Prima pagină » Dentsply Sirona adaugă România în rețeaua sa de centre de pregătire practică în stomatologie

Dentsply Sirona adaugă România în rețeaua sa de centre de pregătire practică în stomatologie

by admin

COMUNICAT DE PRESĂ

La finalul lunii februarie a avut loc deschiderea oficială a Centrului de Training Dentsply Sirona România, situat în București, sectorul 3, pe Str. Vulturilor 98A.

La evenimentul de inaugurare, desfășurat pe parcursul a două zile, în 23 și 24 februarie 2023, au participat distribuitorii, respectiv leaderii de opinie colaboratori. Cu sprijinul și implicarea directă a acestora, în acest spațiu, profesioniștii din industria dentară vor putea beneficia de instruire practică în endodonție, implantologie, protetică, ortodonție, precum și profilaxie, utilizând echipamentele și produsele din portofoliul Dentsply Sirona.

Așa cum educația pe tot parcursul vieții este o preocupare constantă pentru profesioniștii din domeniu, la fel, pentru noi, să investim în educația practică reprezintă una dintre valorile noastre centrale. Suntem conștienți că utilizarea noilor tehnologii și soluții inovative, ce apar an de an, la adevărata lor performanță, se poate realiza exclusiv cu ajutorul unui program intensiv de cursuri hands-on. Este un extra beneficiu pe care îl facilităm utilizatorilor produselor Dentsply Sirona. De aceea, proiectul acestui centru de training, dotat cu echipamente performante și tehnologia necesară să reproducă perfect mediul de lucru din cabinet a venit cât se poate de firesc. Ne bucurăm că vom putea asigura un spațiu de practică corespunzător, atât pentru viitorii medici, cât și pentru cei deja practicieni. a declarat, cu ocazia deschiderii, dl. Cătălin STAICU, Commercial Leader Dentsply Sirona CEE Central (România, Moldova și Bulgaria).

Din punct de vedere tehnic, centrul de training este dotat cu 6 posturi de lucru (fiecare cu extra spațiu pentru asistent, astfel încât se pot acomoda 12 cursanți) și un post pentru “trainer”, toate proiectate pentru a simula poziția de lucru reală, din cabinetul stomatologic. Acestea sunt echipate cu câte o fantomă cu tors de la Frasaco, masa medicului fiind dotată cu spray apă-aer, micromotor electric, turbină, aparat de detartraj. Toate instrumentele menționate dispun de lumină LED și reglaj al debitului de apă. De asemenea, există aspirator de salivă și chirurgical, lampă scialitică LedView Plus de 40.000 lux și monitor instalat pe stâlpul acesteia. Postul de lucru al trainer-ului este echipat și cu o cameră video care, prin intermediul unui sistem media, poate transmite imaginile în timp real la toate monitoarele din sală, fie simultan, fie selectiv. Spațiul beneficiază și de 6 calculatoare performante la care se pot face cursuri CAD/CAM și de imagistică digitală.


DESPRE DENTSPLY SIRONA

De peste un secol, Dentsply Sirona este un pionier al inovației, stabilind un standard global în livrarea de echipamente și soluții de ultimă generație în medicina și tehnica dentară. Dar, dincolo de investițiile în cercetare și dezvoltare, compania oferă constant oportunități de educație clinică printr-o programă de cursuri extensivă, ce acoperă o multitudine de specialități. Anual, prin programul Dentsply Sirona Academy, online dar și în centrele fizice de training, sunt instruiți peste 400.000 de profesioniști dentari, de pe întregul glob, în beneficiul final al pacienților, pentru o îngrijire dentară mai bună, mai sigură și mai rapidă.

Pentru mai multe informații, vă invităm pe website-ul nostru https://www.dentsplysirona.com/ro-ro, sau ne puteți vizita în showroom-ul de pe Str. Vulturilor nr. 98A, Sector 3, 030857, București, clădirea Grawe, parter. De asemenea, dacă aveți întrebări sau solicitări în ceea ce privește produsele și serviciile noastre, vă rugăm să ne contactați la telefon +40 774 074 094 sau să ne scrieți un e-mail la adresa office.romania@dentsplysirona.com


 

Articole Similare