Prima pagină » Tehnica „Snake” în tratamentul defectelor țesuturilor moi peri-implantare posterioare
[rml_read_more]

Tehnica „Snake” în tratamentul defectelor țesuturilor moi peri-implantare posterioare

by admin

Autori: Dr. Cosmin Dima, Dr. Alexandru Popa, Dr. Iulia Florea


Defectele țesuturilor moi peri-implantare (pierderea papilei, diminuarea volumului mucoasei, recesiunea gingivală, dehiscența, modificarea culorii crestei) sunt complicații frecvente ale tratamentului implantar și afectează rezultatul estetic final și stabilitatea implantului pe termen lung.1,2 Numeroși factori pot influența apariția defectelor țesuturilor moi peri-implantare. Pierderea osului vestibular și biotipul subțire favorizează recesiunea peri-implantară,3 iar o grosime a țesutului moale mai mică de 2 mm favorizează pierderea osoasă marginală peri-implantară.4,5 Consecințele sunt expunerea implantului și modificarea raportului implant–coroană.

Asocierea recesiunii gingivale cu o mucoasă keratinizată minimă duce la dificultăți în îndepărtarea plăcii bacteriene, inflamație și nemulțumiri estetice din partea pacienților.6 Procedurile de grefare a țesuturilor moi în cadrul intervenției chirurgicale din etapa a doua sunt efectuate la nivelul situsurilor cu implantare imediată din motive estetice, pentru reconstrucția papilei, creșterea lățimii mucoasei keratinizate, creșterea volumului mucoasei și păstrarea conturului crestei alveolare.

Necesitatea tratării defectelor țesuturilor moi peri-implantare este în creștere, deoarece implantarea imediată este asociată cu recesiunea gingivală peri-implantară ca urmare a proceselor de remodelare a țesuturilor moi. De asemenea, atunci când implanturile sunt inserate fără augmentarea țesuturilor moi, mucoasa peri-implantară poate deveni subțire și cenușie sau poate prezenta o textură modificată din cauza cicatricilor, dacă lamboul nu a fost gestionat corespunzător.8,9 Mucoasa peri-implantară subțire (< 2 mm) poate fi transparentă și, prin urmare, implantul sau bontul poate fi vizibil prin aceasta.10

În managementul terapeutic al defectelor țesuturilor moi peri-implantare au fost descrise diverse tehnici chirurgicale, precum și combinații de tehnici chirurgicale și protetice. În literatura de specialitate sunt prezentate argumente în favoarea intervențiilor chirurgicale din etapa a doua la nivelul țesuturilor moi peri-implantare. O analiză a literaturii a concluzionat că, atunci când cerințele estetice sunt ridicate sau un control adecvat al plăcii bacteriene nu este posibil, este necesară regenerarea mucoasei keratinizate pentru menținerea stabilității țesuturilor moi peri-implantare.11 Designul lamboului depinde de amploarea recesiunii gingivale peri-implantare, profunzimea vestibulară, lățimea gingiei atașate și volumul țesutului interproximal.1 O abordare chirurgicală clasică utilizează lambouri poziționate apical sau lateral în momentul expunerii implantului. Aceste tehnici sunt combinate cu o grefă gingivală liberă atunci când lățimea mucoasei keratinizate deasupra crestei alveolare este minimă.

Un lambou poziționat apical sau o vestibuloplastie combinată cu o grefă gingivală liberă sau cu o grefă de țesut conjunctiv subepitelial reprezintă tehnica cel mai bine studiată în grefarea țesuturilor moi peri-implantare și s-a raportat că determină câștiguri ale lățimii mucoasei keratinizate cuprinse între 1,15 ± 0,81 mm și 2,57 ± 0,50 mm, precum și acoperirea parțială a suprafeței implantului după apariția recesiunii gingivale peri-implantare.12 Asocierea unui lambou poziționat apical cu o matrice de colagen, atunci când este utilizată pentru creșterea lățimii mucoasei keratinizate, s-a dovedit a determina o morbiditate și un timp chirurgical mai reduse, fiind însă la fel de eficientă ca aceeași tehnică asociată cu o grefă gingivală liberă.13 Condiționarea țesuturilor moi peri-implantare utilizând o grefă epitelială autologă liberă a fost, de asemenea, propusă în managementul morfologiei defectelor supracrestale și/sau de tip dehiscență.14 Tehnicile care utilizează grefe autogene sunt semnificativ mai eficiente în creșterea esteticii și grosimii țesuturilor moi peri-implantare comparativ cu tehnicile care nu utilizează grefe.

O analiză sistematică a literaturii a concluzionat că utilizarea grefelor autogene pentru creșterea grosimii mucoasei determină o pierdere marginală osoasă semnificativ mai redusă pe termen lung și că utilizarea unui lambou poziționat apical combinat cu o grefă autogenă pentru creșterea lățimii țesutului keratinizat îmbunătățește semnificativ indicii de sângerare la sondare și nivelurile osoase marginale.17

În ciuda rezultatelor favorabile ale tehnicilor descrise anterior pentru condiționarea țesuturilor moi peri-implantare, trebuie luate în considerare morbiditatea (din cauza plăgii create la nivelul zonei donatoare palatinale), modificările dinamice ale țesuturilor moi și perioada mai lungă de vindecare. De asemenea, deși aceste tehnici pot rezolva pierderea de volum și recesiunile peri-implantare superficiale, acestea sunt mai puțin predictibile în managementul recesiunilor peri-implantare profunde sau extinse și al pierderii papilei.1

Aceste dezavantaje pot fi depășite prin tehnici cu lambou pediculat epitelial sau de țesut conjunctiv, utilizate cu sau fără matrici de colagen.18,19 Tehnicile cu lambou pediculat reprezintă o nouă abordare chirurgicală minim invazivă, care poate fi efectuată atât în cadrul unei intervenții chirurgicale într-o singură etapă, cât și în două etape, atât în zonele anterioare, cât și în cele posterioare, precum și în cazul implanturilor unice și al implanturilor multiple adiacente.18 Tehnicile cu lambou pediculat sunt recomandate în special pacienților care necesită retratarea implanturilor eșuate și pacienților edentați cărora li se inserează numeroase implanturi și care necesită condiționarea țesuturilor moi cu multiple grefe de țesut conjunctiv.18

Pandolfi descrie un design modificat al lamboului (lambou tip „omega roll envelope”), care combină un lambou rulat cu o tehnică modificată de tip pouch pentru corectarea defectelor localizate orizontale ale crestei alveolare și pentru creșterea grosimii țesuturilor moi peri-implantare.20 Această tehnică evită recoltarea țesutului conjunctiv autolog dintr-un alt situs donator, utilizând țesutul conjunctiv supracrestal din situsul chirurgical al implantului.

Tabanella descrie o tehnică cu lambou pediculat bucal, utilizată atât în zonele anterioare, cât și în cele posterioare, cu minimum două implanturi adiacente.18 Tehnica începe cu o incizie orizontală linguală lungă, orientată ușor spre partea bucală, urmată de incizii parasulculare meziale și distale. Joncțiunea mucogingivală este secționată cu o lamă #15C pentru a evita perforarea lamboului. Lamboul este poziționat bucal, iar o ușoară suprapunere a țesutului pe partea bucală creează pliuri ale țesutului, care permit creșterea volumului mucoasei.

Moreno Rodriguez și Caffesse au propus o tehnică cu lambou pediculat (lambou rotat lateral) pentru tratamentul defectelor peri-implantare.21 Tehnica implică crearea unei zone receptoare bucale, meziale și apicale în jurul fiecărui implant și rotarea cu 90° a unui lambou pediculat de țesut keratinizat dinspre zona distopalatină, urmată de poziționarea și suturarea acestuia pe partea bucală peri-implantară.21,22


Obiectivul acestei lucrări este de a prezenta o nouă abordare chirurgicală, tehnica cu lambou pediculat modificată „Snake”, pentru condiționarea țesuturilor moi peri-implantare în jurul implanturilor dentare osteointegrate încărcate, în regiunea posterioară mandibulară.


DESCRIEREA CAZULUI

Un pacient în vârstă de 47 de ani s-a prezentat cu o creastă alveolară mandibulară posterioară sever resorbită, ca urmare a extracțiilor molarilor (fig. 1). Pacientul a fost diagnosticat cu două situsuri posterioare care prezentau recesiune gingivală peri-implantară și țesut keratinizat minim (<1 mm). Condiționarea țesuturilor moi peri-implantare a fost efectuată la patru luni după intervenția chirurgicală inițială de inserare a implanturilor.

Tehnica chirurgicală

Anestezia a fost efectuată în zona chirurgicală cu articaină și adrenalină 1:100.000. Situsul receptor a fost pregătit prin disecție cu instrumentar ascuțit pentru a crea un pat periostal liber de orice inserție musculară. Două incizii crestale paralele au fost realizate în zona distală a implanturilor cu o lamă #15C și unite printr-o incizie orizontală (fig. 2, 3). Extinderea inciziilor către zona crestală și distanța dintre acestea depind de cantitatea de țesut keratinizat necesară pentru grefare în fiecare caz. De-epitelizarea lamboului a fost efectuată cu o lamă #15C (fig. 4, 5). A fost decolat un lambou de grosime parțială (fig. 6, 7). Lamboul a fost eliberat apical printr-o incizie superficială internă pentru a permite deplasarea pasivă și suturarea fără tensiune. Acesta a fost deplasat mezial și rotat cu 180° (fig. 8, 9). Papila mezială a fost pregătită pentru grefare prin tehnica tunelizării (fig. 10). Lamboul rezultat a fost suturat la patul receptor, la baza vestibulului nou creat, cu fir de sutură PTFE #5/0 neresorbabil (Coreflon, IMPLACORE). Grefa a fost rulată în interiorul marginilor gingivale și fixată pe partea mezială cu suturi din PTFE (fig. 11–14).

Pacientului i s-a recomandat să efectueze clătiri de două ori pe zi cu o apă de gură cu clorhexidină 0,12% timp de două săptămâni. A fost prescris un tratament antiinflamator (400 mg ibuprofen la fiecare opt ore) timp de trei zile. Pacientul nu a raportat disconfort sau durere postoperatorie. Ulterior, pacientului i s-a recomandat să efectueze clătiri cu o apă de gură cu clorhexidină 0,2%, de două ori pe zi, timp de patru săptămâni și să evite igiena mecanică în zona operată. Firele de sutură au fost îndepărtate o săptămână mai târziu. La zece zile postoperator s-a observat o vindecare excelentă a situsurilor donator și receptor (fig. 15 și 16). Au fost programate vizite de control la două și patru săptămâni ulterior, urmate de vizite la 3-, 6-, 12 luni și, ulterior, la fiecare șase luni, timp de zece ani (fig. 17–24). După fiecare vizită de control, în zona chirurgicală au fost efectuate proceduri profesionale de întreținere.

Măsurători clinice

Adâncimea de sondare peri-implantară a fost măsurată la mijlocul zonei interproximale, luând în considerare cea mai mare valoare de la marginea țesutului moale până la baza șanțului peri-implantar. Grosimea bucală a mucoasei peri-implantare a fost măsurată cu o pilă endodontică ISO #15, la 2 mm de marginile țesutului moale, mezial, distal și medial față de platforma implantului (punct de referință). Mucoasa keratinizată a fost măsurată cu o sondă parodontală între momentul inițial și vizitele de control. Măsurătorile au fost efectuate vertical, de la platforma implantului până la marginea gingivală liberă, în punctul bucal median. Înregistrările au fost efectuate preoperator, imediat postoperator și la patru săptămâni, precum și la unul și doi ani postoperator.

Parametrii clinici (lățimea mucoasei keratinizate, volumul mucoasei și acoperirea recesiunii) au fost înregistrați la momentul inițial și la intervalele de urmărire. La momentul inițial, lățimea mucoasei keratinizate era minimă (1 mm). Câștigul în lățimea mucoasei keratinizate a fost de 2 mm la patru săptămâni, 3 mm la un an și 4 mm la zece ani postoperator.

Câștigul în volumul mucoasei a fost de 3 mm la patru săptămâni, 4 mm la un an și 5 mm la zece ani postoperator. Acoperirea recesiunii a fost de 100% la patru săptămâni, 100% la un an și 100% la zece ani postoperator. 


DISCUȚII

Cercetările s-au concentrat asupra sănătății țesuturilor moi peri-implantare datorită importanței unei lățimi adecvate a mucoasei keratinizate și a unei grosimi adecvate a mucoasei în prevenirea complicațiilor biologice și a pierderii osoase crestală.4,5 De asemenea, țesutul atașat, nemobil este necesar pentru păstrarea componentelor transmucozale ale țesutului peri-implantar, evitând astfel inflamația peri-implantară și complicațiile biologice, precum și pentru păstrarea osului marginal peri-implantar.24,25 Tehnicile de condiționare a țesuturilor moi peri-implantare sunt recomandate în cazurile clinice cu factori care pot altera prognosticul favorabil al stabilității țesuturilor moi și al acoperirii implantului (contur convex al protezei–bontului, mucoasă subțire, distanța de la platforma implantului până la creasta osoasă >3 mm, pierderea țesutului interproximal, implant poziționat în afara conturului osos).1

Există dovezi științifice limitate cu privire la tratamentul defectelor țesuturilor moi peri-implantare.1 Creșteri ale lățimii mucoasei keratinizate au fost raportate într-o analiză sistematică care a evaluat rezultatele unui lambou de grosime parțială poziționat apical, combinat cu o grefă gingivală liberă, o grefă de țesut conjunctiv subepitelial sau un material de grefare xenogen.12 Aceeași analiză sistematică a raportat rate medii cuprinse între 28,0 și 96,3% pentru acoperirea recesiunii țesuturilor moi atunci când un lambou avansat coronar a fost combinat cu o grefă de țesut conjunctiv subepitelial sau cu materiale de grefare alogenice ori când un lambou de grosime parțială a fost combinat cu o grefă de țesut conjunctiv subepitelial.12

În ciuda predictibilității tehnicii clasice cu lambou poziționat apical sau lateral (combinat cu țesut moale epitelizat), au fost raportate recesiuni cauzate de contracția grefei, eșecul stabilității plăgii sau necroza grefei.17 De asemenea, tehnicile care utilizează o grefă de țesut conjunctiv sau o matrice de colagen pot duce la crearea unei mucoase peri-implantare mobile, care va împiedica stabilitatea țesuturilor moi peri-implantare și va favoriza apariția complicațiilor biologice.

Având în vedere caracterul invaziv și morbiditatea tehnicilor clasice de condiționare a țesuturilor moi, au fost propuse variante ale tehnicii cu lambou pediculat pentru diferite situații clinice, susținute în principal de ilustrații schematice și prezentări de caz clinic.18, 20–22 Moreno Rodríguez et al. și-au combinat prezentarea de caz clinic cu un studiu pilot.22

Grupul de testare a inclus pacienți cu reabilitare implantară maxilară parțială sau completă, defecte ale țesuturilor moi bucale (absența țesutului keratinizat sau o lățime ori grosime a țesutului moale <2 mm) în jurul unui implant osteointegrat, rezorbția țesuturilor dure la nivel bucal, transparența suprafeței implantului subiacent pe partea bucală și indici de placă și sângerare mai mici de 30%. Cercetătorii au raportat un câștig mediu de 1,37 mm al atașamentului clinic bucal peri-implantar, un câștig de 3,06 mm al grosimii țesutului moale și un câștig de 4,69 mm al lățimii mucoasei keratinizate. De asemenea, aceștia au raportat menținerea stabilității țesuturilor moi peri-implantare pentru o perioadă medie de 13,50 ± 1,87 luni (interval de 12,00–18,00 luni).

Alți cercetători au utilizat tehnici cu lambou pediculat la pacienți cu grosimea și lățimea țesutului moale keratinizat mai mici de 2 mm pe partea bucală și au raportat creșteri ale țesutului moale atașat și câștiguri de peste 2 mm în grosimea mucoasei bucale și în lățimea țesutului keratinizat.18,20 Având în vedere rezultatele pe termen scurt și mediu, un studiu a raportat o îmbunătățire a lățimii mucoasei keratinizate și a volumului mucoasei în primele trei luni, dar o contracție de 42,4% la 12 luni.14

Analizele sistematice ale literaturii au identificat date insuficiente pentru a formula recomandări privind tehnica ideală, designul lamboului sau grefa care trebuie utilizată în condiționarea țesuturilor moi peri-implantare în funcție de tipul defectului peri-implantar și de obiectivele terapeutice urmărite (creșterea lățimii mucoasei keratinizate sau atașate și creșterea grosimii mucoasei).15–17,27

Tehnica Snake a luat naștere din dorința de a oferi pacienților cea mai puțin invazivă tehnică pentru tratamentul țesuturilor moi peri-implantare vulnerabile și subțiri. Întotdeauna am privit atât planul de tratament, cât și tratamentul în sine ca și cum aș fi pacient și, dacă aș fi în locul acestuia, mi-aș dori să beneficiez de un tratament complex într-o singură ședință chirurgicală, fără durere și cu o vindecare postoperatorie foarte rapidă.

Tehnica Snake are exact aceste avantaje și, suplimentar, acela de a crea o singură plagă, în loc de două. Văzând cantitatea de țesut keratinizat de calitate din apropierea zonei care necesită augmentare, m-am întrebat de ce aș recolta o grefă de la nivelul palatului când aș putea utiliza țesut din zona adiacentă celei care necesită augmentare. Mai mult, în timp ce o grefă gingivală recoltată de la nivelul palatului întrerupe complet vascularizația, grefa Snake este vascularizată permanent, ceea ce reduce semnificativ riscul de necroză.

Zona donatoare distală, de unde este decolat lamboul, asigură disponibilitatea țesutului keratinizat și oferă calitatea grefei de țesut conjunctiv în funcție de necesitățile zonei receptoare.28 Rotirea lamboului cu 180° susține mobilitatea lamboului fără a reduce libertatea musculară și profunzimea vestibulară, menținând în același timp aportul sanguin în zona mezială peri-implantară.22 Un lambou de grosime parțială asigură flexibilitatea necesară pentru creșterea volumului mucoasei. În plus, acesta evită formarea pseudopungilor peri-implantare ce ar putea favoriza dezvoltarea bacteriilor patogene.18

Pacientul prezenta țesut moale peri-implantar mobil, o lățime a țesutului keratinizat mai mică de 1 mm și o grosime a mucoasei mai mică de 2 mm. Marginea țesutului moale se afla la nivelul platformei implantului. Utilizarea acestei tehnici a determinat îmbunătățiri semnificative ale calității țesuturilor moi peri-implantare, iar câștigul de țesut keratinizat atașat a fost de 4 mm.

Lamboul rotat utilizat în tehnica Snake prezintă avantajele unei grefe libere de mucoasă keratinizată, crescând lățimea mucoasei bucale peri-implantare. De asemenea, acesta asigură un aport sanguin și o stabilitate ridicate a lamboului pediculat, determinând o contracție mai redusă în timp comparativ cu o grefă liberă de țesut moale.


CONCLUZII

Reabilitarea completă a defectelor țesuturilor moi peri-implantare poate fi realizată cu succes prin proceduri de grefare efectuate în cadrul intervenției chirurgicale din etapa a doua. Tehnica propusă, tehnica cu lambou pediculat modificată „Snake”, a îmbunătățit statusul țesuturilor moi din jurul implanturilor dentare, luând în considerare câștigurile în lățime și grosime la unul, doi și cinci ani postoperator.

Beneficiile sunt următoarele: nu este necesară crearea unei a doua plăgi, stabilitatea grefei, o vascularizație mai bună, diminuarea sau absența riscului de necroză, vindecarea mai rapidă atât a situsului donator, cât și a celui receptor și diminuarea sau absența durerii sau a disconfortului suplimentar.

Sunt necesare studii randomizate controlate, cu perioade de urmărire pe termen lung, pentru a valida predictibilitatea pe termen lung a acestei tehnici chirurgicale.


Fig. 1: Aspect preoperator, evidențiind zona concavă dintre implanturi, care favorizează retenția resturilor alimentare și apariția periimplantitei
Fig. 2, 3: Realizarea inciziilor la nivelul marginilor lamboului
Fig. 2, 3: Realizarea inciziilor la nivelul marginilor lamboului
Fig. 4, 5: De-epitelializarea lamboului
Fig. 4, 5: De-epitelializarea lamboului
Fig. 6-9: Prepararea lamboului de grosime parțială
Fig. 6-9: Prepararea lamboului de grosime parțială
Fig. 6-9: Prepararea lamboului de grosime parțială
Fig. 6-9: Prepararea lamboului de grosime parțială
Fig. 10: Verificarea poziționării și adaptării grefei gingivale pediculate
Fig. 11: Lamboul Snake – suturarea la nivelul extremității distale
Fig. 12: Fixarea grefei în zona mezială cu fir de sutură din politetrafluoretilenă (PTFE)
Fig. 13: Rularea grefei în interiorul marginilor gingivale
Fig. 14: Aspect clinic imediat postoperator. Sutura finală exercită presiune asupra lamboului pentru eliminarea spațiului mort
Fig. 15: Aspect clinic la zece zile postoperator, evidențiind vindecarea excelentă atât a zonei donatoare, cât și a zonei receptoare
Fig. 16: Aspectul clinic al țesuturilor moi periimplantare după încărcarea protetică prin restaurările definitive
Fig. 17: Aspectul clinic al țesuturilor moi periimplantare la 1 an postoperator
Fig. 18: Rx panoramică la 1 an postoperator
Fig. 19: Aspectul clinic al țesuturilor moi periimplantare la 2 ani postoperator
Fig. 20: Aspectul clinic al țesuturilor moi periimplantare la 5 ani postoperator
Fig. 21: Rx panoramică la 5 ani postoperator
Fig. 22: Aspectul clinic al țesuturilor moi periimplantare la 7 ani postoperator
Fig. 23: Aspectul clinic al țesuturilor moi periimplantare la 9 ani postoperator
Fig. 24: Aspectul clinic al țesuturilor moi periimplantare la 10 ani postoperator

DESPRE AUTOR:

Dr. Cosmin Dima, DMD, PhD

Dr. Cosmin Dima, DMD, PhD

Dr. Dima este absolvent al UMF „Carol Davila” București, cu pregătire postuniversitară în cadrul unor cursuri ale unor instituții de prestigiu, precum Harvard University, University of Michigan și New York University. Deține titlul de Doctor în Științe Medicale (PhD), cu cercetări dedicate regenerării osoase în implantologie.

Recunoscut pentru contribuțiile sale inovatoare în chirurgia orală, este autorul a trei tehnici chirurgicale originale: SNAKE Technique, dedicată managementului țesuturilor moi și publicată în șase limbi străine, PMT (Periosteal Membrane Technique), pentru augmentare osoasă, și SPAM (Sinus Plate as Augmentation Method).

Inclus de Global Summit Institute în Top 100 Doctors in Dentistry, Dr. Dima este autor a numeroase publicații științifice și lector internațional, cu peste 180 prezentări și cursuri susținute în 45 orașe, pe patru continente, inclusiv în cadrul unor universități de prestigiu, precum Loma Linda University (California, USA).

Este fondatorul Clinicii Dental Progress, vicepreședinte al Colegiului Medicilor Stomatologi București, cofondator și coordonator educațional Digital Dentistry Society in Romania, Corporate Director SSER și cercetător științific asociat UMFT. Colaborează în calitate de Key Opinion Leader (KOL) cu Acteon, Purgo, Meisinger, Southern Implants și Blue®️m.


Referințe bibliografice:

1. Frizzera F., Oliveira G.J.P.L., Shibli J.A., Moraes K.C., Marcantonio E.B., Marcantonio Junior E. Treatment of peri-implant soft tissue defects: a narrative review. Braz Oral Res 2019; 33(suppl 1), e073.

2. Mazzotti C., Stefanini M., Felice P., Bentivogli V., Mounssif I., Zucchelli G. Soft-tissue dehiscence coverage at peri-implant sites. Periodontol 2000. 2018;77(1), 256-272.

3. Hutton C.G., Johnson G.K., Barwacz C.A., Allareddy V., Avila-Ortiz G. Comparison of two different surgical approaches to increase peri-implant mucosal thickness: A randomized controlled clinical trial. J Periodontol 2018; 89(7), 807-14.

4. Linkevicius T., Apse P., Grybauskas S., Puisys A. The influence of soft tissue thickness on crestal bone changes around implants: a 1-year prospective controlled clinical trial. Int J Oral Maxillofac Implants 2009; 24(4), 712–9.

5. Linkevicius T., Puisys A., Steigmann M., Vindasiute E., Linkeviciene L. Influence of vertical soft tissue thickness on crestal bone changes around implants with platform switching: a comparative clinical study. Clin Implant Dent Relat Res 2015;17(6), 1228–36.

6. Zucchelli G., Felice P., Mazzotti C., Marzadori M., Mounssif I., Monaco C., et al. 5-year outcomes after coverage of soft tissue dehiscence around single implants: a prospective cohort study. Eur J Oral Implantol 2018;11(2), 215-24.

7. Bassetti R.G., Stähli A., Bassetti M.A., Sculean A. Soft tissue augmentation procedures at second-stage surgery:a systematic review. Clin Oral Investig 2016; 20(7), 1369-87.

8. Cosgarea R., Gasparik C., Dudea D., Culic B., Dannewitz B., Sculean A. Peri-implant soft tissue colour around titanium and zirconia abutments: a prospective randomized controlled clinical study. Clin Oral Implants Res. 2015; 26(5), 537-44.

9. Wessels R., De Roose S., De Bruyckere T., Eghbali A., Jacquet W., De Rouck T., et al. The mucosal scarring Index: reliability of a new composite index for assessing scarring following oral surgery. Clin Oral Investig 2019; 23(3), 1209-15.

10. Frost N.A., Mealey B.L., Jones A.A., Huynh-Ba G. Periodontal biotype: gingival thickness as it relates to probe visibility and buccal plate thickness. J Periodontol 2015; 86(10), 1141-9.

11. Chiu Y.W., Lee S.Y., Lin Y.C., Lai Y.L. Significance of the width of keratinized mucosa on peri-implant health. J Chin Med Assoc 2015; 78(7), 389-94.

12. Bassetti R.G., Stähli A., Bassetti M.A., Sculean A. Soft tissue augmentation around osseointegrated and uncovered dental implants: a systematic review. Clin Oral Investig 2017; 21(1), 53-70.

13. Lee K.H., Kim B.O., Jang H.S. Clinical evaluation of a collagen matrix to enhance the width of keratinized gingiva around dental implants. J Periodontal Implant Sci 2010; 40(2), 96-101.

14. Monje A., Blasi G., Nart J., Urban I.A., Nevins M., Wang H.L. Soft Tissue Conditioning for the Surgical Therapy of Peri-implantitis: A Prospective 12-Month Study. Int J Periodontics Restorative Dent 2020; 40(6), 899-906.

15. Thoma, D.S., Buranawat, B., Hammerle, C.H., Held, U., Jung, R.E. Efficacy of soft tissue augmentation around dental implants and in partially edentulous areas: A systematic review. J Clin Periodontol 2014; 41(Suppl 15), 77–91.

16. Thoma, D.S., Zeltner, M., Hilbe, M., Hammerle, C.H., Husler, J., Jung, R.E. Randomized controlled clinical study evaluating effectiveness and safety of a volume-stable collagen matrix compared to autogenous connective tissue grafts for soft tissue augmentation at implant sites. J Clin Periodontol 2016; 43, 874–885.

17. Thoma D.S., Naenni N., Figuero E., et al. Effects of soft tissue augmentation procedures on peri-implant health or disease: A systematic review and meta-analysis. Clin Oral Impl Res 2018; 29(Suppl. 15), 32–49.

18. Tabanella G. The buccal pedicle flap technique for periimplant soft tissue boosting. Int J Esthet Dent 2019;14(1), 18.

19. Monje A, Tavelli L, Rasperini G, Wang HL. Pedicle Flap Designs for Soft Tissue Conditioning in the Therapy of Peri-implantitis. Int J Periodontics Restorative Dent 2021; 41(2), 295-301.

20. Pandolfi A. A modified approach to horizontal augmentation of soft tissue around the implant: omega roll envelope flap. Description of surgical technique. Clin Ter 2018;169(4), 165-169.

21. Moreno Rodriguez J.A., Caffesse R.G. Coverage of buccal tissue dehiscences on endosseous implants: decision-making process and case report. Clin Adv Periodontics 2016; 6(4), 195–202.

22. Moreno Rodríguez J.A., Guerrero Gironés J., Pecci Lloret M.R., Ortiz Ruiz A.J. Laterally rotated flap for soft tissue augmentation around maxillary loaded osseointegrated dental implants: preliminary results of a pilot study. Int J Implant Dent 2021;7(1), 94.

23. Lin G.H., Chan H.L., Wang H.L. The significance of keratinized mucosa on implant health: a systematic review. J Periodontol 2013;84(12), 1755–67.

24. Souza A.B., Tormena M., Matarazzo F., Araujo M.G.. The influence of periimplant keratinized mucosa on brushing discomfort and peri-implant tissue health. Clin Oral Implants Res 2016; 27(6), 650–5.

25. Monje A., Blasi G. Significance of keratinized mucosa/gingiva on peri-implant and adjacent periodontal conditions in erratic maintenance compliers. J.Periodontol 2019; 90(5), 445–53.

26. Zucchelli G., Mele M., Stefanini M., Mazzotti C., Marzadori M., Montebugnoli L., et al. Patient morbidity and root coverage outcome after subepithelial connective tissue and de-epithelialized grafts: a comparative randomized controlled clinical trial. J Clin Periodontol 2010; 37(8), 728–38.

27. Akcali A., Schneider D., Unlu F., Bicakci N., Kose T., Hammerle C.H. Soft tissue augmentation of ridge defects in the maxillary anterior area using two different methods: a randomized controlled clinical trial. Clin Oral Implants Res 2015; 26(6), 688–95.

28. Burkhardt R., Ruiz Magaz V., Hammerle C.H., Lang N.P. Research Group on Oral Soft Tissue B, Wound H. Interposition of a connective tissue graft or a collagen matrix to enhance wound stability – an experimental study in dogs. J Clin Periodontol 2016; 43(4), 366–73.

29. Esposito M., Maghaireh H., Grusovin M.G., Ziounas I., Worthington H.V. Soft tissue management for dental implants: what are the most effective techniques? A Cochrane systematic review. Eur J Oral Implantol 2012; 5(3), 221-38.

 

 

Articole Similare