Prima pagină » Ratele de prevalență ridicate ale mucozitei periimplantare și ale periimplantitei impun necesitatea întreținerii continue

Ratele de prevalență ridicate ale mucozitei periimplantare și ale periimplantitei impun necesitatea întreținerii continue

by admin

Originally published in Compendium, an AEGIS Publications Property. All rights reserved.

High Prevalence Rates of Peri-implant Mucositis and Peri-implantitis Post Dental Implantations Dictate Need for Continuous Peri-implant Maintenance by Gary Greenstein, DDS, MS; and Robert Eskow, DMD, MScD. Originally published in Compendium of Continuing Education in Dentistry 43(4) April 2022. © 2022 AEGIS Publications, LLC. All rights reserved. Reprinted with permission of the publishers.


Despre autori:

Gary Greenstein, DDS, MS

Former Clinical Professor, Division of Periodontics, Section of Oral, Diagnostic, and Rehabilitation Sciences, College of Dental Medicine, Columbia University, New York, New York; Private Practice, limited to Periodontics and Dental Implantology, Freehold, New Jersey

Robert Eskow, DMD, MScD

Clinical Professor, Division of Periodontics, Section of Oral, Diagnostic, and Rehabilitation Sciences, College of Dental Medicine, Columbia University, New York, New York; Private Practice limited to Periodontics, Dental Implantology, and Oral Medicine, Livingston and Clark, New Jersey


Articol publicat în Actualități Stomatologice nr. 95/sept.2022
Traducere și redactare: Lector. Univ. Blanka Petcu


Deși mulți clinicieni sunt conștienți de rata mare de supraviețuire a implanturilor dentare, prevalența crescută a mucozitei periimplantare și a periimplantitei post-inserție poate să nu fie la fel de bine cunoscută. Acest aspect subliniază necesitatea unui grad mai mare de conștientizare a importanței întreținerii periimplantare continue pentru a facilita succesul implantului. Apariția mucozitei periimplantare și a periimplantitei după inserția implantului variază în cadrul studiilor de la 46% la 63% și, respectiv, de la 19% la 23%. Pacienții care urmează o terapie constantă de întreținere personală și profesională manifestă o apariție redusă a afecțiunilor periimplantare. Frecvența intervalelor de întreținere profesională variază de obicei între 3 și 6 luni, iar periodicitatea sa specifică ar trebui să se bazeze pe profilul de risc al pacientului. Vizitele de dispensarizare suportivă oferă clinicianului oportunitatea de a monitoriza starea țesuturilor periimplantare. Formularul de consimțământ informat al unui pacient ar trebui să includă responsabilitatea de a se conforma la terapia de susținere periimplantară personală și profesională.


Îngrijirea personală și profesională de susținere periimplantară oferă un mediu favorabil pentru retenționarea sănătoasă pe termen lung a implanturilor dentare. Motivele pentru eșecul implantului includ infecțiile bacteriene, pierderea osteointegrării din cauza forțelor ocluzale, și motive iatrogenice cum ar fi supraîncălzirea osoasă în timpul osteotomiei, prezența cimentului rezidual etc..1 Cele mai frecvente probleme clinice după inserarea implantului sunt mucozitele periimplantare și periimplantita.2-4 Multe studii abordează prevalența lor, incidența, factorii de risc, rezultatele diagnostice, aspectele microbiene, influența bolii sistemice și intervențiile terapeutice.2-7 Acest articol revizuiește motivele pentru care îngrijirea preventivă este un determinant esențial în reducerea bolilor periimplantare, în menținerea sănătății peri-implantare și îmbunătățirea prognosticului.


INFORMAȚII GENERALE: plasarea implanturilor, ratele de eșec, infecțiile

Academia Americană de Stomatologie Implantară indică faptul că 3 milioane de persoane din Statele Unite beneficiază anual de 5,5 milioane implanturi; se estimează o creștere cu câte 500.000 în fiecare an.8 Această extindere anticipată se asociază cu un număr tot mai mare de pacienți care dezvoltă perimucozite implantare și periimplantita.9 Astfel, depistarea precoce și prevenirea bolilor periimplantare este un aspect important al practicii clinice.

Eșuarea implanturilor. Aproximativ 2-3% dintre implanturi se pierd înainte de încărcarea protetică și alte 2-3% care susțin protezele parțiale fixe sunt îndepărtate în decurs de 5 ani.10 O recenzie sistematică a evaluat retrospectiv 10 cercetări pe termen lung (>15 ani) și a remarcat că ratele de supraviețuire a implanturilor în cadrul studiilor au variat între 70-100%. Opt din cele 10 studii clinice au indicat că supraviețuirea implantului a fost >90%.11 Nivelurile de retenție a implantului variază între studii, deoarece există diferențe legate de tipurile și suprafețele acestora, experiența clinicianului, istoricul parodontitei cronice, calitatea osului, asocierea fumatului și locațiile de inserare.12-14 Deși se poate concluziona că ratele de supraviețuire sunt mari, aceste studii nu au diferențiat între succesul și supraviețuirea implanturilor. Supraviețuirea indică faptul că implanturile sunt prezente în cavitatea orală, în timp ce succesul indică faptul că acestea sunt în funcțiune și există într-o stare de sănătate fără pierderi osoase.15,16.

Investigațiile experimentale la oameni și animale au demonstrat dezvoltarea mucozitei peri-implantare atunci când măsurile de control al plăcii sunt sistate.17-20 Reluarea igienei orale rezolvă inflamația în 3 săptămâni sau mai mult,17,20 ceea ce demonstrează că boala periimplantară este indusă bacterian. Factorii de risc (tabelul 1) pot predispune și contribui la severitatea procesului patologic.21-25 Alte studii au indicat că atunci când mucozita periimplantară este netratată, poate evolua către periimplantită.22,26-30 Cu toate acestea, condițiile histopatologice și de conversie nu sunt pe deplin cunoscute.22

Anatomia din jurul dinților și al implanturilor este diferită. Dinții au fibre gingivale care se inserează în cement, în timp ce implanturile au fibre de țesut conjunctiv paralele sau oblice care aderă la implant.31 Implanturile au un aport sanguin mai redus decât dinții, deoarece lipsește ligamentul parodontal.32 Aceste diferențe anatomice pot determina ca țesuturile din jurul implanturilor să fie mai susceptibile la distrugerea biofilmului bacterian decât dinții restanți.33,34 În plus, odată ce corpul implantului este accesibil în cavitatea orală, fie supra- sau submarginal, îndepărtarea plăcii devine o provocare din cauza macro-designului implantului și a rugozității suprafeței.35 Aceste aspecte evidențiază de ce pacienții cu implanturi necesită vizite de întreținere mai frecvente decât pacienții stomatologici obișnuiți fără implanturi.

Biofilmele bacteriene pot induce infecție în jurul implanturilor, ceea ce poate cauza pierderea suportului osos, disconfort și niveluri reduse de succes.26 Întrucât cuvântul „infecție” se folosește pentru a descrie o varietate de condiții, mai mulți termeni sunt definiți pentru a clarifica situațiile intraorale. Atunci când există un răspuns imun la o provocare bacteriană, acesta este considerat a fi o infecție.36 Infecțiile subclinice apar de obicei în șanțurile din jurul dinților și implanturilor. Termenul „subclinic” implică faptul că răspunsul imun al pacientului a controlat provocarea bacteriană din jurul implantului și nu există semne clinice ale unei infecții (de exemplu, edem, etc.).36 Cu toate acestea, dacă procesul inflamator nu este stopat, survine distrugerea tisulară și situația este considerată a fi o boală.36 De exemplu, gingivita și mucozita periimplantară, care demonstrează histologic un număr crescut de celule inflamatorii și zone sărace în colagen, sunt catalogate drept boli.37,38 În mod similar, parodontita și periimplantita sunt boli asociate cu infecții cronice ale parodonțiului sau ale țesuturilor moi și dure periimplantare.22,39


BOLI PERIIMPLANTARE: definiții și rate de prevalență

Conform noii scheme de clasificare parodontală, bolile perimplantare sunt clasificate după cum urmează:

Mucozită periimplantară

Această afecțiune prezintă de obicei sângerare la sondare (bleeding on probing, BOP) cu semne vizuale de inflamație și fără pierderi osoase. Dovezi solide arată că mucozita periimplantară este cauzată de placă și poate fi rezolvată cu un tratament țintit spre eliminarea plăcii.21

Periimplantita

Este o tulburare patologică indusă de placă a țesuturilor din jurul unui implant; există inflamație în mucoasa periimplantară și pierderea osului de susținere care poate fi progresivă.22 Se presupune că mucozita periimplantară precede periimplantita,27-30,40 iar periimplantita este adesea întâlnită la pacienții cu antecedente de parodontită.22,41-43 Debutul periimplantitei poate apărea timpuriu după plasarea implantului,44 iar lăsată netratată, aceasta pare să evolueze într-un model neliniar și accelerat de distrugere osoasă.22 În ceea ce privește cronologia dezvoltării peri-implantitei, semnele pierderii osoase au fost detectate la 18-24 luni45 sau după al doilea sau al treilea an după inserarea implantului44, dar pot apărea în orice moment mai devreme.

În general, clinicienii sunt conștienți de ratele ridicate de supraviețuire a implanturilor, dar este posibil să nu fie atenți la incidența mare a mucozitei periimplantare și a periimplantitei ulterioare implantării. Constatarea ratelor crescute de boli periimplantare nu este surprinzătoare, având în vedere observația că 74% dintre implanturi la pacienții parțial edentați au avut un control inadecvat al plăcii din partea pacienților.46 Mai multe recenzii sistematice au documentat prevalența mucozitei periimplantare și a periimplantitei în ceea ce privește numărul de pacienți și cantitatea de implanturi care se confruntă cu apariția bolii.3,4,7

Atieh și colab. au inclus în analiza lor nouă studii cu 1.497 participanți și 6.283 implanturi.3 Criteriile pentru periimplantită au fost BOP, adâncimea de sondare (probing depth, PD) ≥5mm, pierderea osoasă cumulată ≥2mm sau trei sau mai multe filete expuse, iar implanturile au fost observate ≥5 ani. Ei au raportat că prevalența mucozitei periimplantare în rândul pacienților a fost de 63,4% și 30,7% în ceea ce privește implanturile. De asemenea, 18,8% dintre pacienți și 9,6% dintre implanturi au dezvoltat periimplantită.3 Este demn de menționat faptul că procentul pacienților este întotdeauna mai mare decât proporția de implanturi implicate, deoarece un pacient poate avea mai multe implanturi neafectate. În plus, procentele au variat între studii, deoarece criteriile (PD și/sau cantitatea de pierdere osoasă) utilizate pentru a defini periimplantita pot diferi.

În cadrul altei recenzii sistematice care a inclus 47 studii cu o durată de cel puțin 3 ani, Lee și colab. au raportat că prevalența medie a pacienților și a implanturilor pentru mucozita periimplantară a fost de 46,83%, respectiv de 29,48%. În ceea ce privește periimplantita bazată pe subiect și pe implant, apariția a fost de 19,83% și respectiv, de 9,25%.4 La al 11-lea Workshop European de Parodontologie din cadrul conferinței de consens din 2014, la care au fost evaluate 11 studii, s-a observat o rată medie a prevalenței pacienților de 43% pentru mucozita periimplantară și de 23% pentru periimplantită după plasarea implanturilor.7 Aceste studii indică faptul că, în pofida ratei de supraviețuire relativ ridicate a implanturilor dentare, complicarea proceselor inflamatorii compromite adesea sănătatea implantului.3,4,7


CRITERIILE UTILIZATE pentru a defini periimplantita afectează ratele de prevalență

O recenzie sistematică a evaluat 32 studii pentru a determina modul în care diferitele criterii clinice (BOP și PD) utilizate pentru a evalua nivelul periimplantitei au afectat prevalența bolii.47 În general, s-a constatat că 17% dintre subiecți și 11% dintre implanturi au manifestat periimplantită. Cu toate acestea, când criteriul de definire a periimplantitei în ceea ce privește adâncimea de sondare a fost modificat, apariția periimplantitei s-a schimbat. De exemplu, dacă pragul PD pentru periimplantită a fost ≥4 mm, prevalențele periimplantitei raportată la subiect și la implant au fost de 34% și, respectiv, de 11%; dacă s-a folosit PD ≥5 mm, nivelul de periimplantită raportat la subiect și la implant a scăzut la 12%, respectiv la 10%.

Astfel, sensibilitatea de a evalua prevalența periimplantitei este afectată de criteriile utilizate pentru definirea bolii, iar prevalența generală reală poate fi estimată în mod incorect. Adâncimile de sondare de dorit în jurul implanturilor sunt între 2,5-4mm dar și evaluări mai profunde pot fi asociate cu o mucoasă periimplantară sănătoasă.48 Prin urmare, la adâncimi de sondare ≥4mm există presupunerea că osul de susținere a fost pierdut; totuși, acest PD poate să nu reflecte o pungă, deoarece uneori implanturile sunt plasate foarte submucos, țesutul fiind gros, iar acest lucru are ca rezultat creșterea adâncimii de sondare periimplantară.


VALOAREA PARAMETRILOR CLINICI pentru detectarea periimplantitei

Sângerarea la sondarea în jurul implanturilor individuale sau în rândul pacienților cu implanturi a putut identifica doar 24,1% din locațiile implantare cu periimplantită și 33,8% dintre pacienții cu periimplantită (unii pacienți au mai multe implanturi).49 Prin urmare, sângerarea nu este un bun identificator al locațiilor sau al pacienților cu periimplantită. Cu toate acestea, absența BOP este un bun indicator pentru o stare periimplantară stabilă în ceea ce privește pierderea osoasă ulterioară.26 Rata fals-pozitivă a BOP în diagnosticul periimplantitei subestimează necesitatea de a sonda pacienții la ședințele de întreținere50 și de a obține periodic radiografii (cel puțin o dată la 2 ani) pentru a evalua modificările nivelului osos.51

După plasarea unui implant are loc remodelarea osoasă întotdeauna adiacent implanturilor la nivel osos (1-2 mm)52 și într-o măsură mai mică adiacent implanturilor la nivel tisular (0,75-0,85 mm)53; aceasta se întâmplă pentru a se adapta la formarea lățimii biologice (aderența epitelială și a țesutului conjunctiv). Prin urmare, evaluările inițiale ale nivelului osos nu trebuie înregistrate decât după inserarea restaurării sau la câteva luni după plasarea unui bont.52

Sondarea ca indicator diagnostic al bolii periimplantare este sensibilă la tehnică și ar trebui practicată cu o forță ușoară de sondare, mai mică decât cea utilizată de obicei în jurul dinților (de ex. forța cu care o sondă albește patul gingival).54 Evaluările prin sondare sunt importante deoarece pot detecta modificările adâncimii de sondare, care pot reflecta patologia periimplantară. Clinicienii ar trebui să rețină că modelele de restaurare care limitează accesul la șanțul periimplantar pot complica evaluările de sondare (fig. 1).


EFECTUL ÎNTREȚINERII PROFESIONALE asupra bolilor periimplantare

Numeroase studii au indicat că întreținerea parodontală ajută la reducerea apariției periimplantitei.3,5,24,55,56 Tabelul 2 cuprinde investigațiile ce au demonstrat niveluri reduse de periimplantită în rândul pacienților care au beneficiat de terapie constantă de susținere în comparație cu indivizii care nu s-au prezentat la dispensarizare periimplantară.3,5,24,55-61 O serie de studii au demonstrat beneficii specifice oferite de terapia de susținere periimplantară:

Rinke și colab. au raportat că terapia constantă de susținere scade semnificativ riscul de periimplantită în comparație cu o întreținere discontinuă.60 ​​Datele lor au indicat că pacienții care nu se angajează într-o dispensarizare conștiincioasă au șanse de 11 ori mai mari de a dezvolta periimplantită decât cei cu o complianță adecvată. Riscul relativ pentru dezvoltarea periimplantitei cu întreținere constantă a fost de 0,09.

Quirynen și colab. au remarcat (într-o recenzie care a cuprins 16 studii) că pacienții cu antecedente de parodontită care aveau implanturi cu suprafață moderat asperizată pot funcționa cu succes pe termen lung atunci când există o terapie parodontală de susținere constantă.62 Pacienții cu ședințe periodice de întreținere au manifestat mai puține complicații periimplantare.

Gay și colab. au evaluat peste 1.000 pacienți cu implanturi de o perioadă de 17 ani și au raportat că persoanele fără întreținere au prezentat o rată de supraviețuire mai mică decât cele cu terapie de susținere.58 La pacienții cu întreținere de cel puțin o ședință pe an, rata pierderii implantului s-a redus cu 90%. Acest studiu nu a luat în considerare influența fumatului sau al designului protezei.

În cele din urmă, Ramanauskaite și Tervonen au raportat că în toate studiile (12 în cadrul unei recenzii sistematice) în care lipsea întreținerea periimplantară, un număr crescut de locații au manifestat sângerări, pungi adâncite sau pierderi ale osului alveolar, alături de pierderea frecventă a implanturilor.29

Se poate concluziona că, deși terapia de susținere periimplantară poate să nu ajute neapărat toți pacienții, atunci când datele sunt examinate cumulativ, este evident că, în comparație cu indivizii care nu urmează terapie de susținere, mulți pacienți care beneficiază de întreținere periimplantară au rezultate mai bune în ceea ce privește nivelurile reduse de periimplantită,3,5,30,57 mai puțină pierdere osoasă,30,55,57 mai puține pungi profunde,55,56 și pierderea redusă a implanturilor.55,58,60,63


FRECVENȚA ȘEDINȚELOR de întreținere și efectul istoricului de parodontită

Este bine stabilit că vizitele de întreținere ajută la reducerea incidenței bolilor periimplantare (tabelul 2).3,5,24,55-61 Intervalele de întreținere profesională sugerate sunt enumerate în tabelul 3.29,47,51,55,58-60,63-69 Totuși, în ceea ce privește întreținerea implanturilor, aceste intervale se bazează pe opinii, deoarece niciun studiu clinic nu a evaluat eficacitatea diferitelor intervale. În plus, niciun interval de re-control nu este valabil pentru toți pacienții.

Nowzari și Jorgensen au recomandat ca la deciderea intervalelor de întreținere să se ia în considerare și alte aspecte, în afară de controlul bacterian67 inclusiv: istoricul parodontitei și/sau periimplantitei, eficacitatea controlului zilnic al plăcii, fumatul, rata de formare a tartrului, BOP și/sau supurația periimplantară, adâncimea de sondare periimplantară și pierderea osoasă radiografică.

În mod similar, un raport de consens al unei reuniuni a 25 experți a concluzionat că intervalele și protocoalele de terapie de susținere trebuie determinate individual pe baza stării inițiale a pacientului și a factorilor de risc.51 Ei au sugerat că intervalele de întreținere ar trebui să aibă o periodicitate specifică (de exemplu, la fiecare 3 până la 4 luni). Deoarece nu există un studiu clinic controlat care să evalueze eficacitatea diferitelor intervale de recontrol, opinia experților bazată pe experiență este cea mai bună dovadă disponibilă în acest moment. Totuși, trebuie remarcat și faptul că opinia experților este considerată a fi un nivel de dovadă de categoria D, care este un nivel scăzut de evidență (de obicei punctat de la A la D).69

Pacienții cu antecedente de parodontită sunt mai susceptibili la a dezvolta periimplantită decât indivizii care nu au avut niciodată parodontită.2,6,22,41-43 Acest lucru are mai multe implicații. Este imperativ ca pacienții cu antecedente de parodontită care beneficiază de implanturi să urmeze întreținere și monitorizare atentă pentru a reduce dezvoltarea periimplantitei. Intervalul lor de re-control ar trebui să reflecte ceea ce este necesar pentru menținerea sănătății parodontale și periimplantare.

Pacienții cu probleme parodontale, cum ar fi adâncimi profunde de sondare în jurul dinților afectați, au un risc crescut de a dezvolta ulterior periimplantită.6 În acest sens, Pjetursson și colab. au raportat că la pacienții susceptibili la parodontită, pungile reziduale (PD ≥5mm) la sfârșitul terapiei parodontale active reprezintă un risc semnificativ pentru dezvoltarea periimplantitei și pierderea implantului.6 Mai mult, rapoartele au avertizat împotriva inserării implanturilor într-o cavitate orală afectată parodontal, deoarece locațiile implanturilor pot fi inițial colonizate de bacterii posibil nefavorabile pentru sănătatea periimplantară. 70,71


MĂSURI PENTRU CONTROLUL mucozitei periimplantare și al periimplantitelor

Numeroase articole au abordat diverse tehnici care pot fi utilizate de către pacienți și terapeuți pentru a controla placa și tartrul în jurul implanturilor.64-67,72-80 Sunt demne de reținut unele puncte esențiale:

Dispozitive de igienă personală: periuțe de dinți manuale și electrice, ață dentară, perii interproximale și agenți antimicrobieni. Pentru implanturile unidentare sau protezele fixe multidentare cu sprijin implantar, depunerile de placă pot fi gestionate folosind o periuță de dinți manuală sau electrică, completată cu ață dentară sau o periuță interdentară.67 Interproximal, periuțele interdentare cu tija de sârmă învelită în plastic reduc zgârierea suprafețelor implantului (fig. 2).80 Dispozitivul de ghidare pentru ața dentară reprezintă un ajutor important pentru utilizarea în cazul protezelor multidentare.72 Și irigația subgingivală cu sau fără antimicrobiene (de exemplu, clorhexidină) poate fi utilizată ca adjuvant pentru reducerea depunerilor de placă.75,76,81 Pacienții trebuie instruiți să perieze implanturile de două ori pe zi pentru a reduce acumulările de placă bacteriană.64

Dispozitive profesionale de întreținere: instrumente pentru detartraj (manuale, sonice, ultrasonice) și lustruit. Clinicienii care efectuează eliminarea plăcii sau a tartrului de pe o restaurare implantară trebuie să fie conștienți că procedura ar putea implica diferite tipuri de suprafețe, de exemplu, restaurare, bont neted, suprafață rugoasă a implantului. Pentru a preveni asperizarea suprafeței unui bont, se poate utiliza un instrument manual din plastic, chiar dacă pot fi lăsate în urmă reziduuri din instrument.77 Instrumentele sonice și ultrasonice metalice se pot utiliza la detartrarea bonturilor; totuși, pentru a evita micro-asperizarea bonturilor cu aceste instrumente, se pot utiliza manșoane din nailon și inserții din plastic (fig. 3).78,79 Întrucât instrumentele din plastic nu sunt eficiente în detartrajul corpurilor de implant cu suprafețe rugoase, se pot folosi cele metalice manuale sau ultrasonice (fig. 4).82,83 Suprafețele implanturilor de titan pot fi lustruite folosind o cupă de cauciuc cu o pastă neabrazivă.65 În cele din urmă, formularul de consimțământ informat al pacientului ar trebui să includă responsabilitatea de a fi compliant cu întreținerea periimplantară personală și profesională.


CONCLUZII

Clinicienii trebuie să fie foarte conștienți de faptul că ratele de prevalență a perimucozitei și a periimplantitei post-implantare sunt foarte mari. Terapia de întreținere la domiciliu și profesională oferă cele mai bune rezultate pentru majoritatea pacienților în ceea ce privește reducerea apariției afecțiunilor periimplantare. Frecvența intervalelor de întreținere trebuie să fie adaptată individual, ținând cont de numeroși factori de risc și de seriozitatea pacientului în efectuarea igienei orale personale a cărei importanță trebuie accentuată. Acest concept ar trebui încorporat în consimțământul informat al pacienților pentru a sublinia faptul că este necesară cooperarea lor cu scopul de a spori succesul implanturilor dentare.


Tabelul 1.
Tabelul 2.
Tabelul 3.
Fig. 1. Sondarea este esențială în monitorizarea stării de sănătate a țesuturilor periimplantare. Designul acestei proteze hibride maxilare interferează cu sondarea circumferențială a implanturilor.
Fig. 2. Periile interproximale disponibile în diferite forme și diametre pot fi utilizate pentru controlul plăcii bacteriene interproximale.
Fig. 3. Inserția ultrasonică prevăzută cu vârf de nailon poate fi utilizată pentru detartrajul suprafeței bontului implantar.
Fig. 4. Vârful ultrasonic metalic poate fi folosit pentru detartrajul filetelor corpului implantar.

Referințe bibliografice:

1. Esposito M, Thomsen P, Ericson L, Lekholm U. Histopathologic observations on early oral implant failures. Int J Oral Maxillofac Implants. 1999;14(6):798-810.

2. Ting M, Craig J, Balkin BE, Suzuki JB. Peri-implantitis: a comprehensive overview of systematic reviews. J Oral Implantol. 2018:44(3);225-247.

3. Atieh MA, Alsabeeha NH, Faggion CM Jr, Duncan WJ. The frequency of peri-implant diseases: a systematic review and meta-analysis. J Periodontol. 2013;84(11):1586-1598.

4. Lee CT, Huang YW, Zhu L, Weltman R. Prevalences of peri-implantitis and peri-implant mucositis: systematic review and meta-analysis. J Dent. 2017;62:1-12.

5. Monje A, Wang HL, Nart J. Association of preventive maintenance therapy compliance and  peri-implant diseases: a cross-sectional study. J Periodontol. 2017;88(10):1030-1041.

6. Pjetursson BE, Helbling C, Weber HP, et al. Peri-implantitis susceptibility as it relates to periodontal therapy and supportive care [erratum appears in Clin Oral Implants Res. 2012;23(8):1004]. Clin Oral Implants Res. 2012;23(7):888-894.

7. Derks J, Tomasi C. Peri-implant health and disease. A systematic review of current epidemiology. J Clin Periodontol. 2015;42(suppl 16):S158-S171.

8. Market Analysis Report. Dental Implants Market Size, Share & Trends Analysis Report By Implants Type (Titanium, Zirconium), By Region (North America, Europe, Asia Pacific, Latin America, MEA), And Segment Forecasts, 2021 – 2028. San Francisco, CA: Grand View Research; February 2021. https://www.grandviewresearch.com/industry-analysis/dental-implants-market#:~:text=The%20U.S.%20held%20a%20substantial,per%20the%20American%20Dental%20Association. Accessed February 21, 2022.

9. Valente NA, Andreana S. Peri-implant disease: what we know and what we need to know. J Periodontal Implant Sci. 2016;46(3):136-151.

10. Holm-Pedersen P, Lang NP, Müller F. What are the longevities of teeth and oral implants? Clin Oral Implants Res. 2007;18(suppl 3):15-19.

11. Levin L, Halperin-Sternfeld M. Tooth preservation or implant placement: a systematic review of long-term tooth and implant survival rates. J Am Dent Assoc. 2013;144(10):1119-1133.

12. Alsaadi G, Quirynen M, van Steenberghe D. The importance of implant surface characteristics in the replacement of failed implants. Int J Oral Maxillofac Implants. 2006;21(2):270-274.

13. Alsaadi G, Quiryen M, Michiles K, et al. Impact of local and systemic factors on the incidence of implant failures, up to abutment connection with modified surface oral implants. J Clin Periodontol. 2008;35(1):51-57.

14. Alsaadi G, Quirynen M, Komárek A, van Steenberghe D. Impact of local and systemic factors on the incidence of oral implant failures, up to abutment connection. J Clin Periodontol. 2007;34(7):610-617.

15. Setzer FC, Kim S. Comparison of long-term survival of implants and endodontically treated teeth. J Dent Res. 2014;93(1):19-26.

16. Papaspyridakos P, Chen CJ, Singh M, et al. Success criteria in implant dentistry: a systematic review. J Dent Res. 2012;91(3):242-248.

17. Pontoriero R, Tonelli MP, Carnevale G, et al. Experimentally induced peri-implant mucositis. A clinical study in humans. Clin Oral Implants Res. 1994;5(4):254-259.

18. Zitzmann NU, Berglundh T, Marinello CP, Lindhe J. Experimental peri-implant mucositis in man. J Clin Periodontol. 2001;28(6):517-523.

19. Salvi GE, Aglietta M, Eick S, et al. Reversibility of experimental peri-implant mucositis compared with experimental gingivitis in humans. Clin Oral Implants Res. 2012;23(2):182-190.

20. Meyer S, Giannopoulou C, Courvoisier D, et al. Experimental mucositis and experimental gingivitis in persons aged 70 or over. Clinical and biological responses. Clin Oral Implants Res. 2017;28(8):1005-1012.

21. Heitz-Mayfield LJA, Salvi GE. Peri-implant mucositis. J Periodontol. 2018;89(suppl 1):S257-S266.

22. Schwarz F, Derks J, Monje A, Wang HL. Peri-implantitis. J Periodontol. 2018;89(suppl 1):S267-S290.

23. Kordbacheh Changi K, Finkelstein J, Papapanou PN. Peri-implantitis prevalence, incidence rate, and risk factors: a study of electronic health records at a U.S. dental school. Clin Oral Implants Res. 2019;30(4):306-314.

24. Dreyer H, Grischke J, Tiede C, et al. Epidemiology and risk factors of peri-implantitis: a systematic review. J Periodontal Res. 2018;53(5):657-681.

25. Hashim D, Cionca N. A comprehensive review of peri-implantitis risk factors. Curr Oral Health Rep. 2020;7:262-273.

26. Jepsen S, Rühling A, Jepsen K, et al. Progressive peri-implantitis. Incidence and prediction of peri-implant attachment loss. Clin Oral Implants Res. 1996;7(2):133-142.

27. Zeza B, Pilloni A. Peri-implant mucositis treatments in humans: a systematic review. Ann Stomatol (Roma). 2012;3(3-4):83-89.

28. Albouy JP, Abrahamsson I, Persson LG, Berglundh T. Spontaneous progression of ligatured induced peri-implantitis at implants with different surface characteristics. An experimental study in dogs II: histological observations. Clin Oral Implants Res. 2009;20(4):366-371.

29. Ramanauskaite A, Tervonen T. The efficacy of supportive peri-implant therapies in preventing peri-implantitis and implant loss: a systematic review of the literature. J Oral Maxillofac Res. 2016;7(3):e12.

30. Costa FO, Takenaka-Martinez S, Cota LO, et al. Peri-implant disease in subjects with and without preventive maintenance: a 5-year follow-up. J Clin Periodontol. 2012;39(2):173-181.

31. Berglundh T, Lindhe J, Ericsson I, et al. The soft tissue barrier at implants and teeth. Clin Oral Implants Res. 1991;2(2):81-90.

32. Berglundh T, Lindhe J, Jonsson K, Ericsson I. The topography of the vascular systems in the periodontal and peri-implant tissues in the dog. J Clin Periodontol. 1994;21(3):189-193.

33. Ericsson I, Berglundh T, Marinello C, et al. Long-standing plaque and gingivitis at implants and teeth in the dog. Clin Oral Implants Res. 1992;3(3):99-103.

34. Lindhe J, Berglundh T, Ericsson I, et al. Experimental breakdown of peri-implant and periodontal tissues. A study in the beagle dog. Clin Oral Implants Res. 1992;3(1):9-16.

35. Gomes SC, Corvello P, Romagna R, et al. How do peri-implant mucositis and gingivitis respond to supragingival biofilm control – an intra-individual longitudinal cohort study. Eur J Oral Implantol. 2015;8(1):65-73.

36. Evans AS. Epidemiological concepts. In: Evans AS, Brachmen PS, eds. Bacterial Infections of Humans: Epidemiology and Control. New York, NY: Plenum Press; 1991:3-58.

37. Greenstein G, Caton J, Polson AM. Histologic characteristics associated with bleeding after probing and visual signs of inflammation. J Periodontol. 1981;52(8):420-425.

38. Khammissa RA, Feller L, Meyerov R, Lemmer J. Peri-implant mucositis and peri-implantitis: clinical and histopathological characteristics and treatment. SADJ. 2012;67(3):122,124-126.

39. Papapanou PN, Sanz M, Buduneli N, et al. Periodontitis: consensus report of workgroup 2 of the 2017 World Workshop on the Classification of Periodontal and Peri-Implant Diseases and Conditions. J Periodontol. 2018;89(suppl 1):S173-S182.

40. Caton JG, Armitage G, Berglundh T, et al. A new classification scheme for periodontal and peri-implant diseases and conditions – Introduction and key changes from the 1999 classification. J Periodontol. 2018;89(suppl 1):S1-S8.

41. Ferreira SD, Silva GL, Cortelli JR, et al. Prevalence and risk variables for peri-implant disease in Brazilian subjects. J Clin Periodontol. 2006;33(12):929-935.

42. Roos-Jansåker AM, Lindahl C, Renvert H, Renvert S. Nine- to fourteen-year follow-up of implant treatment. Part II: presence of peri-implant lesions. J Clin Periodontol. 2006;33(4):290-295.

43. Karoussis IK, Salvi GE, Heitz-Mayfield LJ, et al. Long-term implant prognosis in patients with and without a history of chronic periodontitis: a 10-year prospective cohort study of the ITI Dental Implant System. Clin Oral Implants Res. 2003;14(3):329-339.

44. Derks J, Schaller D, Håkansson J, et al. Peri-implantitis – onset and pattern of progression. J Clin Periodontol. 2016;43(4):383-388.

45. Becker J, John G, Becker K, et al. Clinical performance of two-piece zirconia implants in the posterior mandible and maxilla: a prospective cohort study over 2 years. Clin Oral Implants Res. 2017;28(1):29-35.

46. Serino G, Ström C. Peri-implantitis in partially edentulous patients: association with inadequate plaque control. Clin Oral Implants Res. 2009;20(2):169-174.

47. Muñoz V, Duque A, Giraldo A, Manrique R. Prevalence of peri-implant disease according to periodontal probing depth and bleeding on probing: a systematic review and meta-analysis. Int J Oral Maxillofac Implants. 2018;33(4):e89-e105.

48. Dhir S, Mahesh L, Kurtzman GM, Vandana KL. Peri-implant and periodontal tissues: a review of differences and similarities. Compend Contin Educ Dent. 2013;34(7):e69-e75.

49. Hashim D, Cionca N, Combescure C, Mombelli A. The diagnosis of peri-implantitis: a systematic review on the predictive value of bleeding on probing. Clin Oral Implants Res. 2018;29(suppl 16):276-293.

50. Tarnow DP. An interview with Dr. Dennis Tarnow: the propensity for probing around dental implants. Implant Dent. 2018;27(2):151-152.

51. Del Fabbro M, Nevins M, Venturoli D, et al. Clinically oriented patient maintenance protocol: a clinical consensus of experts. Int J Periodontics Restorative Dent. 2018;38(2):281-288.

52. Cochran DL, Hermann JS, Schenk RK, et al. Biologic width around titanium implants. A histometric analysis of the implanto-gingival junction around unloaded and loaded nonsubmerged implants in the canine mandible. J Periodontol. 1997;68(2):186-198.

53. Brägger U, Häfeli U, Huber B, et al. Evaluation of postsurgical crestal bone levels adjacent to non-submerged dental implants. Clin Oral Implants Res. 1998;9(4):218-224.

54. Gerber JA, Tan WC, Balmer TE, et al. Bleeding on probing and pocket probing depth in relation to probing pressure and mucosal health around oral implants. Clin Oral Implants Res. 2009;20(1):75-78.

55. Roccuzzo M, De Angelis N, Bonino L, Aglietta M. Ten-year results of a three-arm prospective cohort study on implants in periodontally compromised patients. Part 1: implant loss and radiographic bone loss. Clin Oral Implants Res. 2010;21(5):490-496.

56. Roccuzzo M, Bonino F, Aglietta M, Dalmasso P. Ten-year results of a three arms prospective cohort study on implants in periodontally compromised patients. Part 2: clinical results. Clin Oral Implants Res. 2012;23(4):389-395.

57. Zangrando MS, Damante CA, Sant’Ana AC, et al. Long-term evaluation of periodontal parameters and implant outcomes in periodontally compromised patients: a systematic review. J Periodontol. 2015;86(2):201-221.

58. Gay IC, Tran DT, Weltman R, et al. Role of supportive maintenance therapy on implant survival: a university-based 17 years retrospective analysis. Int J Dent Hyg. 2016;14(4):267-271.

59. Aguirre-Zorzano LA, Vallejo-Aisa FJ, Estefania-Fresco R. Supportive periodontal therapy and periodontal biotype as prognostic factors in implants placed in patients with a history of periodontitis. Med Oral Patol Oral Cir Bucal. 2013;18(5):786-792.

60. Rinke S, Ohl S, Ziebolz, D, et al. Prevalence of periimplant disease in partially edentulous patients: a practice-based cross-sectional study. Clin Oral Implants Res. 2011;22(8):826-833.

61. Lin CY, Chen Z, Pan WL, Wang HL. The effect of supportive care in preventing peri-implant diseases and implant loss: a systematic review and meta-analysis. Clin Oral Implants Res. 2019;30(8):714-724.

62. Quirynen M, Abarca M, Van Assche N, et al. Impact of supportive periodontal therapy and implant surface roughness on implant outcome in patients with a history of periodontitis. J Clin Periodontol. 2007;34(9):805-815.

63. Anner R, Grossmann Y, Anner Y, Levin L. Smoking, diabetes mellitus, periodontitis, and supportive periodontal treatment as factors associated with dental implant survival: a long-term retrospective evaluation of patients followed for up to 10 years. Implant Dent. 2010;19(1):57-64.

64. Gulati M, Govila V, Anand V, Anand B. Implant maintenance: a clinical update. Int Sch Res Notices. 2014;2014:908534.

65. Kanathila H, Pangi A, Benakatti V, Patil S. Maintenance of dental implants: a way to long term success – a review. Int J Applied Dent Sci. 2018;4(2):104-107.

66. Schmage P, Kahili F, Nergiz I, et al. Cleaning effectiveness of implant prophylaxis instruments. Int J Oral Maxillofac Implants.2014;29(2):331-337.

67. Nowzari H, Jorgensen M. Dental implant maintenance. In: Principles and Practice of Single Implant and Restorations. Torabinejad M, Sabeti MA, Goodacre CJ, eds. Elsevier Saunders; 2014.

68. Howe MS. Implant maintenance treatment and peri-implant health. Evid Based Dent. 2017;18(1):8-10.

69. Bidra AS, Daubert DM, Garcia LT, et al. Clinical practice guidelines for recall and maintenance of patients with tooth-borne and implant-borne dental restorations. J Am Dent Assoc. 2016;147(1):67-74.

70. Danser MM, van Winkelhoff AJ, van der Velden U. Periodontal bacteria colonizing oral mucous membranes in edentulous patients wearing dental implants. J Periodontol. 1997;68(3):209-216.

71. Quirynen M, Vogels R, Peeters W, et al. Dynamics of initial subgingival colonization of ‘pristine’ peri-implant pockets. Clin Oral Implants Res. 2006;17(1):25-37.

72. Eskow RN, Smith VS. Preventive periimplant protocol. Compend Contin Educ Dent. 1999;20(2):137-146.

73. Sternberg-Smith V, Eskow RN, Tarnow DP. Assessment is the key to implant success. Dimensions of Dental Hygiene. 2005;3(7):14-16.

74. Hatzimanolakis P, Tsourounakis I, Kelekis-Cholakis A. Dental implant maintenance for the oral healthcare team. Compend Contin Educ Dent. 2019;40(7):424-429.

75. Jolkovsky DL, Lyle DM. Safety of a water flosser: a literature review. Compend Contin Educ Dent. 2015;36(2):146-149.

76. Lyle DM. Use of a water flosser for interdental cleaning. Compend Contin Educ Dent. 2011;32(9):78-82.

77. Humphrey S. Implant maintenance. Dent Clin North Am. 2006;50
(3):463-478.

78. Silverstein LH, Kurtzman GM. Oral hygiene and maintenance of dental implants. Dent Today. 2006;25(3):70-75.

79. Patil SH, Veena HR, Mahantesha C, et al. Dental implant maintenance – a review. Int J Dental Clinics. 2012;4(1):37-40.

80. Hwang JW. Practical implant dentistry. J Prosthodontics. 2006;15
(3):214-216.

81. Mayer Y, Ginesin O, Horwitz J. A nonsurgical treatment of peri-implantitis using mechanic, antiseptic and anti-inflammatory treatment: 1 year follow-up. Clin Exp Dent Res. 2020;6(4):478-485.

82. Park JB, Jang YJ, Koh M, et al. In vitro analysis of the efficacy of ultrasonic scalers and a toothbrush for removing bacteria from resorbable blast material titanium disks. J Periodontol. 2013;84(8):1191-1198.

83. Duarte PM, Reis AF, de Freitas PM, Ota-Tsuzuki C. Bacterial adhesion on smooth and rough titanium surfaces after treatment with different instruments. J Periodontol. 2009;80(11):1824-1832.

 

Articole Similare