Q: Ce aspecte ar trebui să ia în considerare un clinician atunci când alege un sistem de implant dentar, atât în ceea ce privește designul, cât și alte detalii importante?
Prof. Dr. Jörg Neugebauer activează în domeniul stomatologiei de peste 30 de ani. Din 2010, lucrează în Bavaria, alături de o echipă unde, împreună cu 14 medici stomatologi este implicat în aproape toate aspectele implantologiei moderne. Recent, a fost ales Președinte al Academiei de Osseointegrare (AO). |
A: Este important să lucrezi cu instrumente care permit o procedură ușoară și să obții rezultate de durată. Este necesar să căutăm sisteme care ajută la prevenirea peri-implantitei, deoarece aceasta nu va conduce la un nivel stabil al osului marginal peri-implantar. În calitate de Vicepreședinte al Academiei de Osseointegrare, am prezidat summit-ul științific desfășurat la Chicago în 2022, unde ne-am concentrat asupra rezultatelor pe termen lung ale diferitelor tipuri de implanturi, proceduri chirurgicale și implanturi ceramice. S-a ajuns la un consens că, pentru a optimiza rezultatele tratamentului, este necesar să folosim designuri și proceduri dovedite că promovează nivele stabile ale osului peri-implantar.
Q: De cât timp folosiți sistemul de implanturi SKY de la bredent?
A: Folosesc sistemele de implant SKY de peste 17 ani. Cercetările mele s-au bazat pe acest sistem, iar primele mele lucrări s-au concentrat pe încărcarea imediată și utilizarea implanturilor ceramice cu sistemele bredent. În principal, folosesc implanturile copaSKY și whiteSKY, pe care bredent le-a modificat în urma feedback-ului meu cu privire la design-urile lor inițiale.
Q: Ce face grupul bredent și sistemul său de implanturi atât de eficiente?
A: Bredent este una dintre primele companii care a avut mai multe modele și designuri de implanturi în portofoliul său, în același timp gândite astfel încât sa poată fi utilizate cu doar un singur set de instrumente – o singură trusă. Faptul că urmăm întotdeauna același flux de lucru și avem aceleași dimensiuni pentru pregătirea implantului a fost important pentru mine, deoarece tratamentele devin mult mai ușor de efectuat, indiferent dacă plasez implanturi copaSKY, blueSKY, classicSKY sau chiar implanturi whiteSKY.
Q: În calitate de KOL pentru grupul bredent, ați participat activ la dezvoltarea implantului copaSKY. De ce este relevantă și importantă zona conică inversată prezentă la blueSKY 5.0 și toate implanturile copaSKY?
A: Sunt încântat de faptul că bredent mi-a acordat încredere de-a lungul anilor și a apreciat experiența și competența în designul implanturilor. Designul inițial pentru blueSKY, la fel ca și cel al classicSKY ne arată o conexiune paralelă și fluidă a bontului cu implantul. CopaSKY aduce o conexiune conică în partea superioară, în timp ce zona inferioară are o secțiune de angrenare paralelă folosită pentru anti-rotație. Deasemenea, pentru zona crestală, designul crestal este similar cu platform switching. În plus, cu designul noului copaSKY, avem mai mult decât o funcție de platform switching, deoarece avem o zonă în partea de sus a implantului (backtaper) unde se poate obține o mai bună adaptare a țesuturilor dure și moi.
Q: Cum se diferențiază designul Backtaper al sistemelor SKY și copaSKY de cele ale altor implanturi?
A: Adesea, alte implanturi au o margine ascuțită cu o ușoară înclinație, ceea ce împiedică creșterea osului. Alte sisteme de implanturi au o zonă superioară foarte înaltă ceea ce iarăși conduce la rezultate diferite. Cu copaSKY, avem parte de zona conică, care lasă un mic spațiu după prepararea locului, unde putem observa formarea de țesut osos nou. Când se dorește obținerea de os nou, este important să cunoașteți factorul de creștere pe zi sau pe săptămână. Dacă spațiul rămas este prea mare, atunci sfatul ar fi prioritizarea formării de țesut conjunctiv, nu formarea de os nou.
Q: Cum ajută plasarea de mici fragmente osoase pe zona conică la prevenirea creșterii țesutului moale în regiunea subcrestală?
A: Aceste fragmente osoase acționează ca umplutură și previn formarea de țesut conjunctiv. Deci, dacă avem aceste augmentări osoase, în special cele autogene, înseamnă că avem un potențial mai mare de regenerare în comparație cu alte materiale artificiale, xenogene sau sintetice.
Q: Puteți să ne explicați ce înțelegeți prin Conceptul de Platformă-Întrerupere, Pierderea Zero Osoasă și Conceptul de Creștere Osoasă?
A: Spre deosebire de implanturile bredent, majoritatea celorlalte sisteme au un design care facilitează pierderea osoasă încă de la plasare, și nu încurajează obținerea sau formarea de țesut osos nou în zona gingivală. Explicația este că alte sisteme de implanturi nu au suprafețe cu micro-șanțuri. De asemenea, alte sisteme implică o dimensiune exterioară prea mare având nevoie chiar de o extensie pentru a gestiona conexiunea internă, ceea ce face adaptarea osoasă imposibilă. În schimb, sistemele de implant SKY asigură un nivel foarte scăzut de peri-implantită și, în timpul vizitelor post operatorii, putem observa că țesutul osos este prezent în zona umărului/ conexiunii cu bontul, spre deosebire de implanturile standard.
Q: Care sunt condițiile necesare pentru obținerea Creșterii Osoase?
A: Utilizam implanturi platform switching, cu suprafață microstructurată în zona conică, care susțin obținera osteointegrării și un nivel marginal de os stabil. Pentru adaptarea osului, implantul este plasat ușor sub nivelul acestuia, astfel încât acesta să poată crește peste acest prag. În timpul procedurii chirurgicale colectăm fragmente de os pe care le putem utiliza în etapele ulterioare. Sistemele de implant bredent susțin această tehnică.
Q: Care sunt principalele beneficii ale sistemelor whiteSKY și copaSKY?
A: Un avantaj major este că putem lucra cu aceeași procedură indiferent de tipul de implant bredent pe care dorim să-l folosim. În prezent, există și bonturi de scanare pentru copaSKY, care ne permit amprentarea și înregistrarea în timpul plasării implantului, astfel încât în etapa a doua a intervenției chirurgicale – în special în cazurile unde utilizăm grefe – putem furniza imediat o coroană în loc de un formator gingival și astfel finalizăm tratamentul. În ceea ce privește sistemul whiteSKY, avem mai puține componente și este ușor de integrat în cadrul fluxului de lucru digital.
Q: Există dovezi cu privire la Conceptul de Creștere Osoasă?
A: În prezent, colectăm date care vor fi publicate în reviste științifice la sfârșitul anului 2023.
Despre Prof. Dr. Jörg Neugebauer:
- 2023 Președinte ales al Academiei de Osseointegrare
- 2021 Catedra de Digitalizare în Stomatologie, Universitatea Steinbeis, Berlin
- Din august 2010 Practică stomatologia în cadrul Dres. Bayer, Kistler, Elbertzhagen und Kollegen, Landsberg am Lech, și desfășoară alte activități de predare și cercetare pentru Universitatea din Köln
- 2009 Calificare post-doctorală ca lector
- 2005 Medic dentist senior la Clinica Interdisciplinară de Chirurgie Orală și Implantologie de la Universitatea din Köln, sub îndrumarea Prof. Dr. Dr. J. E. Zöller
- 2001-2004 Program de rezidențiat pentru a deveni medic dentist specialist în Chirurgie Orală, Universitatea din Köln
- 1990-2001 Angajat al Friatec AG, ulterior Friadent GmbH
- 1991 Doctorat
- 1989-1991 Obține o Diplomă Universitara în Drept, Universitatea Heidelberg
- 1984-1989 Obține o Diplomă în Stomatologie, Universitatea Heidelberg