Stomatologia digitală a transformat modul în care medicii stomatologi diagnostichează, planifică și realizează tratamentele implanto-protetice. Integrarea scanării intraorale și a funcțiilor bazate pe inteligență artificială în platformele software permite optimizarea procedurilor clinice, cu beneficii în ceea ce privește rapiditatea, precizia și mai ales predictibilitatea.
Cele mai recente îmbunătățiri ale software-ului IS ScanFlow care stă la baza scanerului intraoral DEXIS Imprevo ilustrează această evoluție. Ghidarea inteligentă și flexibilitatea fluxurilor de lucru alături de eficientizarea achiziției datelor contribuie la îmbunătățirea preciziei scanării și la sporirea încrederii clinicianului pe parcursul fiecărei examinări.
Datorită arhitecturii deschise, IS ScanFlow permite integrarea facilă într-o gamă largă de aplicații clinice. Software-ul asigură compatibilitate cu protocoale deschise, funcții avansate de procesare a datelor, export printr-o singură comandă (one click) și o interfață tactilă intuitivă concepută pentru a se adapta fluxului de lucru firesc al clinicianului.
Cea mai recentă versiune DEXIS IS ScanFlow include îmbunătățiri dedicate procedurilor implantologice, scanării pre-, intra- și post-operatorii, gestionării cazurilor clinice și controlului calității scanării.
Protocolul SEAT
Conceput special pentru corpurile de scanare (scanbody-uri) cu orientare orizontală utilizate în reabilitările implanto-protetice totale sau parțiale, protocolul SEAT izolează și stabilizează poziția acestora, filtrând în timp real țesuturile moi și sângele. Astfel, se asigură obținerea unor date implantare consecvente, de la achiziția scanării până la exportul fișierelor, chiar și în condiții chirurgicale dificile. Rezultatul constă în păstrarea integrității datelor captate și transferate.

Modul antireflexie (Anti-Reflective Mode)
Algoritmul bazat pe inteligență artificială reconstruiește datele de scanare afectate de prezența sângelui și de suprafețele reflectante, păstrând totodată detaliile anatomice ale structurilor învecinate. Această funcție contribuie la menținerea calității scanării și la reducerea întreruperilor în timpul procedurii.

Indicatorul calității scanării (Mesh Quality Indicator)
Funcția identifică în timp real zonele în care calitatea datelor de scanare este insuficientă, ajutând medicul să detecteze informațiile incomplete și să obțină un set complet de date încă de la prima scanare.

Gestionarea cazurilor clinice (Case Control)
Instrumentele de monitorizare în timp real și de filtrare permit urmărirea stadiului fiecărui caz clinic. Cazurile pot fi vizualizate, sortate și căutate în funcție de status, pacient sau dată, oferind o imagine de ansamblu mai clară asupra activității clinice specifice fiecărui pacient și a colaborării cu laboratorul de tehnică dentară.
Optimizarea fluxului de lucru (Smarter Workflows)
IS ScanFlow elimină o serie de limitări operaționale, permițând inițierea, modificarea și continuarea scanării fără întreruperi. Funcția Genius Control facilitează reutilizarea datelor de scanare existente și trecerea fluentă între diferitele etape ale fluxului de lucru. Toate aceste operațiuni pot fi realizate exclusiv cu ajutorul piesei de mână a scanerului, fără utilizarea unui mouse sau a unui computer și fără întreruperea procedurii.
Pentru mai multe informații despre IS ScanFlow, scanere intraorale și alte soluții oferite de DEXIS, accesați: DEXIS.com



