Prima pagină » O recenzie a scanerelor intraorale: considerente în luarea deciziilor de investiții

O recenzie a scanerelor intraorale: considerente în luarea deciziilor de investiții

by admin

Originally published in Compendium, an AEGIS Publications Property. All rights reserved.

A Review of Intraoral Scanners: Considerations When Making Investment Decisions by Ahmad Al-Hassiny, BDS (Hons). Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 42(10) Nov/Dec 2021. © 2022 AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.


Despre autor:

Ahmad Al-Hassiny, BDS (Hons)

Director, Institute of Digital Dentistry, Wellington, New Zealand; Private Practice, Wellington, New Zealand


Articol publicat în Actualități Stomatologice nr. 93/martie 2022
Traducere și redactare: Lector. Univ. Blanka Petcu


Odată cu creșterea opțiunilor disponibile, a devenit tot mai dificil pentru clinicieni să ia decizii de investiții cu privire la ce scaner să-și achiziționeze. Acest articol discută avantajele și dezavantajele diferitelor scanere din piața actuală, pe baza utilizării clinice obiective și a experienței din ultimii 15 ani, deoarece institutul unde autorul este implicat nu este afiliat cu niciun producător.

Tehnologiile digitale au transformat stomatologia modernă pe toate fronturile, de la comunicarea și diagnosticarea pacientului până la opțiunile terapeutice și evidența pacienților. Piața de proiectare asistată de calculator/ producție asistată de calculator (CAD/CAM) crește într-un ritm exponențial, iar această tehnologie este acum utilizată în mod obișnuit în cabinetele stomatologice de pe tot globul (fig. 1, 2).1 Un sondaj recent care investighează tendințele actuale privind integrarea scanerelor intraorale (IOS) în cabinetele stomatologice a raportat că 53% dintre respondenți au declarat că folosesc un IOS în cabinetul lor și 34% dintre non-utilizatori iau în considerare să-și achiziționeze curând un IOS.2 Utilizarea scanării intraorale face ca stomatologia să devină mai eficientă și previzibilă.

Deși CAD/CAM a devenit abia recent curent predominant în industria dentară, istoria sa datează din anul 1973, când Dr. François Duret a propus amprentele optice și CAD/CAM pentru aplicații în stomatologie. În 1984, acesta a demonstrat prima coroană produsă folosind un scaner electro-optic patentat pentru preluarea de amprente digitale și un sistem simplu CAD/CAM la scaun. Recunoscând potențialul acestei piețe, Dr. Werner Mörmann și Dr. Marco Brandestini au dezvoltat un sistem similar în 1983 la Universitatea din Zürich, lansând unitatea CEREC 1 (Sirona Dental Systems GmbH) în același an. CEREC®, așa cum este cunoscut astăzi, și-a primit numele de la termenul „Ceramic REConstruction”. În 1985, a fost finalizată prima incrustație în cabinet cu sistemul CEREC 1 CAD/CAM.4 Acesta nu avea software CAD complet la momentul respectiv, deoarece copia pur și simplu cavitatea și necesita finisarea ocluziei intraoral. Frezarea era efectuată de un singur disc care lucra pe o axă și jumătate. Într-adevăr, acestea au fost începuturi umile în comparație cu echipamentele disponibile astăzi.

AVANTAJELE AMPRENTELOR DIGITALE

Încorporarea scanării intraorale într-un cabinet stomatologic poate oferi nenumărate beneficii bine stabilite atât pentru clinician, cât și pentru pacienți. Când sunt efectuate corect, amprentele digitale s-au dovedit în literatură a fi la fel de precise sau chiar mai precise decât tehnicile convenționale de amprentare.5-8 Amprentele digitale pot fi executate mult mai rapid și mai ușor decât amprentele tradiționale.9 În plus, nu provoacă reflex faringian, fiind mai confortabile pentru pacienți.10,11 Mai mult, amprentele digitale și datele de proiectare sunt stocate pe un computer și pot fi clonate, modificate și/sau transferate cu ușurință – toate avantaje clare în comparație cu modelele din ghips. În cele din urmă, unul dintre cele mai semnificative avantaje ale unei scanări intraorale este furnizarea de feedback imediat către clinician, care este capabil să examineze scanările pe ecranul computerului în timpul procedurii. Scanările pot fi rotite și mărite, iar unele sisteme evidențiază zone posibil inadecvate pentru confortul clinicianului; de exemplu, sistemul poate indica o reducere insuficientă a dinților în timpul preparării coronare. Toate aceste informații sunt disponibile imediat după scanare și s-a demonstrat că au un impact pozitiv asupra calității preparațiilor.12

Scanerele intraorale pentru cabinet au fost întotdeauna optice și sunt proiectate pentru a obține amprente digitale direct în cavitatea orală a pacientului. Scanerele intraorale funcționează prin proiectarea luminii structurate pe suprafața obiectului, care este înregistrată sub formă de imagini individuale sau video și apoi sunt convertite de un software într-o imagine tridimensională (3D).13 Există două tehnologii predominante utilizate în scanerele intraorale pentru a captura imagini digitale: scanare prin triangulație optică și scanare laser confocală.11,14,15 Diferitele modele de scanere utilizate în mod obișnuit și tehnologia aferentă sunt enumerate în tabelul 1.

Forma cavității orale a limitat designul IOS-urilor de-a lungul anilor și, prin urmare, aspectul general al scanerelor diferitelor mărci este oarecum similar. IOS-urile au cunoscut evoluții multiple, iar în prezent există peste 12 opțiuni diferite pe piață. IOS-urile fie sunt conectate la un computer personal desktop/ laptop, fie vin cu un cărucior personalizat achiziționat cu scanerul. Pentru clinicieni, întrebarea devine care este modelul cel mai potrivit pentru cabinetul lor.

Vitezele de scanare ale celor mai recente IOS-uri de la principalii producători par să atingă un punct de platou, în sensul că toate scanerele de top sunt acum de mare viteză, iar clinicienii pot realiza cu ușurință scanări ale arcadelor totale în mai puțin de 1 minut folosind aproape orice IOS. Deși cu orice IOS se asociază o curbă de învățare foarte evidentă 16, viteza scanerului nu mai este un factor de divizare semnificativ atunci când se compară IOS-urile moderne. Factorii care diferențiază scanerele de astăzi sunt integrarea, fluxurile de lucru și, cel mai important, software-ul.

Când folosește un IOS, clinicianul poate achiziționa o copie digitală a structurilor dentare și orofaciale ale pacientului și a relației dintre maxilare. Când vine vorba de procesul de scanare în sine, este crucial să se urmeze protocoalele de scanare recomandate, cunoscute sub numele de strategii de scanare stabilite de producători și de literatură (fig. 3).17,18 Respectarea protocoalelor de scanare îmbunătățește eficiența și minimizează riscul de alipire incorectă a imaginii, care poate duce la scanări deformate. În plus, este bine stabilit în literatură că o tehnică slabă de scanare este cauza principală a preciziei reduse.19

Au fost efectuate mai multe studii care compară acuratețea tehnicilor convenționale de amprentare folosind materialul de amprentare versus amprentele digitale. Rapoartele recente au concluzionat că amprentele digitale au o acuratețe comparabilă sau sunt chiar superioare celor analogice.20,21Totuși, este important de menționat că nu toate scanerele sunt egale; mulți se pot lupta cu menținerea acurateței atunci când scanează structuri mai complicate, cum ar fi arcade edentate sau când scanează pentru fabricarea de proteze totale.22 Literatura rămâne adesea în urma tehnologiei. Un studiu recent a arătat că, într-o comparație a 10 dintre scanerele de ultimă generație, toate se aflau la o distanță de 10 microni unul de celălalt; astfel, acuratețea nu mai este principalul factor determinant atunci când se alege un IOS.23 Pentru utilizări de bază de zi cu zi, cum ar fi stomatologia cu coroane și punți, scanerele de astăzi sunt, în general, suficient de precise pentru utilizarea clinică.

CRITERII DE SELECȚIE

Pentru a-i ajuta pe clinicieni să determine care IOS ar putea fi cel mai potrivit pentru cabinetul lor, pot fi luate în considerare opt criterii de selecție: (1) viteza scanerului, (2) fluxul și manipularea scanerului, (3) dimensiunea și greutatea scanerului, (4) prețul IOS și criteriile de abonare, (5) capacitățile software și caracteristicile de diagnosticare, (6) procesul de sterilizare (vârfuri de scanare autoclavabile), (7) cu sau fără fir și (8) integrarea CAD. Descrierile fiecărui criteriu oferite în continuare se bazează în principal pe experiența autorului care a folosit cele mai recente IOS-uri la clinicile sale de predare din ultimul deceniu.

(1) Viteza scanerului

După cum s-a menționat mai devreme, viteza de scanare nu mai este criteriul suprem atunci când se evaluează un scaner intraoral. Toate scanerele mai importante de pe piață sunt de mare viteză și pot realiza cu ușurință scanări de arcadă totală în mai puțin de 1 minut. Viteza de scanare este acum un considerent esențial numai dacă un clinician compară câteva dintre scanerele cele mai economice și de slabă calitate de pe piață.

(2) Fluxul și manipularea scanerului

Fluxul de scanare se referă la fluiditatea generală a experienței de scanare. Inteligența artificială (AI) este încorporată în toate scanerele de top, permițându-le să revină rapid atunci când procesul de scanare este întrerupt și repornit.

Alinierea scanării ocluziei tinde, de asemenea, să fie rapidă peste tot, deoarece alinierea mușcăturii a două arcade dentate poate fi obținută acum cu ușurință în decurs de 5 până la 10 secunde. Orice durată mai lungă înseamnă, de obicei, că există o problemă fie cu tehnica utilizată, fie cu scanarea arcadei individuale, cum ar fi situația în care nu se captează suficiente informații vestibulare.

Inteligența artificială încorporată în scanerele intraorale de astăzi este responsabilă pentru îndepărtarea oricăror artefacte pe care le-ar putea prelua scanerul. Unele scanere îndeplinesc această funcție automat în timpul procesului de scanare, în timp ce altele pot necesita editare după scanare. Majoritatea scanerelor funcționează bine în acest aspect pentru pacienții dentați; totuși, clinicienii ar trebui să realizeze că nu toate scanerele pot captura cu acuratețe totală arcadele edentate, deoarece unele performează în mod clar mai bine decât altele.23 Discrepanța observată în rândul scanerelor se învârte în mod obișnuit în jurul capacității lor de a alipi imaginile cu precizie atunci când există o lipsă evidentă de repere. Arcadele edentate reprezintă o provocare din cauza lipsei unor diferențe clare de la o imagine la alta. Scanerele cu câmpuri vizuale mai ample sunt de obicei mai bune la îndeplinirea acestei funcții. Inteligența artificială încorporată în software joacă, de asemenea, un rol cheie în această privință.

(3) Dimensiunea și greutatea iOS

Dimensiunea și greutatea IOS sunt direct legate de ergonomia scanerului și de ușurința sa de utilizare pentru perioade lungi de timp (fig. 4). Pe baza manualelor de utilizare, scanerele variază în greutate de la 150g la peste 500g (fig. 5). De obicei, acele scanere care utilizează tehnologia de scanare laser confocală sunt mai mari și mai grele decât cele care utilizează tehnologia cu triangulație optică. Clinicienii ar trebui să verifice greutatea unui scaner înainte de a-l cumpăra și să-l testeze pentru a se asigura că le va fi confortabilă utilizarea în cabinet.

De obicei, IOS-urile sunt disponibile în două variante: cu așezare pe cărucioare sau sub formă de unitate mobilă. Primele sunt mai grele deoarece vin cu propriul lor cărucior, computer și monitor personalizat, dar deplasarea este facilă între sălile de tratament. Unitățile mobile sunt de obicei mai mici și mai ușoare și sunt fie scanere USB conectare-și-utilizare, fie bazate pe tablete. Scanerele plug-and-play impun operatorului să-și achiziționeze propriul calculator pentru a rula scanerul. Aceste tipuri de scanere pot fi utilizate pe orice computer, inclusiv la scaun, cu un laptop, pur și simplu pe blatul de lucru al cabinetului. Alternativ, se pot utiliza cărucioare ale calculatoarelor de la terți pentru a facilita deplasarea mai ușoară între încăperi.

În timp ce greutatea scanerului poate să reprezinte o preocupare pentru mulți clinicieni, trebuie remarcat faptul că scanerele de dimensiuni mai mari au de obicei și capete de scanare mai mari, ce pot fi dificil de utilizat în gurile mai mici sau în zonele greu accesibile din cavitatea orală. Prin urmare, multe scanere mai mari utilizează un câmp vizual amplu pentru a contracara dimensiunea mare a scanerului, necesitând astfel mai puțină deplasare pentru a captura aceleași informații pe care le-ar putea face o unitate mai mică.

(4) Prețul IOS și cerințele de abonament

Costul este de obicei principala barieră pentru clinicienii care pășesc în implementarea stomatologiei digitale.24-26 Costul investiției este o preocupare centrală a stomatologilor din întreaga lume și un motiv principal pentru care pe piață există scanere mai puțin costisitoare. Cele mai ieftine sunt de obicei capabile să scaneze și să trimită fișierul scanat fără software CAD sau instrumente diagnostice, în timp ce acelea de ultimă generație (din tabelul 1) au caracteristici mai extinse și integrare CAD.

Și costurile de abonament trebuie considerate înainte de achiziționarea unui scanner intraoral, deoarece există diferite opțiuni disponibile. Piața pare să se îndrepte către eliminarea taxelor anuale; cu toate acestea, multe companii IOS încă percep taxe anuale pe care cumpărătorul le poate reduce cu tariful aferent actualizărilor de software. IOS-urile mai puțin costisitoare tind să atragă clienți, prin lipsa taxelor anuale, indiferent de actualizările software.

Pentru a evalua costurile abonamentului, trebuie remarcat mai întâi că unele scanere au un cost de abonament legat de scanerul propriu-zis pentru utilizarea acestuia. Această subscriere acoperă de obicei cumpărătorul pentru o serie de funcții, inclusiv stocarea în cloud, garanții și asistență. În al doilea rând, software-ul CAD care este livrat cu unele scanere are adesea costuri de abonament. Aceste taxe anuale sunt esențiale pentru companii pentru a continua să ofere actualizări și îmbunătățiri, toate acestea fiind incluse în abonamente. Indiferent de situație, sentimentul actual este că profesioniștii din domeniul stomatologic sunt nemulțumiți de plata taxelor și a abonamentelor anuale pentru a-și menține tehnologia în funcțiune. Acesta este motivul pentru care piața pare să se îndrepte către un model fără costuri de abonament.

În cele din urmă, un alt cost permanent este pentru capetele de scanare. Acestea pot fi fie de unică folosință, autoclavabile (majoritatea modelelor), fie doar sterilizabile la rece. De obicei, capetele de scanare autoclavabile trebuie înlocuite după 20 până la 150 cicluri de autoclavare, în funcție de scaner, sau dacă se deteriorează. Cele mai ieftine capete sunt în general de unică folosință, în timp ce tipurile mai scumpe sunt autoclavabile sau concepute pentru a fi utilizate pe termen lung și doar sterilizate la rece.

(5) Capacități software și caracteristici de diagnosticare

După cum s-a menționat mai devreme, software-ul este factorul numărul unu care diferențiază scanerele în momentul de față. Unele scanere excelează în stomatologia în aceeași zi și se concentrează în întregime pe acest flux de lucru. Alte scanere oferă o gamă de opțiuni diferite de planificare a diagnosticului/ tratamentului, cum ar fi detectarea cariilor, simulări ortodontice și design digital de zâmbet. Altele au software de bază cu aplicații puține sau deloc, iar acestea încep să rămână în urmă.

Toate scanerele intraorale urmează o progresie simplă pas cu pas în ceea ce privește utilizarea lor. Fluxul de lucru tipic presupune completarea fișei de laborator și a detaliilor pacientului, scanarea preparației, a dinților antagoniști și, în final, scanarea ocluziei. În general, software-ul din întreaga industrie este ușor de urmărit și intuitiv.

Ceea ce devine un punct de diferențiere între scanere se referă la caracteristicile pe care le oferă dincolo de funcția principală de a preleva o amprentă digitală și de a elimina materialul de amprentare. Caracteristici precum designul digital al zâmbetului, simularea ortodontică (fig. 6), detectarea cariilor, compararea scanărilor în timp, detectarea adaptării coroanei și generatorii de modele (fig. 7) sunt acum disponibile în cazul anumitor scanere. În plus, instrumentele disponibile pentru clinician atunci când editează și modifică scanări variază foarte mult, unele scanere oferind puține instrumente de tip editare, iar altele asigurând un întreg arsenal.

(6) Procesul de sterilizare (vârfuri de scanare autoclavabile)

Controlul infecțiilor încrucișate a fost întotdeauna o problemă extrem de importantă în stomatologie și este poate mai esențial astăzi decât oricând. Înțelegerea modului în care scanerele intraorale sunt sterilizate între pacienți este de o importanță vitală. După cum s-a menționat anterior, capetele de scanare pot fi de unică folosință, autoclavabile, fie doar sterilizate la rece. Sterilizarea la rece este, fără îndoială, o formă mai puțin eficientă de control al infecțiilor încrucișate, în comparație cu cele autoclavabile. Deoarece sunt folosite o singură dată, capetele de unică folosință oferă probabil controlul optim al infecțiilor încrucișate; cu toate acestea, impactul ecologic al deșeurilor de plastic asupra mediului este o altă preocupare. Capetele de scanare detașabile ce pot fi autoclavate par a fi opțiunea optimă în această privință, aceasta fiind direcția în care se îndreaptă piața scanerelor.

Un alt considerent este că, deși scanerele cu configurare pentru laptop câștigă popularitate pe piață, în general au propriile provocări în ceea ce privește sterilizarea. Scanerele bazate pe cărucioare sunt dispozitive de calitate medicală, ceea ce înseamnă că materialele comune de curățare și dezinfecție pot fi utilizate și în cazul lor pentru a asigura eficient sterilizarea. În schimb, modelele de laptop necesită huse din plastic, de unică folosință. Dacă nu se folosesc asemenea învelișuri de protecție, se ridică o discuție controversată despre controlul ideal al infecțiilor încrucișate și, în general despre utilizarea scanerelor cu laptop.

(7) Cu sau fără fir

IOS-urile sunt disponibile fie în configurații fără fir, fie cu fir. În timp ce majoritatea modelelor sunt cu fir, piața pare să se îndrepte ușor către scanere wireless, care oferă avantaje convenabile de utilizare (fig. 8). Din experiența autorului, atunci când se utilizează un scaner fără fir, întreaga experiență de scanare este în general mai plăcută și mai simplă. Nu există probleme cu firele care stau în cale sau cu distrugerea lor. Totuși, durata de viață a bateriei și conectivitatea sunt probleme ce trebuie rezolvate; s-au realizat însă progrese semnificative și în aceste două domenii.

În prezent, bateria din scanerele wireless pare să dureze în general între 20 și până la 60 minute, cu probleme minime de întârziere sau de conexiune. Scanerele fără fir vin cu un cablu de alimentare și pot fi conectate la o sursă de alimentare dacă bateria se epuizează. Deși bateriile atașate scanerelor fără fir sunt relativ ușoare, acestea cântăresc de obicei puțin mai mult decât modelele cu fir, cu 40-50 grame.

(8) Integrarea CAD

Integrarea CAD este un factor principal de diferențiere a produselor pe piața IOS. În general, scanerele fie: (1) au un software CAD, (2) pot fi integrate cu software CAD de la terți, fie (3) nu oferă deloc integrare intrinsecă (fișierele sunt exportate și importate manual în software-ul terților).

Integrarea CAD este necesară numai pentru utilizatorii care doresc să-și extindă capacitățile prin fabricarea de restaurări în clinici. Scanerele care au software CAD au ecosisteme CAD vaste, capabile să proiecteze diverse restaurări și dispozitive, inclusiv coroane, onlay-/ inlay-uri, punți, ghiduri chirurgicale, restaurări implantare, proteze, etc. Scanerele care oferă software CAD sunt CEREC® (Dentsply Sirona) (fig. 9), TRIOS® (3Shape) și Planmeca Emerald™ (Planmeca). Alte scanere nu au propriul software CAD și folosesc software de la terți. CEREC și Planmeca sunt singurele scanere ale căror producători oferă o soluție completă, cu mașini de frezat. Toate celelalte scanere se bazează pe echipamente de frezat terțe. Clinicienii care doresc să efectueze întregul flux de lucru CAD/CAM în clinici vor fi nevoiți să investească într-un scanner, în software CAD și în aparat de frezat. Unele companii oferă pachete complete, în timp ce altele doar segmente din fluxul de lucru.

REZUMAT

Stomatologia digitală este fără îndoială viitorul profesiei și este deja utilizată în întreaga industrie. Tehnologiile actuale de scanare intraorală sunt mai rapide și la fel de precise sau chiar mai precise decât tehnicile convenționale de amprentare și mai confortabile pentru pacient.

Pentru clinicienii care aleg primul lor scaner intraoral, procesul de selecție poate fi descurajator. Cel mai important factor pe care medicii trebuie să-l ia în considerare este motivul principal pentru cumpărarea unui scanner intraoral. Practicarea stomatologiei CAD/CAM la scaun versus scanarea și trimiterea cazurilor la un laborator reprezintă două nevoi foarte diferite și probabil va duce la două opțiuni de investiții foarte diferite. În prezent, piața este împărțită în nișe: cei care doresc să efectueze stomatologie în cabinet, de obicei, merg într-o direcție, iar cei care doresc un scaner cu costuri reduse, fără caracteristici CAD, merg într-o altă direcție. Există și alte elemente de luat în considerare, cum ar fi modalitatea de tratament principală a cabinetului stomatologic, fie că este vorba despre alignere transparente, care pot orienta un cabinet într-o anumită direcție, fie șabloane chirurgicale și proteze digitale, care pot conduce investiția într-o direcție diferită.

Prețul scanerelor intraorale a scăzut semnificativ în ultimii 5-10 ani, în timp ce funcționalitatea și îmbunătățirile au crescut vertiginos. Reducerea costurilor este benefică pentru toți profesioniștii din domeniul stomatologiei din întreaga lume, permițând adoptarea tehnologiei pentru cei preocupați de cheltuiala investiției inițiale. Dacă merită sau nu să investești într-un scaner, nu mai constituie o decizie. Cabinetele stomatologice care nu adoptă stomatologia digitală pierd teren.


Tabelul 1. Diferite modele de scanere și tehnologiile de scanare pe care le utilizează.
Fig. 1. Scanarea modelului cu un IOS.
Fig 2. Scanare intraorală cu un IOS.
Fig 3. Un exemplu de strategie tipică de scanare descrisă de producătorii de IOS. În acest exemplu, se efectuează o deplasare liniară pe toate suprafețele ocluzale, apoi pe cele palatinale și vestibulare.
Fig 4. Scanare intraorală cu o unitate mobilă IOS.
Fig 5. Scanerele intraorale variază în dimensiuni și greutăți.
Fig 6. Un exemplu de simulare a rezultatului oferit de un aligner transparent.
Fig 7. Un exemplu de caracteristică software pentru generatorul de modele.
Fig 8. Un IOS wireless; observați acumulatorul din spatele scanerului.
Fig 9. Interfață CAD cu un sistem pentru cabinet.

 

Verifică-ți cunoștințele acumulate după parcurgerea articolului prin rezolvarea CHESTIONARULUI următor:

1. În cadrul unui sondaj recent, ce procentaj de respondenți a declarat că utilizează un scaner intraoral (IOS) în activitatea practică?

  • a) 13%
  • b) 34%
  • c) 53%
  • d) 74%

2. În comparație cu amprentele tradiționale, cele digitale:

  • a) se pot executa mult mai rapid
  • b) oferă pacientului confort sporit
  • c) oferă feedback imediat pentru clinician
  • d) toate cele de mai sus

3. Dispozitivele IOS proiectează lumină structurată pe suprafața unui obiect, care se înregistrează sub formă de imagini individuale sau video și apoi sunt convertite de software:

  • a) într-un laser confocal
  • b) într-o imagine 3D
  • c) într-un flux de lucru digital
  • d) într-o restaurare de culoarea dintelui

4. În cazul celor mai multe IOS, clinicienii pot obține cu ușurință scanări ale întregilor arcade în decurs de:

    • a) 5 până la 10 scunde
    • b) mai puțin de 1 minut
    • c) 3 până la 4 minute
    • d) 5 până la 10 minute

5. Una dintre utilizările inteligenței artificiale care este încorporată în scanerele intraorale moderne este:

    • a) eliminarea artefactelor pe care le poate captura scanerul
    • b) identificarea automată a ocluziei
    • c) oprirea procesului de scanare dacă se capturează artefacte
    • d) alertarea clinicianului să schimbe materialul de restaurare

6. În comparație cu scanerele care utilizează tehnologia de scanare prin triangulație optică, de obicei, scanerele cu laser confocal:

  • a) sunt mai ușoare
  • b) au cerințe de înregistrare mai costisitoare
  • c) oferă mai puține instrumente de editare post-scanare
  • d) sunt mai mari și mai grele

7. Când vine vorba de costuri, piața camerelor intraorale pare a face o tranziție spre:

  • a) un model cu costuri de înregistrare mai mari
  • b) eliminarea taxelor anuale
  • c) capete de scanare doar de unică folosință
  • d) toate cele de mai sus

8. În opinia autorului, care dintre cele opt criterii de selecție a IOS este considerat factorul numărul unu în diferențierea scanerelor?

  • a) fluxul scanerului și manevrarea sa
  • b) dimensiunea și greutatea IOS
  • c) capacitățile software
  • d) procesul de sterilizare

9. Când vine vorba de sterilizare, piața scanerelor intraorale pare a face trecerea spre:

  • a) capete de scanare de unică folosință datorită avantajelor lor ecologice
  • b) capetele de scanare autoclavabile
  • c) capete de scanare cu sterilizare la rece
  • d) scanere de laptop fără utilizarea învelișurilor de plastic

10. Clinicienii dornici să efectueze întregul flux de lucru CAD/CAM în cabinet vor fi nevoiți să investească:

  • a) într-un scaner, software CAD și un aparat de frezat
  • b) doar într-un scaner și un software CAD
  • c) doar într-un scaner
  • d) într-un scaner wireless și un software de design de zâmbet digital

(răspunsuri corecte: 1c, 2d, 3b, 4b, 5a, 6d, 7b, 8c, 9b, 10a)

Referințe bibliografice:

1. Zaruba M, Mehl A. Chairside systems: a current review. Int J Comput Dent. 2017;20(2):123-149.
2. Revilla-Leon M, Frazier K, da Costa JB, et al. Intraoral scanners: an American Dental Association clinical evaluators panel survey. J Am Dent Assoc. 2021;152(8):669-670.e2.
3. Duret F, Blouin JL, Duret B. CAD-CAM in dentistry. J Am Dent Assoc. 1988; 117(6):715-720.
4. Mormann WH. The evolution of the CEREC system. J Am Dent Assoc. 2006;137 suppl:7S-13S.
5. Svanborg P, Skjerven H, Carlsson P, et al. Marginal and internal fit of cobalt-chromium fixed dental prostheses generated from digital and conventional impressions. Int J Dent. 2014;2014:534382.
6. Chochlidakis KM, Papaspyridakos P, Geminiani A, et al. Digital versus conventional impressions for fixed prosthodontics: a systematic review and meta-analysis. J Prosthet Dent. 2016;116(2):184-190.e12.
7. Ender A, Mehl A. In-vitro evaluation of the accuracy of conventional and digital methods of obtaining full-arch dental impressions. Quintessence Int. 2015;46(1):9-17.
8. Patzelt SB, Emmanouilidi A, Stampf S, et al. Accuracy of full-arch scans using intraoral scanners. Clin Oral Investig. 2014;18(6):1687-1694.
9. Yuzbasioglu E, Kurt H, Turunc R, Bilir H. Comparison of digital and conventional impression techniques: evaluation of patients’ perception, treatment comfort, effectiveness and clinical outcomes. BMC Oral Health. 2014;14:10.
10. Christopoulou I, Kaklamanos EG, Makrygiannakis MA, et al. Patient-reported experiences and preferences with intraoral scanners: a systematic review. Eur J Orthod. 2021. doi: 10.1093/ejo/cjab027.
11. Richert R, Goujat A, Venet L, et al. Intraoral scanner technologies: a review to make a successful impression. J Healthc Eng. 2017;2017:8427595.
12. Schubert O, Erdelt KJ, Tittenhofer R, et al. Influence of intraoral scanning on the quality of preparations for all-ceramic single crowns. Clin Oral Investig. 2020;24(12):4511-4518.
13. Blatz MB, Conejo J. The current state of chairside digital dentistry and materials. Dent Clin North Am. 2019;63(2):175-197.
14. Waldecker M, Rues S, Rammelsberg P, Bömicke W. Accuracy of complete-arch intraoral scans based on confocal microscopy versus optical triangulation: a comparative in vitro study. J Prosthet Dent. 2021;126(3):414-420.
15. Shah SM, Yang J, Crawshaw JP, et al. Predicting porosity and permeability of carbonate rocks from core-scale to pore-scale using medical CT, confocal laser scanning microscopy and micro CT. Paper presented at: SPE Annual Technical Conference and Exhibition; September 30, 2013; New Orleans, LA. SPE-166252-MS.
16. Sanda M, Miyoshi K, Baba K. Trueness and precision of digital implant impressions by intraoral scanners: a literature review. Int J Implant Dent. 2021;7(1):97.
17. Muller P, Ender A, Joda T, Katsoulis J. Impact of digital intraoral scan strategies on the impression accuracy using the TRIOS Pod scanner. Quintessence Int. 2016;47(4):343-349.
18. Motel C, Kirchner E, Adler W, et al. Impact of different scan bodies and scan strategies on the accuracy of digital implant impressions assessed with an intraoral scanner: an in vitro study. J Prosthodont. 2020;29(4):309-314.
19. Carvalho TF, Lima JFM, de Matos JDM, et al. Evaluation of the accuracy of conventional and digital methods of obtaining dental impressions. Int J Odontostomatology. 2019;12(4):368-375.
20. Alikhasi M, Siadat H, Nasirpour A, Hasanzade M. Three-dimensional accuracy of digital impression versus conventional method: effect of implant angulation and connection type. Int J Dent. 2018;2018:3761750.
21. Mangano F, Gandolfi A, Luongo G, Logozzo S. Intraoral scanners in dentistry: a review of the current literature. BMC Oral Health. 2017;17(1):149.
22. Mangano FG, Admakin O, Bonacina M, et al. Trueness of 12 intraoral scanners in the full-arch implant impression: a comparative in vitro study. BMC Oral Health. 2020;20(1):263.
23. Bilmenoglu C, Cilingir A, Geckili O, et al. In vitro comparison of trueness of 10 intraoral scanners for implant-supported complete-arch fixed dental prostheses. J Prosthet Dent. 2020;124(6):755-760.
24. Ahmed KE, Peres KG, Peres MA, et al. Operators matter – an assessment of the expectations, perceptions, and performance of dentists, postgraduate students, and dental prosthetist students using intraoral scanning. J Dent. 2021;105:103572.
25. Jacox LA, Mihas P, Cho C, et al. Understanding technology adoption by orthodontists: a qualitative study. Am J Orthod Dentofacial Orthop. 2019;155(3):432-442.
26. Tran D, Nesbit M, Petridis H. Survey of UK dentists regarding the use of CAD/CAM technology. Br Dent J. 2016;221(10):639-644.

Articole Similare