Prima pagină » Drum bun printre aştri, dragă Adi!

Drum bun printre aştri, dragă Adi!

by admin

Prof. Dr. Nicolae Gănuţă


Ne-a părăsit recent doctorul Adi Garfunkel, profesor de Medicină Orală la Universitatea Hadassah din Ierusalim, doctor Honoris Causa al Universităţii Carol Davila din Bucureşti, Editor Şef al revistei Actualităţi Stomatologice.
Noi ne-am cunoscut la examenul de admitere la Facultatea de Stomatologie din Bucureşti în anul 1957, când am tremurat de emoţii în aceaşi bancă. Şansa a făcut să fim colegi în primii ani de studenţie; viaţa ne-a despărţit ulterior, familia sa plecând în Israel.
Ne-am revăzut abia după 45 de ani cu ocazia unei vizite oficiale pe care am efectuat-o în Israel. Eu eram invitat ca decan al Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti în cadrul căreia au studiat şi s-au format, de-a lungul anilor, peste o mie de studenţi israelieni. În aceaşi perioadă, Adi era decan al Facultăţii de Stomatologie din Ierusalim, ceea ce ne-a prilejuit o mare surpriză şi o plăcută revedere. Peste ani, doi candidaţi la examenul de admitere din Bucureşti, se reîntâlnesc ca decani a două prestigioase facultăţi, din România şi Israel.
Reînnodăm relaţia veche pe care o aveam, organizăm împreună o serie de congrese şi cursuri ştiinţifice atât la Bucureşti, cât şi la Ierusalim. În decurs de peste 25 de ani, profesorul Garfunkel a participat cu comunicări de înaltă ţinută profesională şi ştiinţifică la marea majoritate a manifestărilor noastre; a ţinut primul curs de inhalo-sedare din România; a scris două capitole, despre adrenalină şi inhalo-sedare, în cartea de anestezie a catedrei de chirurgie maxilo-facială.


Colaborarea noastră a culminat cu apariţia revistei “Actualităţi Stomatologice”, cotată la ora actuală ca cea mai prestigioasă revistă de stomatologie din România. Apărută sub egida jurnalului american “Compendium” şi sub patronajul unei mari personalităţi a stomatologiei mondiale – Prof. Dr. D. Walter Cohen – nu s-ar fi bucurat de un asemenea sprijin fără ajutorul lui Adi, fost elev al acestuia.
Devenit ulterior sufletul echipei editoriale, a avut un rol determinant în dezvoltarea revistei, în creşterea prestigiului acesteia. În anul ce urmează, în 2019, revista va aniversa 20 de ani de la apariţia primului număr, aniversare de la care, spre marele nostru regret, Adi va lipsi. Profesorul Adi Garfunkel va lipsi.


A avut întotdeauna o disponibilitate extraordinară pentru profesie, pentru ultimile noutăţi, pentru tot ce interesa activitatea de asistenţă stomatologică, nu numai sub aspect teoretic, ci şi practic. Având în vedere marea prietenie manifestată de-a lungul întregii sale vieţi pentru stomatologia românească unde şi-a făcut debutul, senatul Universităţii Carol Davilla i-a conferit în anul 1995 titlul de Doctor Honoris Causa.


Un mare iubitor al culturii româneşti, un mare împătimit de teatru şi de Caragiale în mod deosebit, Adi a fost un adevărat ambasadoral României nu numai în Israel, dar şi în alte ţări. Pentru mine – Nae dragă, cum eram obişnuit să-l aud că-mi spune – care l-am cunoscut îndeaproape, Adi a însemnat un coleg deosebit, un mare PRIETEN, un mare caracter. Plecarea lui, prea devreme, dintre noi lasă un gol imens şi reprezintă o pierdere ireparabilă. Ne va lipsi de aici încolo, dar va rămâne mereu viu în sufletele noastre, ale celor care l-am cunoscut şi iubit. Drum bun printre aştri, dragă Adi!


Prof. Dr. Nicolae Gănuţă
Preşedinte Onorific 
“Actualităţi Stomatologice”

Articole Similare