).17

Dimpotrivă, alt studiu in vivo a relevat că suprafețele bontului din titan prezentau colonii bacteriene mai ample și un număr mai mare de specii patogene decât cele din zirconiu.18 O analiză sistematică și o meta-analiză au raportat că nu există diferențe statistice între suprafețele bonturilor de zirconiu și titan în raport cu recesiunea gingivală, adâncimile de sondare, sângerarea la palpare și nivelul osos marginal.19 Singura diferență semnificativă a fost un scor estetic roz mai mare în cazul bonturilor din zirconiu.19


ÎNĂLȚIMEA BONTULUI PROTETIC

Înălțimea bontului protetic este definită ca fiind distanța dintre marginea coroanei până la nivelul osului marginal din jurul implantului.10 Această distanță poate avea consecințe importante în stabilitatea marginală osoasă. Într-un studiu ce a evaluat pierderea osoasă implantară marginală, interproximală, la 6 și, respectiv 18 luni de la încărcare, resorbția osoasă marginală (marginal bone loss, MBL) s-a dovedit a fi cea mai mare atunci când înălțimea bontului a fost mai mică de 2mm versus cea 2mm.10 Rata MBL înregistrată era neliniară. Cea mai mare pierdere interproximală a apărut în primele 6 luni de încărcare, comparativ cu următoarele 12 luni.

Un studiu clinic randomizat a comparat MBL cu bonturi de 1- și 3mm înălțime pe implanturi inserate la nivel osos, cu un design de tip platform-switching. Bonturile mai scurte au generat o pierdere mai mare după 6 luni de vindecare.20

Un alt studiu clinic randomizat, recent publicat, a comparat bonturile de 1- și 3mm aferente implanturilor cu platform-switched plasate 2mm subcrestal21. Rezultatele au obiectivat că implanturile cu bonturi mai lungi aveau mai puțină pierdere marginală la 3, 6 și 12 luni.

Un studiu retrospectiv a comparat MBL în jurul implanturilor de tip platform-switched și fără platform-switched, inserate în regiuni maxilare.22 S-a constatat că cele cu platform-switch aveau valori pe jumătate de MBL față de implanturile fără platformă, toate având bonturi similare.22 Nu s-a identificat însă nicio diferență în ceea ce privește resorbția osoasă marginală postimplantară de la nivelul osului maxilar nativ, comparativ cu aceleași regiuni augmentate.22

Concluzionând, cu cât este mai redusă înălțimea bontului protetic, cu atât este mai mare cantitatea de MBL anticipată în cazul implantelor inserate la nivel osos (fig. 2). În timp ce aceste studii au măsurat doar pierderea marginală interproximală, se poate presupune că modele similare s-ar dezvolta pe suprafețele vestibulare și linguale, atunci când înălțimea bontului este sub 2 mm. De asemenea, cu cât MBL este mai accentuată, cu atât crește riscul pentru colonizarea bacteriană a suprafeței implantului. Prin urmare, plasarea marginii coroanei într-o poziție care să minimizeze MBL ar fi atitudinea prudentă.


CONEXIUNEA BONT-IMPLANT

Managementul adecvat al conexiunii implant-bont este critic în succesul unei restaurări pe implanturi. A fost realizată o comparație între zonele sănătoase din jurul implanturilor și cele cu periimplantită referitoare la parametrii clinici și compoziția microbiană de la nivelul sulcusului periimplantar, din interiorul conexiunii bont-implant, cât și de la nivelul sulcusului gingival al dinților vecini.11 Așa cum era de așteptat, bacteriile erau mai numeroase în toate zonele în cadrul grupului de pacienți cu periimplantită, interesant de remarcat fiind numărul de bacterii impresionant mai mare în interiorul conexiunii implanto-protetice.11 Microinfiltrația de la nivelul interfeței permite bacteriilor să pătrundă în spațiul din interiorul conexiunii.11 De aceea, autorii au concluzionat că porțiunile interioare ale implantului (interiorul conexiunii bont-implant) se comportă ca un rezervor de potențiali patogeni.11

Un anumit grad de microinfiltrație marginală poate fi de așteptat să apară la orice interfață obișnuită bont-implant.23,24 Dar s-a dovedit că implanturile cu hexagon extern au eșuat în prevenirea microinfiltrației (fig. 3, 4).23 Același studiu a demonstrat și că implanturile cu hexagon intern și conexiune conică internă (Morse taper) prezintă cel mai redus grad de microinfiltrație. Iar bonturile de zirconiu au relevat microinfiltrație mai mare decât cele de titan. În concluzie, s-a recomandat utilizarea bonturilor de zirconiu strict în cazurile cu cerințe estetice foarte mari.23

Totuși, un alt studiu a demonstrat similaritatea capacității de sigilare a bonturilor din titan, respectiv din zirconiu atunci când ambele prezintă conexiune internă conică și bont fixat cu torsiune crescută.24 Accentul a fost pus pe respectarea atentă a indicațiilor producătorilor privind elementele componente.24


PROFILUL DE EMERGENȚĂ

De-a lungul anilor, a fost studiat efectul conturului unei coroane de acoperire asupra sănătății parodontale. Youdelis et al au arătat că acumularea de placă bacteriană la nivelul marginii cervicale este cu atât mai mare, cu cât coroana artificială prezintă convexități vestibulare și linguale mai mari.25 Acești autori au recomandat subconturarea coronară pentru îmbunătățirea sănătății parodontale. S-a susținut că la nivel vestibular și lingual, contururile coronare ar trebui să fie “plate”, și nicidecum “bombate”.26

Profilul de emergență al restaurărilor implanto-protetice prin țesuturile moi poate fi cu mult diferit față de cel al dinților naturali. Rădăcina unui dinte natural tinde să se extindă gradual pe măsură ce se apropie de joncțiunea smalț-cement. Chiar și cu implanturi conice și de diametru mare, tranziția dintre implant și coroană poate părea abruptă, bruscă. Atunci când o coroană de mari dimensiuni se sprijină pe un implant unic, designul protetic poate sugera imaginea unei “acadele” (“lollipop”). Zonele molare sunt susceptibile de a fi restaurate cu acest efect. Deși anatomic molarii au mai multe rădăcini, de cele mai multe ori se inseră un implant unic ce corespunde unei singure coroane ce înlocuiește molarul absent; repercursinile acestui tip de design pot fi nocive (fig. 5).

Periimplantita poate fi consecința unei restaurări implanto-protetice supraconturate (fig. 6).12,27 Într-o analiză transversală radiologică, prevalența periimplantitei a fost mult mai mare în grupul cu implanturi inserate la nivel osos crestal atunci când unghiul de emergență depășea 30.28 S-a arătat că profilele convexe crează un risc adițional pentru evoluția periimplantitei în cazul implanturilor crestale.28 Prin urmare, unul dintre obiectivele inserării implanturilor ar trebui să fie obținerea unui profil de emergență drept sau concav. Implanturile ar trebui să fie plasate într-un mod care să faciliteze profilul de emergență ideal cazului. În consecință, se recomandă colaborarea între membrii echipei, respectiv medicul chirurg și protetician.


POZIȚIA MARGINII CORONARE ȘI REZIDUURILE DE CIMENT

În timp ce bacteriile reprezintă factorul etiologic al afecțiunilor periimplantare, resturile de ciment în exces au fost considerate ca fiind un factor predispozant (fig. 7)29. Investigațiile publicate au identificat reziduuri de ciment (în exces) în 81% dintre cazurile cu periimplantită evaluate.30 Alte studii au evaluat cantitatea de ciment restant după curățarea excesului de la nivelul restaurărilor implanto-protetice în raport cu diferite poziții ale marginilor coronare și au concluzionat că resturile de material de cimentare au fost în cantitate mai mare, cu cât marginea coronară cobora subgingival. 31,32 De asemenea, radiografiile dentare nu au fost considerate metode suficiente de încredere pentru identificarea excesului de ciment.32 Cantitatea de ciment restant poate crește de asemenea, proporțional cu adâncimea șanțului dintre restaurare și țesutul moale33.

Drept urmare, medicii trebuie să fie atenți în momentul îndepărtării excesului de ciment refluat, în special când marginea coronară depășește marginea gingivală, fiind conturat un șanț adânc. Riscul de dezvoltare a periimplantitei poate fi redus prin plasarea marginii coronare la nivel gingival și asigurarea unui acces suficient pentru eliminarea excesului de ciment.34 În zonele non-estetice, la care pacienții au mai puțin de obiectat, ar fi benefică utilizarea coroanelor cu închidere supragingivală.

Bineînțeles că atunci când situația clinică permite, alegerea restaurărilor fixate cu șurub elimină riscul persistenței cimentului în exces.


ACCESUL PENTRU ÎNDEPĂRTAREA PLĂCII BACTERIENE

Prevenirea acumulării de placă bacteriană este o strategie indispensabilă combaterii bolii periimplantare.1,7 S-a identificat o valoare pozitivă de 65% a predictibilității pentru periimplantită, în situațiile clinice unde nu exista accesibilitate pentru o igienă orală adecvată.35 Implanturile cu restaurări coronare supragingivale au demonstrat o îmbunătățire terapeutică față de cele subgingivale.36 Lipsa terapiei de întreținere constantă la pacienții cu mucozită periimplantară a fost asociată unui risc crescut de debut al periimplantitei.7

Restaurările protetice trebuie concepute astfel încât să permită igienizarea corectă, atât individuală, cât și prin îndepărtarea profesională a plăcii diagnosticată clinic.7,35 Furnizarea de instrucțiuni adecvate unei igienizări orale corecte la domiciliu a pacienților reduce riscul de dezvoltare a bolii periimplantare.35,37 A fost dovedită, de asemenea, eficiența periuței de dinți electrice în controlul profilactic al plăcii bacteriene.7 Instrumentele auxiliare de igienă orală, cum ar fi periile interdentare și aparatele special concepute cu jeturi de apă (fig. 8) contribuie la reducerea sângerării gingivale.37 Designul bontului protetic și al coroanei de acoperire trebuie să faciliteze accesul mijloacelor obișnuite și suplimentare de igienă orală, precum și terapiile profesionale de întreținere. În schimb, ar trebui evitate profilele de emergență convexe și spațiile de ambrazură (interdentare) ce împiedică accesul pentru eliminarea plăcii.


CONCLUZII

Designul bontului protetic joacă un rol critic în minimizarea riscului de dezvoltare al afecțiunilor periimplantare. În timp ce nu există un consens privind designul tuturor elementelor protetice aferente restaurărilor pe implanturi, cel puțin, în cazul bontului protetic, recomandarea unanimă de fabricare vizează în primul rând favorizarea întreținerii sănătății periimplantare.


Fig. 1. Periimplantită la nivelul unui bont protetic din zirconiu; se observă retracție gingivală și expunerea corpului implantului.
Fig. 2. Înălțimea bontului din imagine a fost sub 2mm la nivel facial. Colonizarea bacteriană și expunerea implantului au condus la periimplantită.
Fig. 3. Imaginea clinică a unui implant cu hexagon extern, restaurat cu bont din zirconiu. Din cauza preiimplantitei, a survenit pierdere osoasă severă.
Fig. 4. Imaginea radiologică a unui implant cu hexagon extern, restaurat cu bont din zirconiu. Rx indică o conexiune bont-implant susceptibilă la microinfiltrație marginală. Din cauza preiimplantitei, a survenit pierdere osoasă severă.
Fig. 5. Profilul de emrgență al acestei restaurări coronare a generat un design protetic similar imaginii unei “acadele pe băț” (“lollipop”).
Fig. 6. Profilurile de emergență convexe și contururile vestibulare ale acestor restaurări implanto-protetice le-a încadrat în categoria celor cu risc crescut de dezvoltare a periimplantitei.
Fig. 7. Excesul de ciment restant identificat de-a lungul marginii coronare au predispus la dezvoltarea periimplantitei.
Fig. 8. Exemplu de spațiu adecvat pentru inserarea periuței interdentare mezial și distal de implantul corespunzător poziției 4.6.

Referințe bibliografice:

1. Caton JG, Armitage G, Berglundh T, et al. A new classification scheme for periodontal and peri-implant diseases and conditions – introduction and key changes from the 1999 classification. J Clin Periodontol. 2018;45(suppl 20):S1-S8.

2. Quirynen M, Vogels R, Peeters W, et al. Dynamics of initial subgingival colonization of ‘pristine’ peri-implant pockets. Clin Oral Implants Res. 2006;17(1):25-37.

3. Zitzmann NU, Berglundh T, Marinello CP, Lindhe J. Experimental peri-implant mucositis in man. J Clin Periodontol. 2001;28(6):517-523.

4. Froum SJ, Rosen PS. A proposed classification for peri-implantitis. Int J Periodontics Restorative Dent. 2012;32(5):533-540.

5. Schwarz F, Derks J, Monje A, Wang HL. Peri-implantitis. J Periodontol. 2018;89(suppl 1):S267-S290.

6. Derks J, Schaller D, Håkansson J, et al. Peri-implantitis – onset and pattern of progression. J Clin Periodontol. 2016;43(4):383-388.

7. Jepsen S, Berglundh T, Genco R, et al. Primary prevention of peri-implantitis: managing peri-implant mucositis. J Clin Periodontol. 2015;42 suppl 16:S152-S157.

8. Bollen CM, Papaioanno W, Van Eldere J, et al. The influence of abutment surface roughness on plaque accumulation and peri-implant mucositis. Clin Oral Implants Res. 2002;7(3):201-211. doi: 10.1034/j.1600-0501.1996.070302.x.

9. de Freitas AR, Silva TSO, Ribeiro RF, et al. Oral bacterial colonization on dental implants restored with titanium or zirconia abutments: 6-month follow-up. Clin Oral Investig. 2018;22(6):2335-2343.

10. Galindo-Moreno P, León-Cano A, Ortega-Oller I, et al. Prosthetic abutment height is a key factor in peri-implant marginal bone loss. J Dent Res. 2014;93(7 suppl):80S-85S.

11. Canullo L, Peñarrocha-Oltra D, Covani U, Rossetti PH. Microbiologic and clinical findings of implants in healthy condition and with peri-implantitis. Int J Oral Maxillofac Implants. 2015;30(4):834-842.

12. Lang NP, Berglundh T; Working Group 4 of Seventh European Workshop on Periodontology. Periimplant diseases: where are we now? – Consensus of the Seventh European Workshop on Periodontology. J Clin Periodontol. 2011;38 suppl 11:178-181.

13. Happe A, Röling N, Schäfer A, Rothamel D. Effects of different polishing protocols on the surface roughness of Y-TZP surfaces used for custom-made implant abutments: a controlled morphologic SEM and profilometric pilot study. J Prosthet Dent. 2015;113(5):440-447.

14. Shapoff CA, Babushkin JA, Wohl DJ. Clinical use of laser-microtextured abutments: a case series. Int J Periodontics Restorative Dent. 2016;39(5):655-662.

15. Blázquez-Hinarejos M, Ayuso-Montero R, Álvarez-López JM, et al. Histological differences in the adherence of connective tissue to laser-treated abutments and standard abutments for dental implants. An experimental pilot study in humans. Med Oral Patol Oral Cir Bucal.2017;22(6):e774-e779.

16. Mombelli A, Décaillet F. The characteristics of biofilms in peri-implant disease. J Clin Periodontol.2011;38 suppl 11:203-213.

17.de Avila ED, Vergani CE, Mollo Junior FA, et al. Effect of titanium and zirconia dental implant abutments on a cultivable polymicrobial saliva community. J Prosthet Dent.2017;118(4):481-487.

18. Nascimento Cd, Pita MS, Santos Ede S, et al. Microbiome of titanium and zirconia dental implants abutments. Dent Mater.2016;32(1):93-101.

19. Linkevicius T, Vaitelis J. The effect of zirconia or titanium as abutment material on soft peri-implant tissues: a systematic review and meta-analysis. Clin Oral Implants Res.2015;26 suppl 11:139-147.

20. Blanco J, Pico A, Caneiro L, et al. Effect of abutment height on interproximal implant bone level in the early healing: a randomized clinical trial. Clin Oral Implants Res.2018;29(1):108-117.

21.Pico A, Martín-Lancharro P, Caneiro L, et al. Influence of abutment height and implant depth position on interproximal peri-implant bonein sites with thin mucosa. A 1-year randomized clinical trial. Clin Oral Implants Res.2019;30(7):595-602.

22. Spinato S, Galindo-Moreno P, Bernardello F, Zaffe D. Minimum abutment height to eliminate bone loss: influence of implant neck design and platform switching. Int J Oral Maxillofac Implants.2018;33

(2):405-411.

23. Mishra SK, Chowdhary R, Kumari S. Microleakage at the different implant abutment interface: a systematic review. J Clin Diagn Res.2017;11(6):ZE10-ZE15.

24. Black DL, Turkyilmaz I, Lien W, Chong CH. Evaluation of the sealing capability of the internal conical connections of implants with titanium and zirconia abutments. J Contemp Dent Pract.2017;18(10):915-922.

25. Yuodelis R, Weaver JD, Sapkos S. Facial and lingual contours of artificial complete crown restorations and their effects on the periodontium. J Prosthet Dent. 1973;29(1):61-66.

26. Becker CM, Kaldahl WB. Current theories of crown contour, margin placement, and pontic design. J Prosthet Dent. 1981;45(3):286-277.

27. Chaves ES, Lovell JS, Tahmasebi S. Implant-supported crown design and the risk for peri-implantitis. Clin Adv Periodontics. 2014;4(2):118-126.

28. Katafuchi M, Weinstein BF, Leroux BG, et al. Restoration contour is a risk indicator for peri-implantitis: a cross-sectional radiographic analysis. J Clin Periodontol. 2018;45(2):225-232.

29. Linkevicius T, Puisys A, Vindasiute E, et al. Does residual cement around implant-supported restorations cause peri-implant disease? A retrospective case analysis. Clin Oral Implants Res. 2013;24(11):1179-1184.

30. Wilson TG Jr. The positive relationship between excess cement and peri-implant disease: a prospective clinical endoscopic study. J Periodontol. 2009;80(9):1388-1392.

31. Linkevicius T, Vindasiute E, Puisys A, Peciuliene V. The influence of margin location on the amount of undetected cement excess after delivery of cement-retained implant restorations. Clin Oral Implants Res. 2011;22(12):1379-1384.

32. Linkevicius T, Vindasiute E, Puisys A, et al. The influence of the cementation margin position on the amount of undetected cement. A prospective clinical study. Clin Oral Implants Res. 2013;24(1):71-76.

33. Vindasiute E, Puisys A, Maslova N, et al. Clinical factors influencing removal of the cement excess in implant-supported restorations. Clin Implant Dent Relat Res. 2015;17(4):771-778.

34. Staubli N, Walter C, Schmidt JC. Excess cement and the risk of peri-implant disease – a systematic review. Clin Oral Implants Res.2017;28 (10):1278-1290.

35. Serino G, Ström C. Peri-implantitis in partially edentulous patients: association with inadequate plaque control. Clin Oral Implants Res. 2009;20(2):169-174.

36. Heitz-Mayfield LJ, Salvi GE, Boticelli D, et al. Anti-infective treatment of peri-implant mucositis: a randomised controlled clinical trial. Clin Oral Implants Res. 2011:22(3):237-241.

37. Kotsakis GA, Lian Q, Ioannou AL, et al. A network meta-analysis of interproximal oral hygiene methods in the reduction of clinical indices of inflammation. J Periodontol. 2018;89(5):558-570.

 

Articole Similare