Prima pagină » Explorarea potenţialului “ascuns” al gutierelor orale

Explorarea potenţialului “ascuns” al gutierelor orale

by admin

Originally published in Compendium, an AEGIS Publications Property. All rights reserved.

Discovering the Hidden Potential of Mouthguards by Roger P. Levin, DDS. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 38(4) April 2017. © 2017 AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.


Despre autor:
Roger P. Levin, DDS
Founder & CEO, Levin Group, Inc. Management & Marketing Seminars levingroup.com



Furnizarea gutierelor individualizate pentru pacienţi probabil nu va fi niciodată o componentă principală a veniturilor pentru majoritatea cabinetelor de medicină dentară. Totuşi, acest serviciu poate ajuta la dezvoltarea cabinetului în moduri pe care nu le-aţi luat în considerare. Din păcate, mulţi medici dentişti aleg să nu ofere gutiere de protecţie, considerând că nu merită timpul şi efortul. Având în vedere popularitatea sporturilor pentru tineret, o astfel de neglijenţă ar putea fi o greşeală.


În Statele Unite, aproape 45 de milioane de copii de vârstă şcolară au jucat un sport de echipă în anul 2014. Luând în considerare părinţii, fraţii şi alţi membri ai familiei, la nivel naţional, numărul total al persoanelor implicate în sporturile pentru tineret creşte considerabil.

Siguranţa în sport reprezintă o preocupare majoră pentru părinţi, antrenori, administratori de şcoli şi jucători. Trauma dentară deţine cele mai mari riscuri, participarea la activităţile sportive reprezentând 36% dintre toate leziunile traumatice dentare.

Numeroase sporturi, incluzând fotbalul, oina, hocheiul, etc impun utilizarea gutierelor orale. De exemplu, Asociaţia Dentară Americană încurajează utilizarea gutierelor de protecţie pentru 29 sporturi. Când se folosesc adecvat, gutierele orale reduc semnificativ riscul leziunilor dentare.


Tipuri de gutiere

Cel mai popular tip de gutieră orală este versiunea boil-and-bite comercializată în magazinele americane de vânzare cu amănuntul. Această gutieră este modelată pentru a se adapta la dentiţia utilizatorului prin încălzirea prealabilă în apă clocotită şi rugând atletul să muşte în materialul înmuiat, creând o gutieră individualizată. Sunt disponibile numeroase varietăţi, oferind în general protecţie adecvată la un preţ accesibil. Unul dintre dezavantajele acestui tip constă în volumul său, care poate interfera cu respiraţia şi vorbirea. În plus, dacă se comit erori în timpul încălzirii la domiciliu, produsul final poate avea o adaptare slabă şi aceasta va compromite nivelul de protecţie. Doar un singur astfel de tip de gutieră a obţinut aprobarea Asociaţiei Dentare Americane.

Gutierele individualizate – create de un medic dentist pe baza amprentelor dentare – oferă o adaptare mai bună şi mai confortabilă, asigurând totodată o protecţie superioară. Gutierele personalizate devin astfel o oportunitate excelentă de a obţine noi pacienţi şi, în consecinţă, de dezvoltare a cabinetului. De fapt, pot reprezenta unul dintre serviciile care fac ca un cabinet să se evidenţieze într-un domeniu stomatologic atât de aglomerat.


O poartă către noi pacienţi

Cum pot medicii dentişti să ajungă la potenţiali pacienţi cu un mesaj convingător? O modalitate este aceea de a deveni cunoscut în comunitate datorită furnizării unui serviciu pe care puţini alţi dentişti îl oferă.

Similar oferirii unei evaluări gratuite pentru noii pacienţi sau a serviciilor de albire dentară la un cost redus, gutierele individualizate ar trebui privite ca un serviciu portal pentru noii pacienţi şi familiile acestora. Trei strategii pentru comercializarea gutierelor individualizate includ: oferirea gutierelor individualizate la un preţ redus pentru atleţii locali şi familiile acestora (1); voluntariatul pentru a fi dentist al unei echipe sportive (2); şi asigurându-vă că medicii care vă trimit pacienţi ştiu că oferiţi acest serviciu (3).

(1) Prin reducerea preţului la gutierele individualizate puteţi face apel la şi mai mulţi părinţi. La urma urmei, luaţi în considerare sumele mari de bani pe care părinţii le cheltuiesc pe echipamente, încălţări, uniforme şi taxele pe care le plătesc astfel încât copiii lor să poată practica sporturi. Stabilirea unui preţ scăzut dar corect şi dezvoltarea valorii pentru gutiera orală individuală va atrage în cabinetul dumneavoastră  mai mulţi părinţi şi pe copiii acestora.

(2) Cea de-a doua strategie, aceea de a fi un dentist al echipei sportive vă permite să aveţi contact faţă-în-faţă cu jucătorii şi părinţii acestora în timpul participării la sporturile în echipă, forţa motorie a veniturilor dumneavoastră. Traumatismul dentar survine mai frecvent în sporturile de contact, cum ar fi fotbalul, hockey-ul şi lacrosse. Ca dentist de echipă, puteţi sfătui părinţii şi jucătorii cu privire la corectitudinea purtării şi îngrijirii gutierei, puteţi recomanda cele mai bune gutiere disponibile fără prescripţie medicală şi puteţi prezenta educativ avantajele gutierelor fabricate individual. Consultaţi inspectoratul şcolar local cu privire la regulile voluntariatului.

(3) În cele din urmă, permiteţi partenerilor din domeniul stomatologic care vă trimit pacienţi să ştie faptul că oferiţi gutiere individualizate. Părinţii care investesc în tratamentele ortodontice pentru copiii lor sunt mai predispuşi să opteze pentru protecţia mai bună a zâmbetului, asigurată de o gutieră individualizată. În plus, chirurgii orali şi endodonţii tratează adesea traumele cauzate de leziunile sportive. Părinţii copiilor care au experimentat o leziune dentară legată de sport sunt candidaţi puternici pentru achiziţionarea unei gutiere individualizate.


Concluzii

Mulţi consumatori pot trece cu vederea importanţa gutierelor individuale şi pot achiziţiona o versiune disponibilă la raft pentru că percep această opţiune ca fiind rapidă, simplă şi ieftină. Cu toate acestea, părinţii doresc ce este mai bun pentru copiii lor. Gutierele individualizate reprezintă o opţiune mai bună din prisma protecţiei şi pot însemna diferenţa dintre păstrarea şi pierderea dinţilor. Utilizaţi aceste strategii pentru a educa şi motiva familiile cu privire la avantajele gutierelor personalizate, în timp ce vă dezvoltaţi cabinetul.

Articole Similare