Prima pagină » Protocolul terapeutic de planificare sistematică în cazul maxilarului edentat pentru o proteză fixă cu sprijin implantar

Protocolul terapeutic de planificare sistematică în cazul maxilarului edentat pentru o proteză fixă cu sprijin implantar

by admin

Originally published in Compendium, an AEGIS Publications Property. All rights reserved.

Systematic Treatment Planning Protocol of the Edentulous Maxilla for an Implant-Supported Fixed Prosthesis by Edmond Bedrossian, DDS; and Edmond Armand Bedrossian, DDS. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 40(1) January 2019. © 2019 AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.


Despre autori:

Edmond Bedrossian, DDS

Professor, Dept. of Oral & Maxillofacial Surgery, Arthur A. Dugoni School of Dentistry, University of the Pacific, San Francisco, California; Diplomate, American Board of Oral & Maxillofacial Surgery; Honorary Member, American College of Prosthodontists

Edmond Armand Bedrossian, DDS

Private Practice, Prosthodontist, San Francisco, California


Articol publicat în Actualități Stomatologice nr. 82/mai 2019
Traducere și redactare: Lector. Univ. Blanka Petcu


Este avantajoasă determinarea timpurie, în cursul procesului de consultație, a tipului de proteză finală și a abordării chirurgicale necesare pentru asigurarea rezultatelor estetice și funcționale optime. De aceea, este esențial un protocol sistematic de planificare a tratamentului pentru evaluarea pacienților edentați și a celor cu dentiții terminale.

Predictibilitatea oricărei restaurări implantare în cadrul planificării tratamentului depinde în mare măsură de adoptarea de către echipa terapeutică a abordării ghidate restaurator sau a uneia care să țină cont de rezultatul final. Înțelegerea și vizualizarea protezei finale înainte de inițierea tratamentului chirurgical este cheia pentru obținerea unui rezultat anticipat.

Evaluarea pacienților edentați, îndeosebi a celor cu maxilarul edentat, poate fi complicată din cauza faptului că pacienții pot prezenta doar coroane clinice absente cum ar fi defectul exclusiv dentar, sau pot prezenta o combinație de pierderi dentare și de țesut dur și moale, adică defect compus.1 Pacienții cu dentiție terminală se prezintă de obicei cu pierdere de os și de țesut moale care a survenit înainte de extracția dintelui ca rezultat al parodontitei generalizate, creând aspectul de dinți alungiți; în experiența autorului, aceste tipuri de pacienți se prezintă de obicei și cu un defect compus. Astfel, ar fi benefic un protocol sistematic de planificare a tratamentului pentru evaluarea atât a pacienților deja edentați, cât și a celor care se prezintă cu dentiție terminală.

Pierderea dinților și utilizarea protezei mobilizabile poate conduce la atrofie osoasă alveolară sporită în dimensiunea verticală și orizontală deopotrivă. În cadrul unui studiu extins pe o perioadă de 25 ani, Tallgren a observat că cel mai mare grad de atrofie osoasă alveolară survine în decursul primului an de edentație.2 De asemenea, modificările din cadrul relației intermaxilare și în musculatura facială pot duce la deformare sau alte schimbări în forma și morfologia facială.3 O abordare sistematică pretratament permite comunicarea îmbunătățită între echipa de implantologie și pacienți, ceea ce ajută de obicei la obținerea unui rezultat terapeutic predictibil.

Trei factori importanți ce pot fi determinați timpuriu în procesul de examinare a maxilarului total edentat pot constitui cheia tratamentului de succes cu o restaurare fixă. Acești factori sunt:

(1) prezența sau absența unui defect compus, ce ajută la determinarea tipului protezei finale;

(2) vizibilitatea liniei de tranziție, ce se utilizează pentru evaluarea unui rezultat estetic;

(3) osul alveolar disponibil în maxilarul edentat ce determină protocolul chirurgical.

Deși nu are intenția de a înlocui un diagnostic amănunțit și dezvoltarea unui plan de tratament, evaluarea acestor trei factori poate oferi informații de diagnostic diferențial specifice pentru cerințele estetice, fonetice și biomecanice ale restaurărilor maxilare fixe cu sprijin implantar.


TIPUL DE DEFECT

Este imposibil de determinat algoritmul clinic pentru stabilirea restaurării finale adecvate fără identificarea timpurie a tipului de defect, dentar sau compus. Pacienții edentați, fără coroane clinice dar cu volum osos alveolar și de țesut moale intact se încadrează în clasa defectelor exclusiv dentare; resorbția de os alveolar, cu pierdere de țesut moale și dinți absenți caracterizează defectul compus. Diagnosticul diferențial între aceste două tipuri de pacienți este esențial pentru succesul unei restaurări finale fixe, estetice.

Pentru a confirma diagnosticul unui defect exclusiv dentar, se examinează spațiul dintre creasta edentată și porțiunea cervicală a dinților transparenți ai unei proteze replicate din proteza existentă a pacientului. Dacă se constată că porțiunea cervicală a dinților se sprijină pe țesuturile moi crestale (absența spațiului), se confirmă diagnosticul unui defect doar dentar. Pentru acest grup de pacienți, se poate planifica o restaurare fixă “albă” ceramo-metalică sau integral ceramică.

Contrar, prezența unui spațiu între creasta edentată și porțiunea cervicală a dinților de proteză transparenți confirmă prezența unui defect compus (fig. 1), impunând planificarea unei proteze fixe hibride sau a unei supraproteze cu sprijin implantar.

Pentru evaluarea eficientă a gradului relativ al deficienței de țesut moale și dur, proteza transparentă duplicată pe baza protezei existente a pacientului trebuie să dețină o dimensiune verticală de ocluzie corectă precum și poziția dentară adecvată antero-posterior și orizontal.


VIZIBILITATEA CRESTEI REZIDUALE: LINIA DE TRANZIȚIE

Odată stabilită absența sau prezența unui defect compus, trebuie evaluată linia de tranziție în cazul pacienților pentru care se planifică o proteză maxilară hibridă. Dacă este prezent un defect compus, ar fi inadecvată planificarea unei restaurări metalo-ceramice sau integral ceramice, întrucât ar genera compromisuri estetice din cauza necesității unor dinți mai lungi față de normal. De aceea, ar trebui planificată o proteză hibridă, adică o proteză cu “roz și alb” destinată să înlocuiască atât dinții, cât și țesuturile dure și moi absente.

Pentru a maximiza rezultatul protetic estetic la acest grup de pacienți, linia de tranziție dintre proteza finală și țesutul moale al crestei maxilare edentate trebuie evaluată clinic prin îndepărtarea protezei maxilare și apoi rugând pacientul să zâmbească (fig. 2). Dacă țesutul moale al crestei edentate nu se poate vizualiza, tranziția dintre o proteză hibridă cu suport implantar și creasta reziduală de țesut moale poate fi considerată favorabilă. În schimb, la pacienții care afișează creasta reziduală în timpul zâmbirii, adică linia zâmbetului se află apical de linia de tranziție, trecerea dintre o restaurare hibridă și țesutul moale va fi vizibilă și, prin urmare, inestetică.

Cu o creastă reziduală vizibilă, joncțiunea dintre gingia artificială a protezei hibride și țesutul moale natural va fi aparentă și diferențele de textură și contur dintre cele două poate fi evidentă și inestetică. Cu toate acestea, dacă linia de tranziție este apicală față de linia zâmbetului, adică linia zâmbetului se află incizal de linia de tranziție, este posibil un rezultat estetic predictibil.

Dacă țesuturile crestale moi sunt vizibile în evaluarea preoperatorie, o modalitate de a evita vizibilitatea liniei de tranziție în proteza finală hibridă este de a reduce înălțimea crestei reziduale până la punctul în care creasta nu se mai poate vedea și să se poziționeze apical față de linia zâmbetului înainte de inserarea implanturilor. Astfel, este indicată planificarea alveoloplastiei intenționale în combinație cu inserarea implantului. Dacă reducerea crestei nu este posibilă din cauza sinusurilor maxilare pneumatizate, ar fi indicată utilizarea unei punți Marius sau a oricărei variații de supraproteză cu sprijin implantar cu o flanșă care să depășească joncțiunea gingivală.

În schimb, în cazul pacienților cărora le lipsesc doar dinții, vizibilitatea sau lipsa vizibilității liniei de tranziție nu reprezintă o problemă, pentru că implanturile se plasează în pozițiile dentare planificate și se conferă considerație specială ponticelor crestei anterioare pentru a îmbunătăți aspectul papilelor și pentru a obține un rezultat estetic (fig. 3). Profilul de emergență al restaurării dinspre platforma implantului ar trebui să fie astfel conceput, încât puntea rezultantă fixă “albă” să mimeze profilul de emergență al dinților pacientului înainte de extracția acestora.


EVALUAREA RADIOGRAFICĂ

Evaluarea radiografică a maxilarului edentat este necesară pentru a determina dacă ar fi indicate implanturi axiale, înclinate sau zigomatice în scopul stabilirii unui sprijin posterior optim cu o distribuție antero-posterioară adecvată a implanturilor pentru o proteză fixă. Întrucât maxilarul edentat este împărțit în trei zone radiografice, se face o evaluare sistematică a osului alveolar rezidual disponibil pentru implantare.

În cadrul protocolului de screening pretratament, osul alveolar care susține dinții frontali maxilari este definit ca aparținând „zonei 1”, în timp ce regiunea premolară este considerată „zona 2” și cea molară „zona 3” (fig. 4). Rezultatele obținute prin analiza radiografiilor conform acestei scheme poate permite echipei chirurgicale și restauratoare să conceapă un plan de tratament preliminar. În situațiile complexe, poate fi necesară încă evaluarea radiografică tridimensională (3D) pentru a confirma concluziile preliminare.

În cazul restaurărilor maxilare complet fixe cu sprijin implantar, distribuția implanturilor de-a lungul formei arcadei este la fel de importantă ca și numărul acestora. Scopul este de a insera implanturile posterioare cât mai la distanță față de cele anterioare pentru a obține cea mai mare distribuție antero-posterioară posibilă a acestora. Ar trebui utilizate cel puțin 4 implanturi, deși poate fi în calcul opțiunea de a plasa mai mult de 4 implanturi.4,5 Ca un principiu general, consolele restaurărilor maxilare fixe ar trebui evitate sau minimizate la un singur dintre pentru a evita transferul de încărcare nefavorabilă către componentele protetice, osul alveolar și implanturile existente.6,7

Evaluarea diverselor zone ale maxilarului va ghida echipa chirurgicală în determinarea tipului de abordare chirurgicală pentru plasarea implanturilor. Utilizarea filmului cu scut panoramic ca radiografie 3D pentru a evalua zonele va ajuta chirurgul să aprecieze cantitatea de os disponibil pentru fiecare zonă în care se intenționează implantarea.

Prezența osului în zonele 1, 2 și 3

La pacienții la care osul alveolar este prezent în toate cele trei zone ale maxilarului edentat, se pot plasa implanturi convenționale (fig. 5) ce permit realizarea unei forme favorabile a arcadei anterioare, posterioare și, probabil, implanturi intermediare pentru o proteză fixă.8,9

Prezența osului în zonele 1 și 2

La pacienții care prezintă os în zonele 1 și 2, dar le lipsește osul din zona 3 secundar sinusurilor maxilare mari pneumatizate, înclinarea posterioară a implanturilor de-a lungul peretelui anterior al sinusului maxilar poate permite o distribuție anterioară și posterioară adecvată a implanturilor pentru a susține o restaurare, evitând totodată necesitatea grefării (fig. 6).4,10-15 Utilizarea implanturilor înclinate s-a dovedit a fi de succes cu procedurile de încărcare imediată a maxilarului total edentat.5,13,15

O alternativă la utilizarea implanturilor înclinate este grefarea cu augmentarea sinusală (inlay), urmată de inserarea întârziată ulterioară a implantului. Când se realizează o grefare cu augmentare sinusală extinsă pentru a oferi suport posterior, poate fi preferabilă o abordare stadializată care cuprinde o repartizare a timpului pentru a aștepta în vederea maturării grefei, din cauza supraviețuirii reduse în cazul implanturilor plasate și încărcate simultan.16 Această metodă are efectul de a întârzia restaurarea, în comparație cu utilizarea implanturilor înclinate și o abordare fără grefă.

Prezența doar a osului din zona 1

Pentru a stabili suportul posterior pentru o proteză fixă, implanturile se impun în regiunea premolarului secund și a primului molar. Cu toate acestea, plasarea implanturilor în aceste poziții nu este posibilă atunci când pacienții au os disponibil doar în zona 1. În aceste situații grefarea sinusului cu os autogen sau xenogrefe reprezintă o opțiune. Această abordare a prezentat o rată de supraviețuire globală de 90% pe o perioadă de monitorizare de 3-5 ani.17

Dacă se preferă o abordare fără grefare, implanturile zigomatice au demonstrat suport maxilar posterior bilateral cu o rată de supraviețuire cuprinsă între 97și 100%.18-20 Aceste implanturi au beneficiul suplimentar de a nu necesita o abordare stadializată sau o perioadă de maturare a grefei osoase. Astfel, durata terapeutică globală necesară pentru obținerea unei restaurări fixe poate fi scurtată. Se poate stabili suportul posterior predictibil prin plasarea unui implant zigomatic în fiecare os zigomatic.19,20 Când se utilizează implanturi zigomatice în combinație cu 2 până la 4 implanturi axiale anterioare, se poate fabrica o proteză fixă, cu sprijin implantar (fig. 7).

Osul absent în zonele 1, 2 și 3

Atunci când alveola maxilară este complet resorbită, examenul clinic va obiectiva o boltă palatină plată. Nu va fi prezent deloc vestibulul maxilar, iar pacientul de obicei nu are abilitatea de a funcționa cu o proteză totală convențională. În experiența autorilor, asemenea pacienți se prezintă de obicei cu o bază a protezei semnificativ îngroșată și o flanșă circumferențială groasă, confirmând prezența defectului compus marcat.

Reconstrucția fiziologică în astfel de cazuri clinice necesită suport implantar adecvat pentru a stabiliza o proteză cu sprijin implantar. Pentru a permite reabilitarea protetică a acestui tip de pacienți, Bränemark a introdus ideea utilizării grefelor osoase extinse onlay în combinație cu grefele sinusale bilaterale de umplere (inlay) și plasarea a șase implanturi.21 Așa numita grefă Brånemark “potcoavă” necesită spitalizare și recoltarea de os iliac autogen (fig. 8). Acești pacienți sunt incapabili să poarte o proteză în cursul perioadei de osteointegrare de 6 luni. Consecința socială a acestei forme de tratament o face nepopulară în rândul pacienților.

O alternativă, abordarea fără grefă constă în utilizarea a patru implanturi zigomatice (fig. 9). Plasarea a două astfel de implanturi în fiecare os zigomatic permite fabricarea unei proteze maxilare fixe cu sprijin implantar fără necesitatea de grefare osoasă și se poate realiza exclusiv în cabinet. În 2015, Wang și colab. au raportat o rată de succes de 96,7% în cadrul unei recenzii sistematice privind implanturile quad-zygoma care susțin protezele maxilare hibride fixe.22


DISCUȚII

Înainte de realizarea unui tratament implantar la un pacient cu maxilarul total edentat trebuie luați în considerare mulți factori. Screeningul pretratament se poate utiliza pentru a identifica timpuriu dacă așteptările pacientului pot fi sau nu satisfăcute cu o opțiune de proteză care în mod realist ia în calcul nu doar pierderea dinților, ci și gradul de deficit de țest moale și dur ce trebuie restaurat. Adițional, analiza sistematică a radiografiilor panoramice și 3D pe baza zonelor osoase disponibile ale maxilarului edentat poate furniza o indicație timpurie cu privire la cât de facil sau dificil poate fi tratamentul chirurgical.

Combinația criteriilor diagnostice protetice și radiografice poate oferi o indicație timpurie a posibilităților terapeutice din perspectivă chirurgicală și restauratoare deopotrivă, pentru a ajuta echipa să clarifice și să comunice posibilele necesități și rezultatele dorite. Echipa stomatologică poate utiliza apoi această informație pentru a sugera pacientului să continue cu diagnosticele suplimentare, mai explicite, încrezător că rezultatul protetic anticipat poate fi posibil. Cu toate acestea, trebuie menționat că încă trebuie verificat factorul critic al lățimii crestei alveolare suficiente și acesta se poate stabili doar pe baza unei scanări. Lipsa lățimii suficiente a crestei ar putea modifica semnificativ abordarea chirurgicală.

Clinicienii ar trebui să țină cont că aceste criterii diagnostice trebuie de asemenea evaluate și în raport cu sănătatea generală a pacientului, istoricul medical și dentar al acestuia. În plus, trebuie clar înțeles că în pofida celei mai minuțioase planificări, pot surveni devieri de la rezultatul dorit.

Criteriile prezentate în acest articol sunt cel mai bine apreciate ca și un aparat de screening preliminar ce ajută în ghidarea pacientului și în decizia clinică, întrucât se obțin mai multe informații. Ele se pot schimba în orice moment dacă analiza mai amplă sau informațiile radiografice nu susțin indicația preliminară.

De asemenea, pot exista situații clinice în care obiectivul este de a îndepărta dinții restanți fără speranță și simultan să se realizeze implantarea dentară. Deși această metodă diagnostică preliminară este încă aplicabilă în aceste situații, nu poate conta pentru variații în ceea ce privește înălțimea țesutului ce va rezulta postextracțional.


CONCLUZII

Acest articol a dezbătut o metodă de screening pretratament care consideră în mod sistematic prezența sau absența unui defect compus, vizibilitatea crestei reziduale de țesut moale și disponibilitatea osului în trei zone radiografice ca ghiduri pentru selectarea celor trei posibile design-uri restauratoare implantare fixe: protezele “total albe” metalo-ceramice sau integral ceramice, proteza fixă hibridă sau supraproteza cu sprijin implantar.

În plus, această metodă oferă un ghidaj pentru o abordare chirurgicală implantologică optimă, incluzând utilizarea implanturilor axiale, înclinate și/sau zigomatice. Prin implicarea acestor criterii de diagnostic diferențial echipa dentară este capabilă să determine timpuriu tratamentul necesar pentru a întruni așteptările pacientului înainte de a investi timp și resurse semnificative.

O limitare a acestui protocol constă în inabilitatea de a măsura lățimea osului alveolar rezidual disponibil. Deși filmul prin sondaj panoramic furnizează o radiografie bidimensională valoroasă și permite practicianului să evalueze înălțimea și lungimea osului alveolar rezidual, analiza tomografiei 3D sau tomografia computerizată spirală se poate aplica pentru a măsura cu precizie lățimea crestei restante și pentru a facilita determinarea finală a rezultatului probabil al planului terapeutic.

Adoptarea acestei metode de evaluare poate îmbunătăți uniformitatea comunicării între colegii din sfera stomatologiei, laborator, furnizorii financiari terți, precum și studenții și facultatea de profil.


Fig. 1. Spațiul dintre porțiunea cervicală a dinților și țesuturile moi crestale este indicator al defectului compus.
Fig. 2. Când creasta maxilară edentată nu este vizibilă în cursul mimării zâmbetului, linia de tranziție va fi ascunsă.
Fig. 3. Profilul de emergență natural al coroanelor implantare și ponticul în cazul unei proteze cu defect doar dentar.
Fig. 4. Zonele maxilarului.
Fig. 5. Plasarea axială a implantului cu prezența osului în zonele 1,2 și 3.
Fig. 6. Implanturi posterioare înclinate și anterioare tradiționale, cu prezența osului doar în zonele 1 și 2.
Fig. 7. Conceptul zigomatic; prezența osului doar în zona 1.
Fig. 8. Grefa Bränemark în formă de potcoavă, cu lipsa osului în zonele 1, 2 și 3.
Fig. 9. Conceptul Quad-zygoma, cu lipsa tuturor celor trei zone la nivelul maxilarului.


Verifică-ți cunoștințele acumulate după parcurgerea articolului prin rezolvarea CHESTIONARULUI următor:

1. O combinație de pierderi dentare și de țesuturi dure și moi alcătuiesc:

  • a) un defect exclusiv dentar;
  • b) un defect compus;
  • c) dentiție terminală;
  • d) zona 1 maxilară.

2. Un protocol sistematic de planificare a tratamentului este benefic pentru evaluarea:

  • a) doar a pacienților edentați:
  • b) doar a pacienților cu dentiție terminală;
  • c) atât a pacienților deja edentați, cât și a celor cu dentiție terminală;
  • d) nici a pacienților deja edentați, nici a celor cu dentiție terminală.

3. Care factor determinat timpuriu în procesul de examinare a maxilarului total edentat ajută la determinarea protocolului chirurgical?

  • a) prezența sau absența unui defect compus;
  • b) vizibilitatea liniei de tranziție;
  • c) osul alveolar disponibil în maxilarul edentat;
  • d) toate răspunsurile sunt corecte.

4. Ce restaurare se planifică în cazul pacienților cu defecte exclusiv dentare?

  • a) restaurare fixă ceramo-metalică sau integral ceramică;
  • b) supraproteză cu suport tisular;
  • c) proteză hibridă;
  • d) punte tip Marius.

5. Ce restaurare se planifică în cazul pacienților cu defecte compuse?

  • a) restaurare ceramo-metalică sau integral ceramică;
  • b) supraproteză cu suport tisular;
  • c) doar proteză fixă hibridă;
  • d) nici un răspuns nu este corect.

6. Ce se impune pentru a determina tipul de implanturi necesar unei distribuții antero-posterioare adecvate pentru o proteză fixă:

  • a) suficient timp pentru a permite maturarea grefei;
  • b) utilizarea unui șablon chirugical;
  • c) o procedură de alveoloplastie;
  • d) evaluarea radiografică a maxilarului edentat.

7. În cadrul protocolului de screening pretratament prezentat, osul alveolar care susține dinții frontali maxilari este definit ca aparținând:

  • a) „zonei 1”;
  • b) „zonei 2”;
  • c) „zonei 3”;
  • d) „zonei 4”.

8. La pacienții la care osul alveolar este prezent în toate cele trei zone ale maxilarului edentat:

  • a) implanturile înclinate sunt obligatorii;
  • b) se recomandă implanturi zigomatice;
  • c) se pot plasa implanturi convenționale;
  • d) este necesară augmentarea sinusală tip inlay.

9. Atunci când osul alveolar este absent în toate trei zonele, abordarea fără grefă constă în utilizarea a:

  • a) două implanturi zigomatice și două implanturi axiale anterioare;
  • b) două implanturi înclinate și patru implanturi axiale anterioare;
  • c) trei implanturi zigomatice și unul înclinat;
  • d) patru implanturi zigomatice.

10. O limitare a protocolului de screening preoperator descris constă în inabilitatea de a:

  • a) măsura lățimea osului alveolar rezidual disponibil;
  • b) determina prezența unui defect compus;
  • c) evalua rezultatele estetice anticipate;
  • d) estima cantitatea deficitului de țesuturi dure și moi.

(răspunsuri corecte: 1b, 2c, 3c, 4a, 5d, 6d, 7a, 8c, 9d, 10a)


Referințe bibliografice:

1. Bedrossian E, Sullivan RM, Fortin Y, et al. Fixed-prosthetic implant restoration of the edentulous maxilla: a systematic pretreatment evaluation method. J Oral Maxillofac Surg. 2008;66(1):112-122.

2. Tallgren A. The continuing reduction of the residual alveolar ridges in complete denture wearers: a mixed-longitudinal study covering 25 years. J Prosthet Dent. 2003;89(5):427-435.

3. Cawood JI, Howell RA. Reconstructive preprosthetic surgery. I. Anatomical considerations. Int J Oral Maxillofac Surg. 1991;20(2):75-82.

4. Brånemark PI, Svensson B, van Steenberghe D. Ten-year survival rates of fixed prostheses on four or six implants ad modum Brånemark in full edentulism. Clin Oral Implants Res. 1995;6(4):227-231.

5. Maló P, Rangert B, Nobre M. All-on-4 immediate-function concept with Brånemark System implants for completely edentulous maxillae: a 1-year retrospective clinical study. Clin Implant Dent Relat Res. 2005;7 suppl 1:S88-S94.

6. Sadowsky SJ. The implant-supported prosthesis for the edentulous arch: design considerations. J Prosthet Dent. 1997;78(1):28-33.

7. Taylor TD. Fixed implant rehabilitation for the edentulous maxilla. Int J Oral Maxillofac Implants. 1991;6(3):329-337.

8. Renouard F, Rangert B. Risk Factors in Implant Dentistry. Chicago, IL: Quintessence Publishing; 1999:103-109.

9. Engelman MJ. Clinical Decision Making and Treatment Planning in Osseointegration. Chicago, IL: Quintessence Publishing; 1996.

10. Jemt T. Failures and complications in 391 consecutively inserted fixed prostheses supported by Brånemark implants in edentulous jaws: a study of treatment from the time of prosthesis placement to the first annual checkup. Int J Oral Maxillofac Implants. 1991;6(3):270-276.

11. Mattsson T, Köndell P, Gynther GW, et al. Implant treatment without bone grafting in severely resorbed edentulous maxillae. J Oral Maxillofac Surg. 1999;57(3):281-287.

12. Krekmanov L, Kahn M, Rangert B, Lindström H. Tilting of posterior mandibular and maxillary implants for improved prosthesis support. Int J Oral Maxillofac Implants. 2000;15(3):405-414.

13. Krekmanov L. Placement of posterior mandibular and maxillary implants in patients with severe bone deficiency: a clinical report of procedure. Int J Oral Maxillofac Implants. 2000;15(5):722-730.

14. Aparicio C, Perales P, Rangert B. Tilted implants as an alternative to maxillary sinus grafting: a clinical, radiologic, and periotest study. Clin Implant Dent Relat Res. 2001;3(1):39-49.

15. Calandriello R, Tomatis M. Simplified treatment of the atrophic posterior maxilla via immediate/early function and tilted implants: a prospective 1-year clinical study. Clin Implant Dent Relat Res. 2005;7 suppl 1:S1-S12.

16. Kahnberg KE, Ekestubbe A, Gröndahl K, et al. Sinus lifting procedure. I. One-stage surgery with bone transplant and implants. Clin Oral Implants Res. 2001;12(5):479-487.

17. Jensen OT, Shulman LB, Block MS, Iacono VJ. Report of the Sinus Consensus Conference of 1996. Int J Oral Maxillofac Implants. 1998;13 suppl:11-45.

18. Bedrossian E, Stumpel L III, Beckely ML, Indresano T. The zygomatic implant: preliminary data on treatment of severely resorbed maxillae. A clinical report. Int J Oral Maxillofac Implants. 2002;17(6):861-865.

19. Bedrossian E, Stumpel LJ III. Immediate stabilization at stage II of zygomatic implants: rationale and technique. J Prosthet Dent. 2001;86

(1):10-14.

20. Malevez C, Abarca M, Durdu F, Daelemans P. Clinical outcome of 103 consecutive zygomatic implants: a 6-48 months follow-up study. Clin Oral Implants Res. 2004;15(1):18-22.

21. Breine U, Brånemark PI. Reconstruction of alveolar jaw bone. An experimental and clinical study of immediate and preformed autologous bone grafts in combination with osseointegrated implants. Scand J Plast Reconstr Surg. 1980;14(1):23-48.

22. Wang F, Monje A, Lin GH, et al. Reliability of four zygomatic implant-supported prostheses for the rehabilitation of the atrophic maxilla: a systematic review. Int J Oral Maxillofac Implants. 2015;30(2):293-298.

 

Articole Similare