Prima pagină » Restaurările posterioare compozite: cheia succesului pe termen lung

Restaurările posterioare compozite: cheia succesului pe termen lung

by admin

Originally published in Compendium, an AEGIS Publications Property. All rights reserved.

Posterior Composite Resin Restorations: Keys to Long-Term Survivability by Nisha Ganesh, DDS; and Howard E. Strassler, DMD. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 40(2) February 2019. © 2019 AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.


Despre autori:

Nisha Ganesh, DDS

Assistant Professor, Department of General Dentistry, University of Maryland School of Dentistry

Baltimore, Maryland

Howard E. Strassler, DMD

Professor, Division of Operative Dentistry, Department of General Dentistry, University of Maryland School of Dentistry, Baltimore, Maryland


Articol publicat în Actualități Stomatologice nr. 84/nov. 2019
Traducere și redactare: Dr. Irina Roșca


De la introducerea în anii 1970, rășinile compozite au devenit alegerea principală pentru restaurările directe, anterioare și posterioare. Evoluția materialelor și a tehnicilor de adeziune permite preparații extrem de conservatoare, minime și chiar neinvazive. Restaurările compozite sunt capabile să consolideze structura restantă a dinților, conferind acestor materiale avantaje certe în fața clasicului amalgam. Datorită aspectului estetic și al costului rezonabil, în prezent, rășina compozită este preferata clinicienilor, dar și a pacienților.

Succesul clinic continuu al acestor restaurări depinde foarte mult de atenția la detalii în fiecare dintre pași: diagnostic, preparare și restaurare. Mai ales în zona posterioară, provocările impuse de leziunile carioase de clasa a II-a și înlocuirea vechilor obturații necesită o execuție precisă. Acest articol trece în revistă factorii critici cu privire la restaurările directe din zona posterioară, incluzând: izolarea, sistemele de matrici, fotopolimerizarea și inserarea. Implementarea cu succes a acestor elemente cheie este esențială pentru succesul pe termen lung al restaurărilor compozite posterioare.


TEHNICI DE APLICARE

Tehnicile pentru aplicarea compozitului – în special pentru restaurările de clasa a II-a – s-au concentrat în mare măsură pe minimizarea contracției de priză din timpul fotopolimerizării, ca urmare a stresului generat în corpul materialului de restaurare. Rezultatul contracției volumetrice constă în apariția de spații microscopice între material și pereții /marginile restaurării.

Pentru a înțelege problemele legate de contracția cauzată de polimerizare, este necesară însușirea rolului preparării cavității și al factorului C (factorul de configurare). Factorul C se referă la raportul între suprafețele cu adeziune la obturație și cele libere (pereții cavității). Cu cât este mai mare factorul C, cu atât mai crescut este potențialul de afectare a adeziunii la pereții cavității a compozitului, din cauza tensiunilor de contracție volumetrică. Acest fenomen poate genera apariția spațiilor între restaurare și dinte – ce pot cauza la rândul lor sensibilitate postoperatorie și/sau carii recurente și, în consecință, eșecul prematur al restaurării.

Erorile operatorului sunt un factor care contribuie semnificativ la eșecul restaurărilor cu rășini compozite posterioare. În acest sens, au fost precizate recomandări pentru diferite tehnici de aplicare a compozitului în cavitățile de clasa II, ce se concentrează pe minimizarea erorilor tehnice. Unele dintre tehnicile sugerate pentru un succes pe termen lung al obturațiilor compozite de clasa a II-a includ:

(1) compozitul nanohibrid-hibrid și plasarea incrementală;

(2) compozit nanohibrid aplicat incremental cu un strat inițial de compozit flow în cavitatea proximală;

(3) numai rășină compozită bulk;

(4) plasarea sonică a rășinii compozite bulk;

(5) rășină compozită cu priză duală.

Utilizarea acestor tehnici și a materialelor avansate poate evita adaptarea deficitară a restaurării la pereți și margini prin minimizarea contracției și a golurilor de aer ce apar din cauza porozității restaurării cauzate de bulele de aer din compozitele cu vâscozitate ridicată.


OPTIMIZAREA FOTOPOLIMERIZĂRII

Polimerizarea cu succes a compozitelor posterioare necesită atât selecția unei lămpi (light-curing unit, LCU) ce furnizează suficientă energie pentru polimerizarea rășinii, cât și a unei tehnici clinice corecte care să asigure fotopolimerizarea compozitului. Atunci când se selectează și/sau utilizează o lampă de polimerizare, trebuie cunoscuți parametrii unității alese pentru a realiza restaurări de lungă durată, deoarece nu toate lămpile au aceleași proprietăți.

Cele mai importante caracteristici ce trebuie luate în considerare la selectarea unei lămpi includ: spectrul lungimii de undă, puterea densității, timpul de utilizare, disponibilitatea accesoriilor, configurația și diametrele vârfurilor active dar și sursa de energie pentru alimentarea dispozitivului (baterie sau priză).

Din cauza multitudinii de modele disponibile, devine importantă familiarizarea clinicienilor cu unitatea selectată pentru utilizare. O lampă ar trebui să aibă o valoare minimă de iradiere cuprinsă între 600-1000 mW/cm2. Deși valorile de iradiere sunt cel mai comun reper folosit la compararea lămpilor, acestea nu oferă o imagine completă a factorilor critici. Folosind un analizator cu fascicul laser recent introdus, se pot efectua măsurători specifice ale iradierii și ale puterii de polimerizare la nivelul suprafețelor unde este direcționat vârful lămpii. În mod ideal, ar trebui să existe o distribuție uniformă a iradierii dar și a puterii pe întreaga suprafață acoperită de vârful unității. Pentru unele lămpi, profilul rezultat al fasciculului poate apărea sub forma unor curbe alternativ ascendente /descendente, cu o dispersie de energie radiantă inconsistentă și neuniformă, traduse prin puncte „fierbinți” și „reci”. Implicațiile clinice ar însemna că în anumite regiuni ale obturației nu se realizează o polimerizare adecvată. Este imperativ ca practicienii să solicite producătorului informații detaliate despre puterea de polimerizare a lămpii.


TEHNICI DE IZOLARE

Izolarea este un alt factor esențial în succesul restaurărilor compozite directe. Un câmp uscat controlat, lipsit de salivă, resturi și alți contaminanți este esențial pentru reușita procedurilor adezive. Arsenalul mijloacelor disponibile include: produse absorbante din bumbac (role, scuturi parotide, tifon), aspiratoare de salivă, diga din cauciuc.

Diga dentară este considerat cel mai eficient mod de obținere a izolării câmpului operator în stomatologie. Cu toate acestea, studiile care cercetează impactul izolării asupra restaurărilor posterioare, în special din compozit, nu corelează în mod concludent succesul pe termen lung al unei restaurări cu utilizarea sistemului de digă. Totuși, studiile relevă că restaurările plasate cu izolare prin digă prezintă o adeziune mult mai bună la smalț și dentină, precum și mai puține micro-percolări. Clinicienii ar trebui să aplice întotdeauna principiile unei izolări eficiente, folosind cele mai potrivite metode în fiecare caz, pentru a maximiza succesul restaurării.


SISTEMELE DE MATRICI

În timp ce plasarea unor restaurări din rășină compozită în cavități de clasa I nu ridică probleme deosebite, tratamentul unei carii de clasa a II-a și realizarea unui contact proximal corect pot fi dificile. Spre deosebire de amalgam, rășina compozită nu posedă proprietatea de fulare și nu poate genera modelarea benzii sau matricei pentru a obține un contact proximal anatomic.

Rășina compozită, prin chimia sa, este un lichid vâscos ce poate fi mișcat și deplasat, dar nu poate fi densificat în timpul aplicării. Pentru depășirea acestui inconvenient, producătorii – în colaborare cu medicii stomatologi – au conceput sisteme speciale de matrici care permit clinicianului să realizeze un contact interproximal anatomic.

Matricile moi și subțiri din oțel inoxidabil (grosime de 0,001-in) utilizate cu fixator special conceput și matricile secționale, la fel de subțiri și utilizate cu inele metalice, oferă certe avantaje în fața celor mai groase și rigide din oțel inoxidabil de 0,002-in respectiv 0,0015-in utilizate pentru plasarea restaurărilor din amalgam.

Inelele aferente matricelor permit mișcarea ortodontică a dinților, îngăduind separarea acestora; de asemenea, compensează grosimea redusă a matricii, asigurând un contact proximal corect. Realizează totodată o conturare a suprafețelor faciale și linguale, în special atunci când preparația se extinde la aceste niveluri. Aceste sisteme sunt utile, în special, pentru restaurarea unei singure suprafețe proximale, spre deosebire de o bandă circumferențială. În practica de rutină, utilizarea matricilor secționale este acceptată ca o metodă de încredere pentru obținerea unei restaurări anatomice de clasa a II-a din rășină compozită.


SUCCESUL PE TERMEN LUNG

Majoritatea restaurărilor plasate în practica stomatologică sunt cele directe, din rășini compozite, atât în zonele anterioare cât și posterioare. Se estimează că au fost realizate 261 milioane de restaurări compozite numai în anul 2012 (n.r. în S.U.A.). Compozitele posterioare au demonstrat performanțe clinice similare amalgamului. Pentru decizii corecte însă, clinicienii trebuie să cunoască dificultățile asociate plasării în regiunile posterioare ale compozitelor.

Cele mai frecvente moduri de eșec raportate în cazul restaurărilor compozite – în special de clasa a II-a – sunt cariile secundare și fracturarea obturației. De asemenea, când este vorba de obturații de dimensiuni mai mari, cele din compozit au un grad de reușită mai mic decât cele din amalgam. Spre deosebire de amalgam, când există o problemă la restaurările posterioare compozite, aceasta progresează rapid. Prin urmare, sunt importante ședințele frecvente de dispensarizare pentru detectarea și intervenția precoce. Dintre restaurările din compozit, cele realizate sub izolare cu digă au prezentat cele mai puține fracturi.

Dovezi recente au demonstrat că supraviețuirea clinică a compozitelor posterioare este de 90% după 5 ani, respectiv 80% după 10 ani. Deși în ultima vreme odontoterapia s-a orientat spre prepararea minim invazivă a dinților, s-a accentuat și necesitatea îmbunătățirii tehnicilor de manipulare și de aplicare ale compozitului. Cele mai bune practici pentru a asigura succesul obturației pe termen lung includ: respectarea instrucțiunilor de utilizare recomandate de către producător, folosirea unei metode eficiente de izolare, un design corect al cavității, dar mai ales exereza procesului carios și îndepărtarea oricăror restaurări deficitare existente. Tehnicile de aplicare descrise anterior pentru rășinile compozite vor contribui și la un succes clinic îmbunătățit.


CONCLUZII

Restaurările posterioare din rășini compozite au demonstrat succes clinic pe termen lung. Aceste restaurări necesită o atenție sporită asupra detaliilor în ceea ce privește selecția materialelor, a sistemelor de matrici precum și a lămpilor de fotopolimerizare. Materialele compozite alese trebuie să fie compatibile cu lampa de polimerizare folosită, iar tehnica ideală ar fi una reproductibilă.

Deși în unele situații clinice, utilizarea acestor restaurări adezive directe necesită abilități considerabile din partea practicianului, optarea pentru realizarea obturațiilor din compozit permite o preparare minim invazivă a dintelui.


Referințe bibliografice:

1. Leinfelder KF, Sluder TB, Sockwell CL, et al. Clinical evaluation of composite resins as anterior and posterior restorative materials. J Prosthet Dent. 1975;33(4):407-416.

2. Lynch CD, Opdam NH, Hickel R, et al. Guidance on posterior resin composites: Academy of Operative Dentistry-European section. J Dent. 2014;42(4):377-383.

3. Soares PV, Santos-Filho PC, Martins LR, Soares CJ. Influence of restorative technique on the biomechanical behavior of endodontically treated maxillary premolars. Part I: fracture resistance and fracture mode. J Prosthet Dent. 2008;99(1):30-37.

4. Demarco FF, Correa MB, Cenci MS, et al. Longevity of posterior composite restorations: not only a matter of materials. Dent Mater. 2012;28(1):87-101.

5. Feilzer AJ, De Gee AJ, Davidson CL. Setting stress in composite resin in relation to configuration of the restoration. J Dent Res. 1987;66(11):1636-1639.

6. Lucarotti PS, Holder RL, Burke FJ. Outcome of direct restorations placed with the general dental services in England and Wales (Part 3): variation by dentist factors. J Dent. 2005;33(10):827-835.

7. Manhart J, Chen H, Hamm G, Hickel R. Buonocore Memorial Lecture. Review of clinical survival of direct and indirect restorations in posterior teeth of the permanent dentition. Oper Dent. 2004;29(5):481-508.

8. Chesterman J, Jowett A, Gallacher A, Nixon P. Bulk-fill resin-based composite restorative materials: a review. Br Dent J. 2017;222(5):337-344.

9. Besegato JF, Jussiani EI, Andrello AC, et al. Effect of light-curing protocols on the mechanical behavior of bulk-fill resin composites. J Mech Behav Biomed Mater. 2018;90:381-387.

10. Hayashi M, Yamada T, Lynch CD, Wilson NHF. Teaching posterior composites in dental schools in Japan-30 years and beyond. J Dent. 2018;76:19-23.

11. Aranha AC, Pimenta LA. Effect of two different restorative techniques using resin-based composites on microleakage. Am J Dent. 2004;17(2):99-103.

12. Atabek D, Aktas N, Sakaryali D, Bani M. Two-year clinical performance of sonic-resin placement system in posterior restorations. Quintessence Int. 2017;48(9):743-751.

13. van Dijken JW, Pallesen U. Randomized 3-year clinical evaluation of Class I and II posterior resin restorations placed with a bulk-fill resin composite and a one-step self-etching adhesive. J Adhes Dent. 2015;17(1):81-88.

14. Vandewalker JP, Casey JA, Lincoln TA, Vandewalle KS. Properties of dual-cure, bulk-fill composite resin restorative materials. Gen Dent. 2016;64(2):68-73.

15. Costa T, Rezende M, Sakamoto A, et al. Influence of adhesive type and placement technique on postoperative sensitivity in posterior composite restorations. Oper Dent. 2017;42(2):143-154.

16. de Assis FS, Lima SN, Tonetto MR, et al. Evaluation of bond strength, marginal integrity, and fracture strength of bulk- vs incrementally-filled restorations. J Adhes Dent. 2016;18(4):317-323.

17. da Costa JB, Hilton TJ, Swift EJ Jr. Critical appraisal: preheating composites. J Esthet Restor Dent. 2011;23(4):269-275.

18. Price RB, Ferracane JL, Shortall AC. Light-curing units: a review of what we need to know. J Dent Res. 2015;94(9):1179-1186.

19. Rueggeberg FA. State-of-the-art: dental photocuring-a review. Dent Mater. 2011:27(1):39-52.

20. Strassler HE, Price RB. Understanding light curing, Part I. Delivering predictable and successful retorations. Dent Today. 2014;33(5):114-118.

21. Ferracane J, Watts DC, Barghi N, et al. Effective use of dental curing lights: a guide for the dental practitioner. J Am Dent Assoc (PPR supplement). 2013;8:2-12.

22. Michaud PL, Price RB, Labrie D, et al. Localised irradiance distribution found in dental light curing units. J Dent. 2014;42(2):129-139.

23. Palin WM, Senyilmaz DP, Marquis PM, Shortall AC. Cure width potential for MOD resin composite molar restorations. Dent Mater. 2008;24(8):1083-1094.

24. Hilton TJ, Broome JC. Direct posterior esthetic restorations. In: Summitt JB, Robbins JW, Hilton TJ, Schwartz RS, eds. Fundamentals of Operative Dentistry: A Contemporary Approach. 3rd ed. Chicago, IL: Quintessence Publishing; 2006:289-339.

25. Raskin, A, Setcos, JC, Vreven, J, Wilson NH. Influence of the isolation method on 10-year clinical behavior of posterior resin composite restorations. Clin Oral Investig. 2000;4(3):148-152.

26. Trevino D, Duke E, Robbins J, Summitt J. Clinical evaluation of Scotchbond Multipurpose adhesive system in cervical abrasions. J Dent Res. 1996;75:397.

27. Barghi N, Knight GT, Berry TG. Comparing two methods of moisture control in bonding to enamel: a clinical study. Oper Dent. 1991;16(4):130-135.

28. Knight GT, Barghi N, Berry T. Microleakage of enamel bonding as affected by moisture control methods. J Dent Res. 1991;70:561.

29. Knight GT, Barghi N. Effect of saliva contamination on dentin bonding agents in vivo. J Dent Res. 1992;71:160.

30. Strassler HE, Trushkowsky RD. Predictable restoration of Class 2 preparations with composite resin. Dentistry Today. 2004;23(1):93-99.

31. Loomans BA, Opdam NJ, Roeters JF, et al. Influence of composite resin consistency and placement technique on proximal contact tightness of Class II restorations. J Adhes Dent. 2006;8(5):305-310.

32. Heintze SD, Rousson V. Clinical effectiveness of direct Class II restorations-a meta-analysis. J Adhes Dent. 2012;14(5):407-431.

33. Rasines Alcaraz MG, Veitz-Keenan A, Sahrmann P, et al. Direct composite resin fillings versus amalgam fillings for permanent or adult posterior teeth. Cochrane Database Syst Rev. 2014;3(3):CD005620.

34. Opdam NJ, Bronkhorst EM, Roeters JM, Loomans BA. A retrospective clinical study on longevity of posterior composite and amalgam restorations. Dent Mater. 2007;23(1):2-8.

35. van Dijken JW, Lindberg A. A 15-year randomized controlled study of a reduced shrinkage stress resin composite. Dent Mater. 2015;31(9):1150-1158.

36. Pallesen U, van Dijken JW, Halken J, et al. Longevity of posterior resin composite restorations in permanent teeth in Public Health Service: a prospective 8 years follow up. J Dent. 2013;41(4):297-306.

37. van de Sande FH, Rodolpho PA, Basso GR, et al. 18-year survival of posterior composite resin restorations with and without glass ionomer cement as base. Dent Mater. 2015;31(6):669-675.

38. Bernardo M, Luis H, Martin MD, et al. Survival and reasons for failure of amalgam versus composite posterior restorations placed in a randomized clinical trial. J Am Dent Assoc. 2007;138(6):775-783.

39. Rho YJ, Namgung C, Jin BH, et al. Longevity of direct restorations in stress-bearing posterior cavities: a retrospective study. Oper Dent. 2013;38(6):572-582.

40. Kopperud SE, Tveit AB, Gaardent T, et al. Longevity of posterior dental restorations and reasons for failure. Eur J Oral Sci. 2012;120(6):539-548.

 

Articole Similare